Luna iunie în 8 zile: aducerea cinstitelor moaște ale Sfântului marelui Mucenic Teodor Stratilat.
Sfântul mare Mucenic Teodor a pătimit pentru Hristos, pe vremea paganului împărat Licinius, în cetatea Iraclia, unde Sfântul era dregător. Iar vremea sfârșitului sau a fost în ziua de 8 a lunii februarie. Acum, în această luna și zi, se cinstește aducerea cinstitelor sale moaște, din cetatea Iraclia, în patria lui, în Evhaita. Că, așa a poruncit Sfântul lui Uar, slugă să, căruia, la patimirea lui, i-a zis: “Trupul meu să-l duci în Evhaita, în țară strămoșilor mei.” Deci, cel care va voi să știe toate cele despre acest Sfânt, să citească patimirea lui, cea pe larg scrisă. Noi, aici, vom pomeni minunea cea luminată, care s-a făcut cu icoană lui, despre care mărturisesc Sfântul Anastasie Sinaitul și Sfântul Ioan Damaschin. Și minunea a fost așa: Este un loc, departe de cetatea Damascului, că la patru mii de pași, care se numește Carsat, unde era biserica Sfântului are Mucenic Teodor Stratilat. Acest loc, l-au luat turcii în stăpânirea lor și au început a locui acolo, au intrat în biserica Mucenicului și au pângărit-o cu toate necuratiile. Cau au băgat în ea dobitoacele lor și femeile și copii lor. Și era acolo, închipuit pe perete, cu vopsele, chipul Sfântului mare Mucenic Teodor. Și, într-o zi, șezând mulți turci în biserica aceea și vorbind între ei, unul a luat un arc și o săgeata și incordandu-l, a tras în icoană. Și s-a înfipt săgeata în umărul cel drept al Sfântului și, îndată, a curs sânge din icoană, că dintr-un om viu.
Și, văzând acea minune, turcii s-au mirat, însă n-au ieșit din biserica, ci locuiau în ea, mai departe. Și erau acolo douăzeci de saracini cu femeile și copiii lor, și, în puține zile, că loviți de o amară moarte, toți au pierit. Iar cei ce locuiau afară din biserica, în aceeași vreme, au rămas întregi și sănătoși. Și spune Cuviosul Anastasia Sinaitul, despre icoană aceea, pe care însuși a văzut-o, că era pe ea urme de sânge, care cursese din rana. Această minune a fost spre infricosarea turcilor celor necredincioși, iar nouă, credincioșilor, spre învățătură, că să știm că datori suntem a cinsti Sfintele icoane, că prin ele, ni se da și lucrează întru noi, darul cel minunat al Dumnezeului nostru.
Tot în această zi, pomenirea Praznicului Preasfintei de Dumnezeu Născătoare, ce s-a săvârşit întru Sostenio.
Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Nicandru şi Marchian.
Aceştia pentru mărturisirea în Hristos, pe vremea mai-marelui Maxim, fiind cercetaţi au fost puşi în închisoare. După aceasta iarăşi fiind chemaţi a se lepăda de Hristos, şi neplecându-se, au fost striviţi cu unghii de fier; după aceea au fost chinuiţi în multe chipuri, iar la sfârşit au primit moartea cea de sabie.
Tot în această zi, pomenirea Sfintei Muceniţe Caliopia.
Aceasta a trăit pe vremea împăratului Deciu, strălucită cu tinereţea trupului şi cu frumuseţea sufletului. Fiind prinsă a fost silită să se lepede de dragostea şi de credinţa în Hristos. Dar întrucât cu tărie se ţinea de aceasta, a fost chinuită în felurite chipuri; apoi în urmă i s-a tăiat capul spre lauda Domnului nostru Iisus Hristos.
Tot în această zi, pomenirea Cuvioasei Melania, care cu pace s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Atre, care cu pace s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Nicandru, care de sabie s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Marcu, care de sabie s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Naucratie, care cu pace s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului noul Mucenic Teofan, care a mărturisit în Constantinopol, la anul 1559, care prin cătuşe s-a săvârşit.
Întru această zi, viață Cuviosului Zosima fenicianul. (sec.VI).
Cuviosul Zosima era de neam fenician, din Siidi, un sat din Fenicia, că la douăzeci de stadii depărtare de cetatea Tirului. Acesta, în viață monahiceasca deprinzandu-se cu înfrânarea, cu postirea și cu alte fapte bune ce străluceau la dansul, atât de mare dar și-a dobândit de la Dumnezeu, încât, nu numai că era liber de toată tulburarea, în cugetul lui, ci și pe cele ce erau să fie și pe cele ce se făceau în locuri îndepărtate, le vedea, că și cum ar fi fost acolo, mai înainte-văzător fiind. Iar mănăstirea lui era aproape de același sat, Siidi, în care s-a născut. I s-a întâmplat, odată, când era în Cezareea Palestinei, unde într-acea vreme, cârmuia, că episcop cuviosul Ioan Hozevitul, după numele mănăstirii Hozevit care era nu departe de Ierusalim, lângă calea ce duce spre Ierihon. El fusese luat fără voia lui, și sfințit episcop, pentru viață lui cea îmbunătățită.
