Binecuvântat este Dumnezeul nostru totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Iar de nu este preot, se zice :
Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi! Amin!
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie !
Împărate Ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului, Care pretutindeni eşti şi pe toate le împlineşti, Vistierul Bunătăţilor şi Dătătorule de Viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte pe noi de toată întinăciunea şi mântuieşte Bunule sufletele noastre !
Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte Fără-De-Moarte, miluieşte-ne pe noi ! (de 3 ori)
Slavă Tatǎlui şi Fiului şi Sfântului Duh ! Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor ! Amin!
Preasfântă Treime, miluieşte-ne pe noi ! Doamne, curăţeşte păcatele noastre ! Stǎpâne, iartă fărădelegile noastre ! Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru Sfânt Numele Tău !
Doamne miluieşte ! (de 3 ori)
Slavă Tatǎlui şi Fiului şi Sfântului Duh ! Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor ! Amin !
Tatǎl nostru, Carele eşti în Ceruri, Sfinţească-se Numele Tău ! Vie Împărăţia Ta ! Facă-se Voia Ta ! Precum în Cer aşa şi pe Pământ. Pâinea noastră, cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri ! Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbǎveşte de cel viclean ! Amin !
Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi ! Amin !
Miluieşte-ne pe noi, Doamne, miluieşte-ne pe noi, că nepricepându-ne de nici un răspuns, această rugăciune aducem Ţie, ca un Stăpân, noi păcătoşii robii Tăi, miluieşte-ne pe noi !
Slavă Tatǎlui şi Fiului şi Sfântului Duh !
Doamne, miluieşte-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit ; nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută şi acum ca un Milostiv şi ne izbăveşte pe noi de vrăjmaşii noştri, că Tu eşti Dumnezeul nostru şi noi suntem poporul Tău ; toţi lucrul Mâinilor Tale şi Numele Tău chemăm.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor ! Amin !
Uşa milostivirii deschide-o nouă, Binecuvântată Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru Tine, ci să ne izbăvim prin Tine de nevoi, că Tu eşti mântuirea neamului creştinesc!
Cred într-Unul Dumnezeu, Tatăl Atotţiitorul, Făcătorul cerului şi al pământului, al tuturor celor văzute şi nevăzute. Şi într-Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toţi vecii ; Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat, din Dumnezeu adevărat, născut, iar nu făcut, Cel de o fiinţă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut. Care, pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria şi S-a făcut om. Şi S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponţiu Pilat, a pătimit şi S-a îngropat. Şi a înviat a treia zi, după Scripturi. Şi S-a înălţat la ceruri şi şade de-a dreapta Tatălui. Şi iarăşi va să vină cu slavă să judece viii şi morţii, a Cărui Împărăţie nu va avea sfârşit. Şi întru Duhul Sfânt, Domnul de viaţă Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi slăvit, Care a grăit prin Prooroci. Întru una, sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică. Mărturisesc un Botez spre iertarea păcatelor. Aştept învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să fie. Amin !
Doamne miluieşte ! (de 12 ori)
Slavă Tatǎlui şi Fiului şi Sfântului Duh ! Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor ! Amin !
Veniţi să ne închinăm Împăratului nostru Dumnezeu ! (o închinăciune)
Veniţi să ne închinăm şi să cădem la Hristos, Împăratul nostru Dumnezeu ! (o închinăciune)
Veniţi să ne închinăm şi să cădem la Însuşi Hristos, Împăratul şi Dumnezeul nostru ! (o închinăciune)
Psalmul 142
Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru Credincioşia Ta, auzi-mă, întru Dreptatea Ta! Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta! Vrăjmaşul prigoneşte sufletul meu şi viaţa mea o calcă în picioare ; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morţii cei din veacuri. Mâhnit e duhul în mine şi inima mea încremenită înlăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult ; cugetat-am la toate Lucrurile Tale, la faptele Mâinilor Tale m-am gândit.
Întins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ însetoşat. Degrab’ auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu! Nu-Ţi întoarce Faţa Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor care se coboară în mormânt! Fă să aud dimineaţa Mila Ta, că la Tine îmi este nădejdea! Arată-mi Calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu!
Scapă-mă de vrăjmaşii mei, că la Tine alerg, Doamne! Învaţă-mă să fac Voia Ta, că Tu eşti Dumnezeul meu! Duhul Tău Cel Bun să mă povăţuiască la pământul dreptăţii. Pentru Numele Tău, Doamne, dăruieşte-mi viaţă! Întru Dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu! Fă bunătate de stârpeşte pe vrăjmaşii mei şi pierde pe toţi cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău!
