Ce putem face pentru cei adormiți

Ce putem face pentru ei?   Rugăciune şi milostenie!

Slujba care se face pentru cei răposaţi se numeşte parastas (din greceste parastasis = a sta în rând cu cineva, a sta alături de cineva, a mijloci pentru cineva) şi înseamnă rugăciune de mijlocire la Dumnezeu pentru sufletele celor care nu mai sunt printre noi.

Creştinii nu-şi uită morţii după îngroparea lor, ci se preocupă de rugăciuni pentru ei şi de pomenirea numelui lor. Soroacele de pomenire individuală a morţilor în Biserica Ortodoxă sunt următoarele:

La 3 zile după moarte (care coincide, de regulă, cu ziua înmormântării), în cinstea Sfintei Treimi şi a Învierii din morţi a Mântuitorului a treia zi;

La 9 zile după moarte, “ca răposatul să se învrednicească de părtăşia cu cele 9 cete îngereşti şi în amintirea ceasului al nouălea, când Domnul, înainte de a muri pe cruce, a făgăduit tâlharului raiul pe care ne rugăm să-l moştenească şi morţii noştri“;

La 40 de zile (sau şase săptămâni), în amintirea Înălţării la cer a Domnului, care a avut loc la 40 de zile după Înviere, “pentru ca tot aşa să se înalţe şi sufletul răposatului la cer“;

La trei, şase şi nouă luni, în cinstea Sfintei Treimi;

La un an, după exemplul creştinilor din vechime care în fiecare an prăznuiau ziua morţii martirilor şi a sfinţilor, ca zi de naştere a lor pentru viaţa de dincolo.

În fiecare an, până la 7 ani de la moarte, ultima pomenire anuală amintind de cele 7 zile ale creaţiei.

De reţinut!

Spre a nu greşi în privinţa pregătirilor pentru aceste pomeniri, cel mai indicat este să se ia legătura în prealabil cu preotul. Acest lucru este necesar întrucât trebuie stabilite, de comun acord, data şi ora săvârşirii pomenirii.

De obicei, soroacele nu se fac în orice zi a săptămânii, ci mai ales marţea, joia şi sâmbăta.

La aceste zile de pomenire individuală a celor răposaţi, Biserica a stabilit zilele de pomenire generală a morţilor, şi anume: sâmbăta dinaintea duminicii lăsatului de sec de carne sau a Înfricoşatei judecăţi, numită şi Moşii de iarnă, sâmbăta dinaintea Pogorârii Duhului Sfânt sau Moşii de vară, la care tradiţia a adaugat şi Moşii de toamnă (între 26 octombrie şi 8 noiembrie), sâmbetele Postului Mare, Paştele blajinilor (luni după Duminica Tomei) şi Joia Înălţării, în special pentru eroi, ca şi ziua hramului bisericii.

Toate aceste zile de pomenire, individuală sau colectivă, sunt momente de vie şi profundă comuniune cu cei răposaţi. Ele trebuie respectate şi cultivate, căci prin aceasta întreţinem vii cultul morţilor şi pomenirea lor.

În acelaşi timp, pomenirea morţilor este un moment de reflecţie şi pentru fiecare dintre noi. Fără îndoială, moartea este cel mai sigur şi totodată cutremurător eveniment din viaţa noastră. Fireşte, ar trebui să o avem în vedere şi să ne facem probleme. Nimeni nu a semnat un contract cu viaţa pământească pentru prelungirea acesteia. Prin gândul la moarte, gravat adânc în sufletul nostru, vom fi mai îndreptaţi şi mai realişti. Putem deveni alţi oameni. Mai buni!