Troparul Sfintei Cuvioase Xenia, glasul al 7-lea:
Iubind sărăcia lui Hristos, acum te îndulcești de ospățul cel veșnic; cu nebunia cea părută ai rușinat nebunia acestei lumi, prin smerenia Crucii ai primit puterea lui Dumnezeu. Pentru aceasta, dobândind darul ajutorării prin minuni, Sfântă Xenia, roagă pe Hristos Dumnezeu să ne izbăvească prin pocăință de tot răul.
Condacul 1
Ție, celei alese, bineplăcutei lui Dumnezeu și nebunei pentru Hristos, Sfântă și fericită maică Xenia, care ai ales nevoința răbdării și relei pătimiri, cântare de laudă îți aducem toți cei ce cinstim sfântă pomenirea ta. Iar tu ne apără de vrăjmașii cei văzuți și nevăzuți, ca să strigăm ție: Bucură-te, Sfântă Xenia, rugătoare pururea bineprimită pentru sufletele noastre!
Icosul 1
Vieții îngerești ai râvnit, maică fericită, căci după moartea soțului tău ai lepădat frumusețea lumii acesteia și toate cele din ea: pofta ochilor, pofta trupului și trufia vieții, dobândind nebunia cea pentru Hristos. Pentru aceasta auzi acum de la noi smerite laude:
Bucură-te, că te-ai asemănat prin viața ta Sfântului Andrei celui nebun pentru Hristos;
Bucură-te, că lepădându-te de numele tău, cu numele celui adormit te-ai numit;
Bucură-te, că nebunia cea pentru Hristos ai început-o luând numele soțului tău Andrei;
Bucură-te, că numindu-te cu nume bărbătesc neputința femeiască ai lepădat;
Bucură-te, că toată avuția ta ai împărțit-o oamenilor buni și săracilor;
Bucură-te, că pentru Hristos ai primit sărăcia cea de bunăvoie;
Bucură-te, că prin nebunia ta ne-ai învățat să lepădăm cugetarea cea deșartă a acestui veac;
Bucură-te, bună mângâietoare a tuturor celor ce aleargă cu credință la tine;
Bucură-te, Sfântă Xenia, rugătoare pururea bineprimită pentru sufletele noastre!
Condacul al 2-lea
Văzând străină petrecerea ta, că ai defăimat toată odihna și bogăția lumească, rudeniile tale cele după trup te-au crezut ieșită din minți; dar locuitorii cetății lui Petru, văzând neagonisirea și sărăcia ta cea de bunăvoie, au cântat lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 2-lea
Înțelepciunea cea dată ție de Dumnezeu ai ascuns-o, Sfântă Xenia, sub nebunia cea părută, în deșertăciunea marelui oraș viețuind ca o locuitoare a pustiei și înălțând neîncetate rugăciuni lui Dumnezeu. Iar noi, minunându-ne de această petrecere a ta, îți aducem unele ca acestea:
Bucură-te, ceea ce ai primit pe umerii tăi greaua cruce a nebuniei pentru Hristos, dată ție de Dumnezeu;
Bucură-te, ceea ce ai ascuns strălucirea harului prin nebunia cea părută;
Bucură-te, că ai dobândit darul înainte-vederii prin înalta ta smerenie și prin nevoința rugăciunii;
Bucură-te, că ai folosit darul tău spre binele și mântuirea celor în suferințe;
Bucură-te, ceea ce ca o mai înainte-văzătoare ai zărit suferințele omenești în necuprinse depărtări;
Bucură-te, ceea ce ai proorocit femeii celei bune despre nașterea fiului ei;
Bucură-te, că pentru acea femeie ai cerut prunc de la Dumnezeu;
Bucură-te, ceea ce ai învățat pe toți să alerge la Dumnezeu prin rugăciune;
Bucură-te, Sfântă Xenia, rugătoare pururea bineprimită pentru sufletele noastre!
Condacul al 3-lea
Cu puterea cea dăruită de sus ție de la Dumnezeu, bărbătește ai răbdat arșița și gerul cumplit, răstignindu-ți trupul cu patimile și poftele lui. Pentru aceasta, luminată fiind de la Duhul Sfânt, neîncetat ai strigat lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 3-lea
Având, fericito, cerul ca acoperământ și pământul așternut trupului, ai lepădat plăcerile trupești de dragul împărăției lui Dumnezeu; iar noi, văzând o asemenea minunată viețuire, cu străpungere de inimă strigăm ție:
Bucură-te, că ți-ai dăruit oamenilor locuința ta pământească;
Bucură-te, ceea ce ai căutat și ai primit acoperământul ceresc;
Bucură-te, ceea ce, neavând nimic pe pământ, pe toți îi îmbogățești duhovnicește;
Bucură-te, ceea ce ne înveți răbdarea prin viețuirea ta;
Bucură-te, ceea ce ai arătat oamenilor dragostea lui Dumnezeu;
Bucură-te, cea împodobită cu roadele evlaviei;
Bucură-te, ceea ce ai arătat lumii răbdarea și nerăutatea;
Bucură-te, calda noastră mijlocitoare înaintea scaunului Celui Preaînalt;
Bucură-te, Sfântă Xenia, rugătoare pururea bineprimită pentru sufletele noastre!