Slavă Tatǎlui şi Fiului şi Sfântului Duh ! Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor ! Amin !
Aliluia ! Aliluia ! Aliluia ! Slavă Ţie, Dumnezeule !
Aliluia ! Aliluia ! Aliluia ! Slavă Ţie, Dumnezeule !
Aliluia ! Aliluia ! Aliluia ! Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie !
Dumnezeu este Domnul şi S-a arătat nouă, bine este cuvântat Cel ce vine întru Numele Domnului ! (de 3 ori)
Apoi, se zice Troparul Sfântului Cuvios Teodosie cel Mare, Începătorul vieţii călugăreşti de obşte, din Palestina (Glasul al 8-lea) :
Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor şi cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; şi te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Teodosie, Părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre!
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh !
Apoi, se zice Condacul Sfântului Cuvios Teodosie cel Mare, Începătorul vieţii călugăreşti de obşte, din Palestina (Glasul al 8-lea) :
Sădit fiind în Lăcaşurile Domnului tău, cu preastrălucitele tale fapte bune, ai înflorit şi ai înmulţit pe fiii tăi în pustiu, cu ploile lacrimilor tale udându-i, păstorule al turmelor lui Dumnezeu. Pentru aceasta, strigăm ţie: Bucură-te, Părinte Teodosie!
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor ! Amin !
Nu vom tăcea, Născătoare de Dumnezeu, pururea a spune puterile tale, noi, nevrednicii. Că de nu ai fi stat tu înainte rugându-te, cine ne-ar fi izbăvit dintru atâtea nevoi ? Sau cine ne-ar fi păzit până acum slobozi ?
Nu ne vom depărta de la tine, Stăpână, că tu izbăveşti pe robii tăi pururea din toate nevoile.
Psalmul 50
Miluieşte-mă, Dumnezeule, după Mare Mila Ta şi după mulţimea Îndurărilor Tale, şterge fărădelegea mea! Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea şi de păcatul meu mă curăţeşte ; că fărădelegea mea eu o cunosc şi păcatul meu înaintea mea este pururea. Ţie Unuia am greşit şi rău înaintea Ta am făcut, aşa încât Drept eşti Tu întru Cuvintele Tale şi Biruitor când vei judeca Tu. Că iată întru fărădelegi m-am zămislit şi în păcate m-a născut maica mea. Că iată Adevărul ai iubit ; cele nearătate şi cele ascunse ale Înţelepciunii Tale, mi-ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop şi mă voi curăţi ; spăla-mă-vei şi mai vârtos decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie şi veselie ; bucura-se-vor oasele mele cele smerite. Întoarce Faţa Ta de la păcatele mele şi toate fărădelegile mele şterge-le! Inimă curată zideşte întru mine, Dumnezeule şi duh drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele! Nu mă lepăda pe mine de la Faţa Ta şi Duhul Tău cel Sfânt nu-l lua de la mine! Dă-mi mie bucuria Mântuirii Tale şi cu duh stăpânitor mă întăreşte! Învăţa-voi pe cei fără de lege Căile Tale şi cei necredincioşi la Tine se vor întoarce. Izbăveşte-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele ! Bucura-se-va limba mea de Dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide şi gura mea va vesti lauda Ta. Că de ai fi voit jertfă, Ţi-aş fi dat ; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa Lui Dumnezeu : duhul umilit ; inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Fă bine, Doamne, întru bună Voirea Ta, Sionului şi să se zidească zidurile Ierusalimului! Atunci vei binevoi jertfa dreptăţii, prinosul şi arderile de tot ; atunci vor pune pe Altarul Tău viţei.
Pe iubitorul cel dumnezeiesc al liniștii și pe începătorul întru Hristos al chinoviilor să-l cinstim ca pe o temelie a bunei-credințe; pe vlăstarul cel preasfințit al capadocienilor și pe marele luminător al pustiei Betleemului să-l lăudăm, strigând: Bucură-te, Cuvioase Părinte Teodosie!
