În aceasta luna, în ziua a douazeci si doua, pomenirea Sfântului Sfintitului Mucenic Foca, facatorul de minuni.
Acest Sfânt era fiul lui Pamfil si al Mariei din cetatea Sinope, pe malul Marii Negre. Si înca din frageda vârsta facea minuni mari cu darul Sfântului Duh. Si a petrecut facând minuni pâna la sfârsitul vietii sale. I s-a aratat si sfârsitul muceniciei ce era sa vina, ca a venit un porumbel si a sezut pe capul lui si i-a pus cununa, graind omeneste: “Pahar ti s-a amestecat si trebuie sa-l bei”. Pe care pe deplin s-a învrednicit de l-a baut, în zilele împaratului Traian (catre anul 101), luând sfârsit prin sabie si prin foc. Si dupa mutarea lui catre Domnul a facut multe minuni.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Foca gradinarul.
Acest Sfânt era din Sinope, cetate veche si vestita lânga Marea Neagra. Avea mestesug gradinaria, la care ostenea si lucra, si ce agonisea avea mare grija sa-si înfrumuseteze sufletul. Pentru aceea nu s-a ascuns, ci s-a vadit ca o sluga adevarata a lui Hristos catre ighemonul care era atunci. Si venind ucigasii, au gazduit la casa celui pe care îl cautau. Primindu-i si odihnindu-i i-a întrebat cine sunt si cu ce trebuinta au venit în cetatea lui? Aceia îi spusera taina, ca ei cautau pe Foca, pentru a-l chinui. Si daca a auzit sluga Domnului acestea, facându-si gatirea mormântului, s-a vadit pe sine la cei ce-l cautau; iar lor li s-a facut mila; dar el îi ruga sa îndrazneasca a înfaptui porunca pe care o aveau, si taindu-i capul, s-a adus curata jertfa înaintea lui Dumnezeu.
Tot în această zi pomenirea sfântului Cosma Zografitul, ce a pustnicit în Sfântul Munte al Atonului, în anii 1323.
Sfântul Cosma, pustnic al Mănăstirii Zografu, a fost bulgar de origine. În tinereţe a făcut tot ce a putut să nu se căsătorească şi a părăsit în secret casa părinţilor săi, plecînd spre Muntele Athos. Pe drum spre Sfântul Munte, diavolul a încercat să-l zdruncine pe tânăr printr-o viziune înfricoşătoare a unei adâncimi infinite a mării care înconjura muntele. Tânărul a scăpat de ispita diavolească după îndelungă rugăciune făcută cu ardoare.
La Sf. Munte, Cosma a fost primit în Mănăstirea Zografu, unde a fost novice o perioada lungă de timp, după care a fost tuns şi numit ecleziarh. Sf. Cosma a fost învrednicit de un dar deosebit chiar din partea Stăpânei Sfântului Munte, Preasfânta Fecioară, care la hramul Buneivestiri de la Mănăstirea Vatoped a binevoit să-i dezvăluie acestuia o fărâmă din grija ei faţă de oameni. Astfel i se arătă o Fecioară cu slavă împărătească, care participa la slujbele din biserică şi la trapeză, toţi călugării slujind şi supunîndu-i-se ei.
Curând, sfântul a fost hirotonit diacon, apoi preot, ceea ce l-a inspirat la multe fapte remarcabile. Râvnitor pentru mântuire, prin multele rugăciuni la Maica Domnului, a fost învrednicit de un semn special din partea Preasfintei Fecioare. El a auzit vocea Maicii Domnului vorbindu-i dintr-o sfântă icoană în care ea îl întreba pe Fiul ei: “Cum se va mântui Cosma?” La care Mîntuitorul a răspuns: “Lăsaţi-l să se retragă în pustie”. După ce primi binecuvântarea din partea superiorului său, Sf. Cosma s-a retras în sălbăticie, unde într-o peşteră tăiată în stâncă şi-a început nevoinţa însingurării. Dumnezeu însă nu s-a lepădat de rugătorul său credincios, dăruindu-i darul înaintevederii.
Ca şi la începutul drumului său în ale credinţei, vrăjmaşul neamului omenesc a încercat din nou să-l abată pe sfânt de la drumul său, dîndu-i in ultimele sale zile de viaţă o încercare cumplită. Nu cu mult timp înainte de moartea alesului lui Dumnezeu, i s-a arătat Însuşi Hristos care i-a spus că înainte ca sufletul său să urce la cer va veni satan cu armata lui şi-l vor chinui.
Pregătit cu acea mângâiere divină pentru încercările care urmau, sfântul a îndurat curajos atacurile demonice şi în a treia zi de bătăi furibunde a primit Preacuratele Taine. Cu rugăciuni de slavă lui Dumnezeu pe buze, sfântul a plecat cu pace de la moarte la viaţă în Sânul Domnului.
Dumnezeu, “Care slăveşte pe toţi cei ce-L slăvesc pe El”, l-a slăvit în mod minunat şi pe Sf. Cosma la moartea sa. La slujba înmormântării sfântului, mulţime de animale sălbatice şi păsări s-au adunat la peştera sa, simţind şi ele pierderea pentru Sf. Munte. La punerea sa în mormânt, fiecare din cele necuvântătoare au scos sunete de jale, ca un ultim omagiu adus sfântului lui Dumnezeu.
