Parohia Afumati1 Parohia Afumati 1

Prezentarea Parohiei

Biserica Adormirea Maicii Domnului - Parohia Afumaţi I

- Istoric -

La doar o aruncătură de băţ de tumultul capitalei, taiată în două de străvechiul drum ce lega urbea Bucureştiului de localităţile moldovene, localitatea Afumaţi ascunde în sine o comoară. Ascunsă pe malul lacului Afumaţi, în lungul şoselei ce leagă comuna amintită de vecina sa nordică, Ştefăneşti, o vaşnică biserică închinată Maicii Domnului dă mărturie de mai bine de trei secole asupra credinţei marilor familii boiereşti din trecutul Ţării Româneşti.

Biserica, cu ziduri de o grosime ce ar face invidioasă orice cetate medievală, a fost sfinţită în anul 1696 şi poartă hramul Adormirea Maicii Domnului – Afumaţi I. Edificiul care se păstrează intact în mare parte, a fost ridicat din dragostea şi pe cheltuiala stolnicului Constantin Cantacuzino, descendent al unei ilustre familii bizantine, din sânul căreia nu puţini au fost cei care s-au învrednicit de cinstea de a şedea pe însuşi tronul împăratului Constantin cel Mare. În Muntenia, trei dintre rudele stolnicului au stat pe tronul ţării: fratele său, Şerban Cantacuzino (editorul Bibliei de la Bucureşti din 1688), nepotul său, Constantin Brâncoveanu (1688-1714) şi fiul său, Ştefan Cantacuzino (1714-1716). Ctitorul a murit, împreună cu fiul său, domnitorul, în 1716, fiind executat de turci la Constantinopol sub acuzația colaborării cu austriecii.

Zidită spre pomenirea Cantacuzinilor

Mărturie despre vechimea şi ctitorul lăcaşului dă pisania aşezată deasupra intrării: „Această Sfântă şi Dumnezeiască biserică, Constantin Cantacuzino, biv vel stolnic din temelie o au ridicat, o au făcut şi o au înfrumuseţat întru pomenirea de veac a părinţilor, moşilor şi strămoşilor săi, ai lui şi a tot rodului şi neamului la anul de la zidirea lumii 7204 şi de la spasenie [mântuire - n.n.] 1696”. Datând din aceeaşi perioadă, în partea stângă a intrării, o piatră funerară din 1703 păstrează peste secole numele unor membri ai familiei stolnicului.

Mânăstirea de la Afumaţi

În 1781, Alexandru Ipsilanti, domn al Ţării Româneşti (1774-1782 şi 1796-1797) şi al Moldovei (1786-1788), a preluat moşia domnească de la Afumaţi, întemeind aici o mânastire de maici. În acest timp a făcut mai multe îmbunătăţiri, a construit clopotniţa, precum şi câţiva stâlpi de susţinere pentru exteriorul bisericii de o grosime considerabilă, care s-au păstrat până azi; a îngrădit curtea bisericii cu ziduri înalte de 3½ – 4 metri; a ridicat 10 chilii pentru călugăriţe; iar soţia domnitorului, Ecaterina Ipsilanti, a adăugat alte 10 locuinţe pentru fetele sărace; a făcut ziduri măreţe pentru cele două intrări, una localizată spre nord (spre şos. Ştefăneşti), iar cealaltă spre sud.

În timpul celei de-a doua domnii, în anul 1797, Alexandru Ipsilanti a donat mânăstirii de la Afumaţi un clopot ce este folosit şi în prezent.

Nicolae Iorga şi icoana Sfântului Alexandru

Probabil tot de la Alexandru Ipsilanti provine şi icoana bizantină a Sfântului Alexandru, care a fost ridicată de la biserica Parohiei Afumaţi I în anul 1931, după cum e consemnat în actele bisericii; icoana a fost aşezată la expoziţia religioasă de la Vălenii de Munte, în schimbul ei rămânând doar o dovadă scrisă, semnată de ilustrul savant.

După eşecul mişcării revoluţionare de la 1821, moşia şi mănăstirea de la Afumaţi au căzut pradă răzbunării turcilor. Astfel, moştenire a celuilalt Alexandru Ipsilanti din istoria românilor, conducătorul grec al revoluţionarilor eterişti, domeniul de la Afumaţi a fost jefuit şi distrus în mare parte de armatele turceşti.

În 1834, moşia şi biserica au fost preluate de boierul Alecu Schina prin căsătoria cu Maria Ipsilanti – o descendentă a domnitorului Alexandru Ipsilanti. Ei doi au donat bisericii un chivot de argint şi o serie de sfinte vase, păstrate şi azi.

În 1845, domeniul de la Afumaţi a fost vândut negustorului Sterie Dumba din Viena, de origine cuţovlah (născut în Macedonia).

Reforma lui Cuza de la 1864

În cadrul mai larg al reformelor funciare din timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, Sterie Dumba a cedat dreptul de proprietate asupra bisericii în favoarea comunei Afumaţi; totodată a înzestrat biserica cu cimitir, loc de casă parohială şi pământ arabil. Tot în aceeaşi perioadă, negustorul cuţovlah a lăsat doar un culoar de 2 metri lăţime pentru accesul în biserică, pe care l-a îngrădit cu două ziduri, ca să delimiteze în acest fel proprietatea bisericii de restul domeniului care rămăsese în posesia sa.