Icosul 1
Înger în pustie te-ai arătat, Teodosie, cu razele ostenelilor tale, luminând mulțimea celor neînsoțiți, începătorule al chinoviilor și pildă a vieții preabune, pentru care cu îndrăznire îți strigăm unele ca acestea:
Bucură-te, lauda pustniciei;
Bucură-te, zidul ortodoxiei;
Bucură-te, pomul pustiei cel preafrumos;
Bucură-te, mărgăritarul nevoinței cel luminos;
Bucură-te, finicul cel cu înaltă cunună al înfrânării adevărate;
Bucură-te, fluierul cel cu dulce grai al viețuirii curate;
Bucură-te, îndrumătorul întru Hristos al chinoviilor;
Bucură-te, neînșelat arătător de cale al monahiilor;
Bucură-te, luminătorul nevoinței cel preamărit;
Bucură-te, că celor ce te cheamă le ești apărător neadormit;
Bucură-te, strălucirea Bisericii lui Hristos cea dreptmăritoare;
Bucură-te, luminătorul celor umbriți de patimi pierzătoare;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Teodosie!
Condacul al 2-lea
Vlăstar al capadocienilor, crescut ai fost cu evlavie de tatăl tău, Proeresie, și de cinstită mama ta, Evloghia, pentru care, având frica lui Dumnezeu, Cuvioase, ai mers pe urmele Lui, cântând neîncetat: Aliluia!
Icosul al 2-lea
Culegând cunoștința dumnezeiască din pruncie, fericite Teodosie, ca pe o bogăție aleasă, te-ai arătat masă a tuturor virtuților, fiind stâlp al întregii înțelepciuni și al rugăciunii; pentru aceea, mărindu-te, strigăm cu bucurie acestea:
Bucură-te, vas luminat al harurilor cerești;
Bucură-te, sălașul luptelor dumnezeiești;
Bucură-te, cel ce erai plin de cugetări negrăite;
Bucură-te, locaș sfințit al rugăciunii neobosite;
Bucură-te, lauda minunată a satului Mogaris, în care te-ai născut;
Bucură-te, floarea Bisericii lui Dumnezeu, cea cu miros plăcut;
Bucură-te, călăuzire sigură a celor însingurați;
Bucură-te, ocrotitoarea grabnică a celor înviforați;
Bucură-te, împreună-părtaș al nețărmuritei desfătări;
Bucură-te, fântână neîmpuținată și izvor de mângâieri;
Bucură-te, cel ce L-ai dorit pe Hristos Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce l-ai urât pe vrăjmașul cel rău;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Teodosie!
Condacul al 3-lea
Putere din cer primind, te-ai îndepărtat de căminul părintesc și ai început să mergi pe calea cea aspră a vieții singuratice, cu totul înțelepte, dorind să fii de-a pururi cu Hristos și să-I strigi neîncetat: Aliluia!
Icosul al 3-lea
Întraripat de dumnezeiască dragoste ai mers, o, Teodosie, să te închini Preasfântului Mormânt și înfricoșătoarei Golgote, pe care Domnul nostru S-a răstignit, dăruind viață celor ce cu dor strigă ție:
Bucură-te, că ai trecut cu vederea desfătarea pământească;
Bucură-te, cel ce ai căutat doar viața cerească;
Bucură-te, făclia de Dumnezeu luminată a capadocienilor;
Bucură-te, dreptarul cel preaadevărat al nevoitorilor;
Bucură-te, chipul rugăciunii netăcute, de Hristos arătat;
Bucură-te, întărire neclintită pentru tot sufletul întristat;
Bucură-te, chinoviarh ce te arăți înalt zburător;
Bucură-te, al călugărilor neîntrecut îndrumător;
Bucură-te, pahar care amesteci băuturi dumnezeiești;
Bucură-te, luminător care marginilor lumii strălucești;
Bucură-te, închinător învăpăiat al Domnului;
Bucură-te, izgonitor al ispitelor vrăjmașului;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Teodosie!
Condacul al 4-lea
De râvna liniștii fiind învăpăiat, ai cercetat stâlpul dumnezeiescului Simeon și ai ascultat învățăturile lui cele cinstite, spre luarea jugului Domnului asupra ta, pentru care te-ai bucurat, Teodosie, șoptind cu înflăcărare lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 4-lea
Ai venit să te supui preaînțeleptului Longhin, făclie a darurilor, Teodosie, ca fierul în foc, ca să te faci vas de bună treabă arămarului; pentru aceasta ție, ca unui locaș al dreptei socotințe, strigăm acestea:
Bucură-te, pilda vie a postirii;
Bucură-te, vas de mir al curăției;
Bucură-te, lauda nevoitorilor cea vestită;
Bucură-te, alăuta înțelepciunii cea bine strunită;
Bucură-te, culmea iubitorilor de viață sihăstrească;
Bucură-te, cel mistuit de o râvnă cu adevărat dumnezeiască;
Bucură-te, că ți-ai petrecut viața îngerește;
Bucură-te, cel ce te-ai luptat cu Veliar vitejește;
Bucură-te, că întreg te-ai adus prinos lui Hristos Iisus;
Bucură-te, călăuzitor al multora către cele de sus;
Bucură-te, izvor al darurilor de-a pururi curgător;
Bucură-te, că spre desăvârșire ne ești îndrumător;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Teodosie!