Întru aceeași cetate a Cezareei, vietuia un oarecare bărbat, de bun neam, anume Archesilae, dregător cu cinstea, împodobit fiind evlavie și cu toate faptele cele bune. La această era găzduit Cuviosul Zosima, fiind primit de dansul cu cinste. În vremea când a căzut Antiohia, starețul a început a suspină, a se tângui cu greu și a ofta din adâncul inimii. Și atâtea lacrimi a vărsat, încât, a udat pământul cu ele. Apoi, cerând o cădelnița, a umplut-o cu cărbuni aprinși și cu tămâie și a cadit pe toți cei ce erau acolo. După aceea, s-a întins la pământ, în chipul crucii, și a început cu rugăciuni și cu laude a milostivi pe Dumnezeu. Atunci, Archesilae l-a întrebat: “Pentru ce te-ai tulburat așa?” Iar el, cu mare glas, a răspuns: “Glasul infricosatei sfaramari și al căderii Antiohiei a răsunat în auzul meu și în urechile mele, a pătruns.” Iar Archesilae și ceilalți ce erau acolo, minunandu-se, au însemnat, scriind ceasul acela, întru care Cuviosul a spus această. Iar, după aceea, degrabă au aflat că, chiar atunci s-a întâmplat tot ceea ce zisese starețul, căci Antiohia a căzut în vremea în care starețul, plângând, a vestit căderea ei.
Iarăși, Cuviosul Zosima, într-o oarecare vreme mergând la Cezareea, avea cu sine un asin, care ducea lucrurile Cuviosului, cele de nevoie. Deci, i-a ieșit în cale un leu, care, răpind asinul, s-a dus cu el în pustie. Iar Sfântul Zosima, a plecat după el. Și, după ce leul a mâncat asinul și s-a săturat, s-a apropiat de el starețul, și, zâmbind, i-a zis: “Deci, așa, prietene, calea, acum, îmi este mai grea, fiindcă de bătrânețe, am slăbit și nu pot să duc în spate povara pe carte o puneam pe asin. Pentru aceea, să porți tu sarcina, dacă vrei să scapi de mine, deși este împotriva firii tale lucrul acesta. Iar, după aceea, te vei întoarce către năravul tău cei dintâi, sălbatic și de fiară.” Atunci, leul, uitându-și maină să cea firească, a început a se gudură pe lângă dansul și a se face blând, că un miel. Și, prin însăși gudurarea să, a arătat semn de ascultare. Iar Sfântul Zosima, punând pe leu povara, pe care o ducea asinul, acesta a dus-o până la porțile Cazareei, unde, Sfântul, luându-și povara, a slobozit iarăși fiară în pustie. Prin această s-a arătat puterea Domnului cea nemărginită, care supune robilor Săi, în ascultare, chiar în fiarele cele sălbatice. Pe de altă parte, s-a arătat, că omului celui îmbunătățit, care se supune cu adevărat Domnului, toată cealaltă făptură, deși necuvântătoare și neînțelegătoare, i se supune, și ea, lui, și îi slujește. Și, în sfârșit, se arată și sfințenia Cuviosului Părintelui nostru Zosima fenicianul. Drept aceea, slavă fie Dumnezeului nostru, pentru toate, acum și pururea.
Întru această zi, cuvânt din Pildele lui Solomon, pentru învățătură fiilor.
“Ascultati, fiilor, învățătură tatălui, și luați aminte, că să înțelegeți socotință (Pilde 4,1), pentru că dar bun va dau vouă, cuvântul meu să nu-l părășiți. Că, și eu am fost fiu, ascultător al tatălui meu și iubit eram de maică mea. Ei mă învățau și-mi ziceau: “O, de s-ar înrădăcina cuvântul nostru în inima ta. Păzește poruncile și nu le uită. Câștigă-ți înțelepciunea și să nu te abați de la graiurile gurii mele, nici să treci cu vederea cuvântul meu. Nu lepăda înțelepciunea și ea te va păzi. Iubește-o și ea te va păzi pe ține. Începătura înțelepciunii este a câștigă înțelepciune, și cu prețul a tot ce ai, capătă priceperea. Caut-o pe ea și te va înalta pe ține. Cinstește-o pe ea, că să te cuprindă și să dea capului tău cununa binecuvântată și te va împodobi cu diademă de mare cinste. Ascultă, fiule, și primește cuvintele mele și anii vieții tale se vor înmulți. Eu te voi învață calea imtelepciunii și te voi purta pe căile dreptății. Când vei merge, pașii tăi nu vor șovăi și chiar de vei alerga, nu te vei poticni. Ține cu tărie învățătură și nu o părăși; păzește-o, că ea este viață ta. Nu apucă pe calea celor fără de lege și nu pași pe drumul celor răi. Ocolește-l și nu merge pe el, treci pe alăturea și du-te mai departe. Că ei nu dorm, până nu făptuiesc răul și nu-i prinde somnul, fărădelege și beau vin căpătat prin asuprire.” Iar pe noi să ne izbăvească Dumnezeu din toate acestea. A Lui este slavă, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.