După patruzeci de zile, când fraţii au deschis mormântul sfântului după privegherea de toată noaptea, după cum era obişnuit, ca să mute cu cinste sfintele moaşte la mănăstire, acestea nu au mai fost de găsit. Dumnezeu le-a ascuns în mod minunat. Acestea toate s-au întâmplat în anul 1323.
Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Isaac si a Sfântului Martin.
Tot în aceasta zi, pomenirea sfantului ierarh martir Teodosie de la Brazi.
Sfântul mucenic TEODOSIE s-a născut în prima jumătate a secolului al XVII-lea în aproprierea Mănăstirii Brazi din părinţi răzeşi de la sfântul voievod Ştefan cel Mare. Părinţii săi l-au dus la slujbele care se oficiau aici. La vârsta de 18 ani el a intrat ca frate la aceasta mănăstire, iar metania de călugăr a primit-o la Mănăstirea Bogdana (azi în judeţul Bacău).
Fiind un monah evlavios si având si o inteligenta deosebita, cunoscând Sfânta Scriptura si o parte din Scrierile Sfinţilor Părinţi, a fost ales Episcop in anul 1669 la Rădăuţi, unde mergea deseori la mormântul lui Ştefan cel Mare de la Mănăstirea Putna, unde ardea permanent o candela.
In anul 1671 a fost trimis sa păstoreasca Episcopia Romanului, unde a activat până in anul 1674, când pentru activitatea sa pastorala si pentru înalta sa spiritualitate a fost ales Mitropolitul Moldovei, unde scaunul era vacant prin plecarea lui Dosoftei in Polonia.
Cronicarul Ion Neculce scrie in Cronica Moldovei ca domnul Moldovei era Dumitrascu Cantacuzino, una dintre cele mai decăzute figuri din istoria noastră. El a adus pe tătari in Moldova pentru a sta cat mai mult pe tron, plătind un bir mare provenit nu numai din impozitele mari asupra moldovenilor, dar si din banii mănăstirilor (de la Mănăstirea Rascău luând toţi galbenii).
“Mitropolitul Teodosie s-a dus la Domnitorul Dumitrascu Cantacuzino zicand: Ce sunt acestea Maria Ta, au semeni lui Antihrist? si domnul s-a maniat si l-a scos din scaun cu necinste”, scrie cronicarul Ion Neculce, si l-a închis la Mănăstirea Sfântul Sava din Iaşi. Când s-a întors din Polonia Mitropolitul Dosoftei l-a scos din închisoare si Mitropolitul Teodosie s-a retras la Mănăstirea Brazi, de care era legat sufleteşte de când a intrat ca frate la aceasta mănăstire. Cum a ajuns aici a ridicat o biserica frumoasa cu hramul Sfântului Gheorghe, introducând reguli cu slujbe monahale de zi si de noapte. A avut grija si de Mănăstirea Bogdana, determinând pe logofătul Solomon Bârlădeanu de a ridica din temelie o noua mănăstire.
A înzestrat aceste mănăstiri cu terenuri arabile, vii, pomi fructiferi, păduri si mori de apa. In vremea aceea era Vornic de Vrancea Cronicarul Miron Costin si împreuna au semnat multe documente ale vrâncenilor, urmaşi ai celor 7 feciori ai “babei Vrâncioaia” , cărora Sfântul Voievod Ştefan cel Mare le-a dat “ocine”, fiindcă “l-au slujit cu credinţă.”
In anul 1691 Mitropolitul Teodosie face o Diata in care scrie ca a ridicat mai multe locaşuri pe care le ştie Dumnezeu si lasă toate donaţiile pe care le-a primit de la credincioşi pentru mănăstiri, ucenicului sau Diaconul Laurenţiu ca sa mai facă doua mănăstiri.
Cronicarul Ion Neculce scrie ca in vremea aceea veneau tătarii ca lăcustele si jefuiau pe moldoveni de tot avutul lor. Astfel, in anul 1694 o hoarda de tătari răzleţi au pătruns in Mănăstirea Brazi si l-au chinuit cumplit pe Mitropolitul Teodosie ca sa le dea odoarele si banii, si pentru ca el nu a voit sa le dea, l-au ucis tăindu-i cinstitul său cap. Era după “Ziua Crucii”.
Monahii împreună cu credincioşii de prin satele vecine l-au înmormântat in Biserica Sfântul Gheorghe, care era ridicată de Mitropolitul Teodosie.
Din cauza cutremurelor din regiunea Vrancei, biserica ridicată de Mitropolitul Teodosie s-a ruinat.
Atunci Ieroschimonahul Dimitrie, stareţul Mănăstirii Brazi, a dezgropat, in anul 1842, osemintele Mitropolitului Teodosie si le-au dus sa fie reinhumate in Peştera de jos, ridicata de primii pustnici ai Mănăstirii Brazi, Teofilact si Sava, unde era si Paraclisul “Învierea lui Lazar”, in care se oficia si Sfânta Liturghie.
In timpul in care soborul de preoţi slujeau osemintele Sfântului Ierarh Teodosie, era acolo si Cuviosul Antipa (de la Calapodeşti), pe care noi il sărbătorim la 10 ianuarie, si el mărturiseşte: “M-am învrednicit a vedea aceste moaşte, eu le-am atins si erau binemirositoare”. Un egumen al Mănăstirii Brazi, Anton Dumbrava, care a fost si ajutor de stareţ la Mănăstirea Neamţ, scria ca in anul 1857 se găsea tivda (capul) Sfântului Mucenic Teodosie la mare cinste, scoasă din mormânt la Mănăstirea Brazi.