Condacul al 5-lea
Voind ca totdeauna să vorbești doar cu Domnul, te-ai strămutat în loc uscat și, în pustia Betleemului, celui oarecând neprimitor de străini, ai aflat peșteră ca loc de sălășluire, nevoitorule, fără tăcere cântând: Aliluia!
Icosul al 5-lea
Ca să întraripezi mișcările minții tale către Ziditorul, ai pus sub pază aspră toate simțirile tale, locuitorule al pustiei, Teodosie; pentru aceasta ție, ca unei păsări a harului, strigăm acestea:
Bucură-te, cunoscător al înțelepciunii dumnezeiești;
Bucură-te, arătătorul cugetării cerești;
Bucură-te, tainic al Bisericii Domnului;
Bucură-te, liră cu grai plăcut a pustiului;
Bucură-te, lungime a dragostei și vlăstar al smereniei;
Bucură-te, al viețuirii de obște bun temei;
Bucură-te, dreptar și înălțime greu de privit a înfrânării;
Bucură-te, dumnezeiască strălucire a rugăciunii și a răbdării;
Bucură-te, că brazda sufletelor o curățești;
Bucură-te, cel ce evlavia credincioșilor o sporești;
Bucură-te, că ferestrele minții bine le-ai păzit;
Bucură-te, cel ce de cursele înșelătorului ai fugit;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Teodosie!
Condacul al 6-lea
Săvârșindu-ți inima grădină a rugăciunii neîncetate, fericite Teodosie, ai umplut de buna mireasmă a harurilor lui Dumnezeu cinstita ceată a ucenicilor tăi și pe toți i-ai încredințat să strige Mântuitorului lumii: Aliluia!
Icosul al 6-lea
Crin preaînmiresmat al virtuților hrănitoare de suflet făcându-te, ai adunat în turma ta mulți ucenici, pe care, bine învățându-i viețuirea de obște, neprimejduit i-ai condus la dumnezeieștile pășuni ale cunoștinței, pentru care, împreună cu dânșii, strigăm ție:
Bucură-te, crinul neagonisirii;
Bucură-te, floarea nepătimirii;
Bucură-te, iubitor de osteneală blând și înțelegător;
Bucură-te, că ești fiilor tăi tare ocrotitor;
Bucură-te, alăuta feluritelor virtuți cea cu dulce insuflare;
Bucură-te, călăuzire către viețuirea cea neîmbătrânitoare;
Bucură-te, pajiște preaînmiresmată a faptelor Duhului;
Bucură-te, cel ce prin mare nevoință ai supus patimile trupului;
Bucură-te, că ne duci de mână către viața cea de sus;
Bucură-te, far al iubirii lui Hristos Iisus;
Bucură-te, cel ce ai întemeiat cinstit locaș obștesc;
Bucură-te, că plinești trebuințele celor ce din greu se ostenesc;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Teodosie!
Condacul al 7-lea
Pomenirea morții ai avut-o însoțitoare nedespărțită în viață; pentru aceea, înțelepte, pe toate cele plăcute socotindu-le mereu praf și cenușă, doreai să te faci părtaș celor netrecătoare, să-L lauzi pe Dumnezeu și să-I cânți: Aliluia!
Icosul al 7-lea
Semne de biruință ai ridicat, Teodosie cel cu întreagă înțelepciune, împotriva rătăcitului împărat Anastasie și, cu înțeleptele tale graiuri, ai risipit ca pe o pânză de păianjen sfaturile celor răuvoitori și ai veselit pe cei ce cu dreaptă credință strigă:
Bucură-te, dătătorule de lumină al credinței;
Bucură-te, învățătorul iscusit al nevoinței;
Bucură-te, apărătorul predaniilor părintești;
Bucură-te, propovăduitorul dogmelor dumnezeiești;
Bucură-te, măsură a discernământului și icoană a răbdării;
Bucură-te, adâncul înainte-vederii și pecetea ascultării;
Bucură-te, trandafirul celor neînsoțiți care veselești mulțimile;
Bucură-te, clopot care trezești din somnul trândăviei inimile;
Bucură-te, cetate nebiruită a celor credincioși;
Bucură-te, că în ceruri locuiești cu ceata celor cuvioși;
Bucură-te, pildă de rugăciune fierbinte;
Bucură-te, trâmbița ostenelilor sfinte;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Teodosie!
