În această lună, în ziua a optsprezecea pomenirea Sfântului Mucenic Sebastian şi Zoe soţia lui şi a celor împreună cu el: Tranchilin, Nicostrat, Claudie, Castor, Tiburtie, Castul, Marcelin şi Marcu.
SebastianDintre aceşti sfinţi mucenici, Sebastian a făcut parte din senatul roman pe vremea împăraţilor Diocleţian şi Maximian. Era de loc din oraşul Milan şi a adus pe mulţi la dreapta credinţă. Marcelin şi Marcu, fraţi buni şi oameni cu vază şi în privinţa neamului şi în privinţa bogăţiei, au stat închişi” în temniţă vreme îndelungată; au fost supuşi la multe feluri de chinuri şi era să li se taie capetele.
Dar Tranchilin, tatăl lor, elin fiind, şi mama lor Maria, erau cât pe-aci să-i împiedice prin plânsetele lor să sufere pentru Hristos. Şi poate că s-ar fi întâmplat aceasta, dacă fericitul întru pomenire Sebastian n-ar fi păşit atunci cu îndrăzneală, el, cel dintâi (că, mai înainte Sebastian căuta să se ţină ascuns, pentru ca să aducă pe tăinuite pe mulţi la credinţă) şi n-ar fi întărit în credinţă nu numai pe Marcelin şi Marcu, ci trăgând la credinţă şi pe tatăl lor, pe Tranchilin prefectul, pe care l-a învăţat credinţa creştină şi a crezut. Îndată dar prefectul a chemat la dânsul pe preafericitul Sebastian şi pe preotul Policarp; le-a cerut să-i facă parte de mântuire şi să-l vindece de boala de care suferea. Tranchilin a scăpat de boală, a crezut în Hristos din tot sufletul, a zdrobit idolii din casa lui şi s-a botezat.
Fericitul Galu episcopul a hirotonit pe cei doi fraţi, pe Marcelin şi Marcu, diaconi, iar pe tatăl lor preot. Pe Sebastian l-a făcut apărător al Bisercii. Pornindu-se prigoana împotriva creştinilor împreună cu aceştia au fost prinşi şi Nicostrat, Claudie, Castor, Tiburtie, Castul şi Zoe. Au fost chinuiţi în felurite chipuri şi şi-au sfârşit viaţa. Sfântul Sebastian a fost chemat de Diocleţian la el; a fost cercetat şi pentru că a mărturisit cu îndrăzneală dreapta credinţă s-a tras în el cu săgeţi ca într-o ţintă, i-a fost bătut trupul cu ciomege şi tăiat în bucăţi; şi aşa şi-a dat lui Dumnezeu duhul.
Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Patermutie, Coprie şi Alexandru, pustnici in Egipt.
Patermutie a fost la început păgân şi capul unei bande de hoţi, dar după ce s-a căit de păcatele sale a fost botezat şi s-a retras în deşert. Pustnicul şi-a dedicat toată viaţa îngrijirii bolnavilor şi îngropării morţilor. Pentru faptele bune şi nevoinţele sale, Patermutie a primit de la Dumnezeu darul facerii de minuni.
Preotul Coprie a fost martor al faptelor părintelui Patermutie şi a păstrat însemnări despre viaţa şi minunile acestuia. Sf. Coprie a povestit această Viaţă preotului Rufin, care la rândul său a povestit-o lui Paladie, Episcopul din Hellenopolis, care a inclus naraţiunea în cartea sa Istoria Lausiacă.
Odată, Sf. Coprie se contrazicea puternic cu un eretic maniheu şi văzând că nu era chip să-l convingă de eretismul său, a propus să se aprindă un foc mare şi să intre amândoi în el ca să arate Dumnezeu credinţa fiecăruia. Ereticul nu a avut curaj să intre dar Sf. Coprie intrând în mijlocul flăcărilor a rămas nevătămat. Oamenii l-au slăvit pe Sf. Coprie pentru credinţa lui şi l-au aruncat şi pe eretic în foc. Acesta a sărit ars şi pârjolit de flăcări încercând să fugă. Oamenii l-au prins din nou şi l-au mai împins o dată în foc, până când Sf. Coprie a liniştit mulţimea şi l-a lăsat pe eretic să plece.
Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Eviot.
Sfântul Mucenic Eviot a trăit pe vremea împăraţilor Diocleţian şi Maximian. Era din locul numit Opsichiu, unde se şi născuse. Prin viaţa lui virtuoasă şi prin minunile ce săvârşea în fiecare zi, aducea pe mulţi la Domnul. De aceea a suferit nenumărate necazuri de la elini: lipsirea de averi, lanţuri, biciuiri şi tot felul de chinuri pe care le-a răbdat fără cârtire, dar a rămas nevătămat. Aceasta a adus pe mulţi la credinţa în Hristos, şi sfântul i-a botezat în biserica de acolo, sfinţită de Sfinţii Apostoli Pavel şi Sila.
Pentru aceasta Leontie, ighemonul Cizicului, a trimis de l-a adus la el. Şi a fost din nou supus la chinuri, dar a rămas teafăr. Apoi a fost aruncat în temniţă. Săvârşind mari minuni, a făcut pe mulţi elini creştini. Aceasta l-a înfuriat cumplit pe tiran, aşa că a poruncit celor ce se luptă cu sabia, gladiatorilor, să-l junghie. Dar întuneric a căzut pe ochii lor şi s-au junghiat unii pe alţii. Rămas nevătămat, mucenicul a fost dus la închisoare. Pe când era închis s-a auzit că împăratul Constantin cel Mare, a pornit război contra tiranului şi că vine din părţile Apusului spre Răsărit. Tiranul, de teamă, a poruncit să fie sloboziţi toţi din legături. O dată cu aceia a fost slobozit şi fericitul acesta Eviot şi s-a dus acasă. A mai trăit cinci ani şi şi-a dat cu pace lui Dumnezeu duhul.
Tot în această zi, pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Flor, episcopul Aminsului.
Cuviosul Părintele nostru Flor a trăit în Constantinopol pe vremea împăraţilor Justin cel Nou, Tiberie şi Mauriciu. Pe tatăl său îl chema tot Flor, iar pe mama lui Eufimia. Era iscusit în toată ştiinţa şi în cea elinească şi în aceea a Sfintelor şi dumnezeieştilor Scripturi. Mai întâi a fost scriitor împărătesc, apoi a fost ridicat la dregătoria de patrician. S-a însurat şi a avut copii. Murindu-i femeia şi copiii de ciumă, a dus viaţă călugărească la una din moşiile lui din Anaplu. Pentru virtutea lui cea mare a fost făcut episcop al Aminsului. În eparhie a povăţuit bine turma încredinţată lui, a făcut multe minuni şi s-a mutat la Domnul.
Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Foca şi Ermil, care de sabie s-au săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Mucenici Zaheu diaconul şi Alfie citeţul, care au pătimit în Cezareea.
Tot în această zi, pomenirea Sfintei şi făcătoarei de minuni Sofia.
Tot în această zi, pomenirea sfinţirii cinstitei biserici a Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu din Halcopratia.