Cimitirul mutat din cauza bocetelor

Iniţial, cimitirul a fost făcut vis-a-vis de intrarea în biserică, pe şoseaua Ştefăneşti-Afumaţi. În 1892, însă, el a fost fost mutat de primarul Marin Tudor sub pretextul că femeile care veneau dis-de-dimineaţă la morminte pentru a tămâia deranjau cu bocetele lor.

Restaurarea de la 1899-1900

În anul 1890, Nicolae Dumba, fiul lui Sterie Dumba, a început mai multe lucrări la biserică: restaurarea picturii, reînnoirea mobilierului şi a strănilor. Pentru că sfârşitul lui Nicolae Dumba a survenit pe neaşteptate, lucrările au fost finalizate de soţia şi fiica acestuia, după cum arată şi inscripţia funerară de la 1899, care e aşezată la în pridvorul bisericii şi la proscomidiar .

Două decenii mai târziu, între 1909-1911, Pene Nicola Turmăcescu Tudor, sătean din Afumaţi, a colectat bani de la enoriaşi în valoare de 1.000 lei (aur) şi a realizat o lucrare de pionierat pentru acea perioadă, înlocuind şindrila veche şi putrezită cu tablă galvanizată.

Clopotniţa de lemn

În 1925, la iniţiativa preotului Marin Pop Sachelarie, prin donaţiile credincioşilor, biserica a fost restaurată şi pictată, construindu-se o clopotniţă nouă din lemn în curtea bisericii. În 1929 au fost cumpărate două clopote: unul de 313 kg., iar celălalt de 214 kg. pentru clopotniţa cea nouă.

Lumina electrică

În 1955, în timp ce paroh era părintele N. Ionescu-Jilava, au fost făcute o serie de lucrări de restaurare a bisericii şi a picturii, cea mai importantă dintre ele fiind introducerea luminii electrice în biserică. În 1969, preotul Gh. Constantinescu, cu concursul enoriaşilor, a înlocuit vechea clopotniţă de lemn cu una de fier, care există si astăzi .

Şi gazele

În 1996, la împlinirea a 300 de ani de la construirea bisericii, părintele Nicola Alexandru a realizat, cu ajutorul enoriaşilor, mai multe lucrări de restaurare şi îmbunătăţire a condiţiilor în biserică: încălzire centrală cu gaze, restaurarea picturii, lucrări de consolidare a zidăriei exterioare, amenarea unei grădini interioare în curtea bisericii şi construirea unui lumânărar în curtea bisericii pentru aprinderea lumânărilor.

Afumaţi de la 1826

O posibilă explicaţie a denumirii comunei vine din vechime. În zonă erau foarte multe carbonerii, care fumegau continuu, ceea ce a dus la numirea de Afumaţi a localităţii. Totodată oamenii când plecau din Bucureşti spre Moldova făceau primul popas la hanurile din Afumaţi, spunând: „hai să oprim la afumaţii aia”.

Nava de pe malul lacului Afumaţi.

Biserica este în formă de corabie, respectând forma iniţială dată de ctitorul ei, stolnicul Constantin Cantacuzino. Iniţial, lăcaşul de cult nu avea clopotniţă şi nici turlă (abia la restaurarea din 1899-1900 s-a ridicat o turlă falsă), iar pridvorul era deschis, cu plafonul prins în peretele de la intrare şi sprijinit de două coloane corintiene (tot la restaurarea din 1899-1900, pridvorul a fost închis cu grilaj metalic şi geamuri ornamentale).

Ca elemente specifice arhitecturale ale bisericii amintim:

1) Construcţia de la 1696 avea la mijloc un perete cu arcadă şi uşă care despărţea naosul de pronaos, cum se mai întâlneşte la unele biserici vechi din Transilvania; în biserica actuală acest perete nu mai există, fiind dărâmat la restaurarea făcută de Alexandru Ipsilanti în 1781.

2) Ferestrele erau încadrate în rame de piatră sculptată cu flori şi armate cu gratii simple de fier, care s-au păstrat până în zilele noastre.

3) Uşa de la intrare era scupltată în lemn de stejar şi cu chenar înflorat, ca şi alte biserici cantacuzineşti, precum biserica Colţea, biserica Doamnei.

Pictura bisericii

Pictura iniţială a bisericii nu se mai păstrează, fiind acoperită la 1924, când lăcaşul de cult a fost repictat în întregime. O nouă lucrare de restaurare a avut loc în 1996 când pictura a fost spălată de fum şi parţial restaurată.

Surse:

- Protoieria Ilfov Nord. Monografie album, Editura Basilica, Bucureşti, 2010.

- Pr. Gh. Constantinescu, Istoricul bisericii Parohiei Afumaţi I, text dactilografiat

2 Thoughts on “Prezentarea Parohiei

  1. I tried to come up with a great gift for my brother last month of his birthday is coming up. There is little doubt that a good photo doesn’t just happen. The point was if your battery died, you still had a way to get a good picture.

  2. I’ll right away grasp your rss as I can’t find your email subscription link or newsletter service. Do you’ve any? Kindly let me recognise in order that I may just subscribe. Thanks.

-->