Condacul al 8-lea
Izvor mult curgător și fântână îmbelșugată a tot felul de minuni străine te-ai arătat, Teodosie, din care mulțimile credincioșilor se adapă totdeauna, spre întărirea trupurilor și sănătatea sufletului, strigând lui Dumnezeu cu voie bună: Aliluia!
Icosul al 8-lea
Cuvioase, de Dumnezeu purtătorule, pe tânărul cel căzut în fântână viu l-ai scos și l-ai dat maicii sale care se tânguia, spre slava Domnului și lauda lui Dumnezeu, și ai încredințat-o să strige ție cu evlavie:
Bucură-te, izbăvitorul copilului meu;
Bucură-te, slujitorul Dătătorului de viață Dumnezeu;
Bucură-te, cedrul cel cu umbră deasă al harului;
Bucură-te, finicul cel mult roditor al Duhului;
Bucură-te, cunună de diamant care insufli tăria credinței;
Bucură-te, floarea dreptei socotințe și pajiștea bunei-cuviințe;
Bucură-te, moștenitor al Împărăției cerurilor;
Bucură-te, al nepăsării grabnic dezrădăcinător;
Bucură-te, cel de o râvnă cu acei Cuvioși mult vestiți;
Bucură-te, cel de un cămin cu cinstiții Părinți;
Bucură-te, mângâietorul sufletului meu;
Bucură-te, calea către viața cea după Dumnezeu;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Teodosie!
Condacul al 9-lea
Părinte Cuvioase, purtătorule de semne, văzându-te că vorbeai ca unui viu lui Vasile cel ce murise, toate cetele de monahi ai vestitei tale turme s-au mirat și-L lăudau pe Domnul, strigând cu dragoste: Aliluia!
Icosul al 9-lea
Cu graiurile tale cele de Dumnezeu insuflate, ai umplut jitnițele de grâu care erau oarecând goale și ai dat ploaie din belșug pământului celui însetat; pentru aceasta, lăudând minunile tale, Teodosie, cu bucurie strigăm:
Bucură-te, neîmpuținare pentru cei flămânzi;
Bucură-te, ocrotirea celor suferinzi;
Bucură-te, următorul Proorocului Ilie;
Bucură-te, rouă din cer pogorâtă pe glie;
Bucură-te, apărător neadormit al poporului vlăguit;
Bucură-te, cel ce dai credincioșilor grâu bogat dăruit;
Bucură-te, că ești hrana celor înfometați;
Bucură-te, că te-ai arătat călăuzitor celor înșelați;
Bucură-te, stea care luminezi pustia Betleemului;
Bucură-te, baie care speli întinăciunea sufletului;
Bucură-te, mângâierea săracilor;
Bucură-te, sprijinul muritorilor;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Teodosie!
Condacul al 10-lea
Vas al dumnezeieștilor daruri făcându-te, Teodosie, l-ai vindecat îndată pe cel care, înaintea trupului tău, cerea izbăvire de stăpânirea celui viclean și l-ai încredințat să-ți strige cu evlavie: Aliluia!
Icosul al 10-lea
Viața îngerilor petrecând pe pământ, te-ai arătat vas curat al Mântuitorului; pentru aceasta, prin rugăciunile tale, ai oprit curgerile de sânge ale femeii, de trei ori fericite Teodosie, și ai ridicat-o să strige ție:
Bucură-te, râul vindecărilor;
Bucură-te, trăitorul dogmelor;
Bucură-te, al muritorilor doctor neluător de bani;
Bucură-te, preasilnic pierzător al celui viclean;
Bucură-te, pasăre care-i cuprinzi sub aripi pe cei neputincioși;
Bucură-te, vas al bucuriei celor credincioși;
Bucură-te, pat care odihnești pe călătorii vieții;
Bucură-te, hotarul înfrânării și alungătorul tristeții;
Bucură-te, cel ce reverși izvoare tămăduitoare;
Bucură-te, râul bunei-cuviințe înțelegătoare;
Bucură-te, mireasmă de taină a îndumnezeirii;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Teodosie!
Condacul al 11-lea
Ai înălțat către Dumnezeu palmele femeii celei ce nu năștea, pe care, prin rugăciunile tale, Părinte Teodosie, ai arătat-o mamă binenăscătoare și ai îndrumat-o cu bunăcuviință să cânte Domnului dumnezeiasca și luminata laudă: Aliluia!
