În această lună, în ziua a cincea, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Dorotei, episcopul Tirului.
Acesta a trăit pe vremea lui Liciniu. Iar în zilele lui Diocleţian (284-305) şi Maximilian, din pricina prigoanei ce avea să fie, lăsându-şi casa şi pribegind, s-a dus la Diospoli. Deci dacă au murit aceştia, el s-a dus la Tir şi a călăuzit Biserica, până în zilele călcătorului de lege Iulian. Deci atunci iarăşi s-a dus la Diospoli, însă nici acolo n-a putut să scape de închinătorii de idoli, pentru că fiind prins de către dregătorii lui Iulian şi răbdând multe chinuri şi aflându-se întru adânci bătrâneţi, a luat cununa muceniciei, dându-şi sufletul lui Dumnezeu; şi era el atunci de 107 ani. Şi a lăsat multe scrieri bisericeşti şi istorii elineşti şi latineşti, căci el era foarte ştiutor în amândouă limbile, pentru multa sa nevoinţă şi iscusirea firii sale.
Tot în această zi, pomenirea izbăvirii celei ce cu iubirea de oameni a venit asupra noastră în înfricoşătoarea groază şi nevoie de răpire de către barbari; căci pe dreptate era să fim robiţi de ei, şi să cădem în ucidere de sabie, însă Domnul cel îndurător şi de oameni iubitor, pentru milostivirile milei Sale, în afară de orice nădejde ne-a izbăvit.
Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici: Marchian, Nicandru, Iperehie, Apolon, Leonid, Arie, Gheorghe, Selneniad, Irineu şi Pamvon.
Aceştia pentru Hristos şi pentru credinţa cea întru El, chinuiţi fiind de mai-marele Egiptului cu flămânzirea, cu setea şi cu frigul, lupta muceniciei au săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Hristofor cel din Roma, care cu pace s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Conon cel din Roma, care, fiind în mare aruncat, s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului nou-Mucenic Marcu cel ce din Hios s-a nevoit la anul 1801.
Sfantul Dorotei a fost urmasul Sfantului Metodie, la scaunul de episcop al Tirului, pe vremea imparatiei marelui Constantin.
El a cunoscut prigoana impotriva crestinilor si n-a pastorit multa vreme, ca, pentru cruzimea cea cumplita a chinurilor, si-a lasat scaunul si se ascundea prin nestiute locuri. Deci, pe cand imparatea marele Constantin si Biserica a luat pace. Sfantul Dorotei s-a intors la Tir, la scaunul sau, si pastorea bine turma oilor celor cuvantatoare, aducand pe multi de la inchinarea idolilor, la Hristos. El a trait pana pe vremea imparatului Iulian, cel ce s-a lepadat de credinta crestina. Acesta, luand imparatia, ura Biserica lui Hristos, la inceput, nu pe fata, ci in ascuns, poruncind dregatorilor sa prinda pe crestini si sa ucida pe cei ce nu cinstesc idolii vechilor credinte pagane, cu aceasta el crezand ca poate sa zdrobeasca, cu totul, credinta in Hristos si sfanta lui Biserica, indepartand pe crestini din toate dregatoriile imparatesti si prigonindu-i pe fata, in toate chipurile.
Deci, batranul episcop Dorotei, vazand chinuirea cea mare ce se facea crestinilor, si-a lasat, iarasi, scaunul Bisericii din Tir, fugind de groaza prigonitorilor si a luat drumul pribegiei, dupa cuvantul Domnului, care zice: “Cand va urmaresc pe voi in cetatea aceasta, fugiti in cealalta.” (Matei 10, 23). Iesind ei, deci, din cetatea sa, a mers in Tracia, dar nici acolo n-a scapat de idoli, chemandu-l, astfel, Dumnezeu la cununa muceniceasca. Si a fost prins de dregatorii lui Iulian, in cetatea Diopole, si a suferit multe batai, rabdand multe patimiri. Si si-a dat fericitul sau suflet in mainile lui Hristos Dumnezeu, fiind foarte batran de vreme ce avea o suta sapte ani.
El a lasat felurite scrieri, folositoare crestinilor, in limba greceasca si latineasca, fiind barbat desavarsit in intelepciunea cea duhovniceasca, atat cea dinlauntru, cat si in cea din afara. El a scris vietile Proorocilor si ale Apostolilor si alte cuvinte si talcuiri folositoare. Iar acum, fiind el insusi scris in cartea vietii, petrece impreuna cu acei Sfinti, ale caror vieti le-a scris.
Intru aceasta zi, cuvant din Intelepciune, pentru invatatura fiilor..
Luati aminte, voi, cu dinadinsul, la cele ce s-au zis, ca sa dati invatatura copiilor vostri, din tanara varsta. Ca zice inteleptul: “Cela ce iubeste pe fiul sau, varga sa nu o cruta, ci il pedepseste pe el din tinerete, ca, la batranetile lui, sa aiba odihna.” Iar de nu-l vei pedepsi pe el din tinerete, apoi, indaratnicindu-se, nu se va supune tie. Ca se zice, la intaia Carte a imparatilor asa: “A fost in Ierusalim un oarecare preot, anume Eli, smerit si bland, placut lui Dumnezeu, la tot lucrul bun. Si acesta avea doi fii si vazandu-i pe ei ca umbla rau, nu-i certa, nici nu-i oprea, nici nu-i invata sa se teama de Dumnezeu, si nu-i pedepsea cu toiagul, ci ii lasa pe ei in voia lor, iar ei, in nebunie si nepedepsire fiind, faceau toate rautatile. Deci, a zis Dumnezeu, lui Eli, tatal lor: “De vreme ce nu ai invatat pe fii tai, vor muri ei de sabie. Si tu insuti si toata casa ta va pieri acum, pentru fiii tai, pentru ca nu i-ai invatat pe ei sa se teama de Dumnezeu.” Ca, macar ca a fost multi ani preot in Israil si dupa placerea lui Dumnezeu a vietuit, insa, de vreme ce fiii sai, nu s-a ingrijit, pentru aceea rau a pierit.
Auzit-ati, oare, fratilor, cum a facut Dumnezeu lui Eli in Legea Veche? Dar ce vom patimi noi, cei ce suntem in Legea Noua, daca nu vom invata pe fiii nostri, spre bine? Pentru aceasta si Sfantul Ioan Gura de Aur zice: “Cel ce nu-si invata pe fiii sai, sa fie intelepti, acela, mai amar decat talharii, se va osandi, ca talharul omoara trupul, iar acela, sufletul.” Insa, voi, fratilor si fiilor iubiti, invatati pe fii vostri din tinerete, la toata legea lui Dumnezeu si la obiceiul cel bun ca, primind frica Domnului, sa nu va intristeze pe voi la batranetile voastre. Iar, de nu te-ar asculta fiii rai, apoi sa nu cruti varga ta.
Fratilor, invatati pe fiii vostri sa se teama de Dumnezeu si sa paraseasca obieceiurile cele rele, ca sa nu pieriti rau. Si voi, preotii, invatati pe fiii vostri, cei duhovnicesti, legandu-i prin canoane. Ca, daca voi nu-i veti lega aici, apoi, va asteapta pe voi legaturile cele nedezlegate. Iar, pe copiii vostri sa-i invatati, pedepsindu-i nu numai prin cuvant, ci si cu toiagul, ca, acum, sa nu patimiti rusine de la oameni, pentru dansii, iar in veacul ce va sa fie, osanda, dimpreuna cu dansii. Dar aceasta nu numai preotilor se cade, ci si tuturor crestinilor, ca, adica, sa-si invete pe fiii lor spre bine.