Icosul al 11-lea
Stâlp purtător de strălucire, care luminezi lărgimile pământului cu razele nemăsuratelor minuni, te-a arătat Dumnezeu, către Care și noi, punându-te înainte mijlocitor, fericite Teodosie, întru tot cinstite, strigăm acestea:
Bucură-te, ușa mântuirii tuturor;
Bucură-te, sălașul negrăit al virtuților;
Bucură-te, mireasma vieții de curăție;
Bucură-te, mirul trăirii în pustie;
Bucură-te, belșugul bunătății dumnezeiești;
Bucură-te, trandafirul ceresc al iubirii creștinești;
Bucură-te, sabie care tai cornul demonilor;
Bucură-te, zid care păzești cetele călugărilor;
Bucură-te, fluierul cântărilor harului;
Bucură-te, moștenitor al bunătăților strălucite;
Bucură-te, întărirea sufletelor ispitite;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Teodosie!
Condacul al 12-lea
Cu harul mijlocirilor tale, ai izbăvit oarecând din întreitele valuri cumplite pe corăbieri și ai proorocit cutremurul cel tare din Antiohia, învățând pe ucenicii tăi să strige: Aliluia!
Icosul al 12-lea
Cântând luptele tale cele multe și cinstite, pe care în pustie le-ai purtat cu bucurie, strigăm ție: lauda credincioșilor, îndrumătorul vieții preabune a monahilor și apărătorule al credinței, pace dăruiește-ne nouă, celor ce strigăm:
Bucură-te, farul celor ce viețuiesc în singurătate;
Bucură-te, sălășluirea ostenelilor neîncetate;
Bucură-te, mâna vindecării bolnavilor;
Bucură-te, mreaja din înălțime a monahilor;
Bucură-te, soarele neapus al cetelor călugărești;
Bucură-te, chip și pildă a viețuirii obștești;
Bucură-te, slavă și cunună a sfintei tale mănăstiri;
Bucură-te, fântâna mult revărsătoare de tămăduiri;
Bucură-te, cinstită alegere a lui Dumnezeu-Cuvântul;
Bucură-te, floare înmiresmată care împodobești pământul;
Bucură-te, izbăvitorul celor mulți care se roagă ție;
Bucură-te, apărătorul ctitoriei tale și a ei bogăție;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Teodosie!
Condacul al 13-lea (acest Condac se zice de 3 ori) :
O, începătorule al vieții de obște a monahilor și luminătorule al lumii, Teodosie, risipește întunecimea patimilor noastre cu solirile tale fierbinți către Dumnezeu și răsari lumina înțelegerii celor ce strigă: Aliluia!
Apoi, se zice iarăși Icosul 1 :
Înger în pustie te-ai arătat, Teodosie, cu razele ostenelilor tale, luminând mulțimea celor neînsoțiți, începătorule al chinoviilor și pildă a vieții preabune, pentru care cu îndrăznire îți strigăm unele ca acestea:
Bucură-te, lauda pustniciei;
Bucură-te, zidul ortodoxiei;
Bucură-te, pomul pustiei cel preafrumos;
Bucură-te, mărgăritarul nevoinței cel luminos;
Bucură-te, finicul cel cu înaltă cunună al înfrânării adevărate;
Bucură-te, fluierul cel cu dulce grai al viețuirii curate;
Bucură-te, îndrumătorul întru Hristos al chinoviilor;
Bucură-te, neînșelat arătător de cale al monahiilor;
Bucură-te, luminătorul nevoinței cel preamărit;
Bucură-te, că celor ce te cheamă le ești apărător neadormit;
Bucură-te, strălucirea Bisericii lui Hristos cea dreptmăritoare;
Bucură-te, luminătorul celor umbriți de patimi pierzătoare;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Teodosie!
şi Condacul 1 :
Pe iubitorul cel dumnezeiesc al liniștii și pe începătorul întru Hristos al chinoviilor să-l cinstim ca pe o temelie a bunei-credințe; pe vlăstarul cel preasfințit al capadocienilor și pe marele luminător al pustiei Betleemului să-l lăudăm, strigând: Bucură-te, Cuvioase Părinte Teodosie!
Şi apoi se face Otpustul :
Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile PreaCuratei Maicii Tale, ale Sfântului Cuvios Teodosie cel Mare şi ale tuturor Sfinţilor, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi ! Amin !