Condacul al 4-lea
Prin blândețe și nerăutate biruit-ai, fericită maică, viforul vieții lumești ce tulbură cetatea lui Petru și ai dobândit despătimirea de cele stricăcioase. Pentru aceea și cânți acum lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 4-lea
Auzind despre tine că, pătimind pentru Hristos, dai mângâiere celor necăjiți, întărești pe cei neputincioși și îndrumi pe calea cea dreaptă pe cei rătăciți, oamenii aflați în suferință alergau la tine strigând:
Bucură-te, ceea ce ai iubit cu toată inima calea lui Hristos;
Bucură-te, ceea ce ai purtat cu bucurie crucea lui Hristos;
Bucură-te, ceea ce ai răbdat toate ispitele din partea lumii, trupului și diavolului;
Bucură-te, ceea ce ai cu îmbelșugare darurile lui Dumnezeu;
Bucură-te, ceea ce ai arătat dragoste pentru aproapele tău;
Bucură-te, ceea ce ai mângâiat pe oamenii aflați în suferință;
Bucură-te, ceea ce ai șters lacrimile celor ce plângeau;
Bucură-te, Sfântă Xenia, rugătoare pururea bineprimită pentru sufletele noastre!
Condacul al 5-lea
Stea purcezătoare de la Dumnezeu s-a arătat sfințenia ta, fericită Xenia, luminând zarea cetății lui Petru; că oamenilor ce piereau în nebunia păcatului le-ai arătat calea mântuirii, chemând pe toți la pocăință, ca să aducă lui Dumnezeu cântarea: Aliluia!
Icosul al 5-lea
Văzând cum te nevoiai în rugăciune, răbdând gerul și arșița, oamenii binecinstitori se străduiau să micșoreze patimile tale, aducându-ți îmbrăcăminte și hrană. Dar tu pe toate le împărțeai săracilor, voind a-ți păstra nevoința. Iar noi, minunându-ne de sărăcia ta cea de bunăvoie, îți spunem unele ca acestea:
Bucură-te, ceea ce ai suferit de bunăvoie arșița și gerul pentru Hristos;
Bucură-te, ceea ce în rugăciune ai petrecut necontenit;
Bucură-te, că ai izbăvit din multe nevoi cetatea lui Petru prin privegherile de toată noaptea;
Bucură-te, ceea ce de multe ori ai întors de la ea mânia lui Dumnezeu;
Bucură-te, ceea ce nopțile le petreceai pe câmp în rugăciune;
Bucură-te, ceea ce ai gustat dulceața raiului prin sărăcia cea duhovnicească;
Bucură-te, că prin această dulceață toate cele lumești le-ai lepădat;
Bucură-te, ceea ce petreceai cu totul în Dumnezeu;
Bucură-te, Sfântă Xenia, rugătoare pururea bineprimită pentru sufletele noastre!
Condacul al 6-lea
Sfințenia vieții tale, de Dumnezeu fericită, o propovăduiesc bogați și săraci, bătrâni și tineri, toți cei izbăviți prin tine de felurite boli, nevoi și necazuri. Pentru aceasta și noi, preamărindu-te, strigăm lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 6-lea
Strălucit-a slava nevoilor tale, fericită maică, atunci când aduceai pietre noaptea, în taină, pentru cei ce clădeau biserica cimitirului, ușurând astfel truda celor ce lucrau la ridicarea zidurilor. Cunoscând acestea și noi, păcătoșii, îți grăim:
Bucură-te, ceea ce ne înveți să săvârșim în taină fapte bune;
Bucură-te, ceea ce îi chemi pe toți să se nevoiască pentru dreapta credință;
Bucură-te, ceea ce ajuți celor ce zidesc bisericile lui Dumnezeu;
Bucură-te, ceea ce ai iubit sfințenia bisericilor;
Bucură-te, ceea ce ușurezi strădaniile noastre pe calea mântuirii;
Bucură-te, grabnică ajutătoare a celor ce aleargă la tine;
Bucură-te, bună mângâietoare a tuturor celor scârbiți;
Bucură-te, cerească ocrotire a cetății lui Petru;
Bucură-te, Sfântă Xenia, rugătoare pururea bineprimită pentru sufletele noastre!
Condacul al 7-lea
Voind a izbăvi de suferință pe doctorul care își plângea soția răposată, ai poruncit unei fecioare să alerge la Ohta și, aflându-și acolo soțul, să-l mângâie. Și făcându-se precum ai zis, mai apoi și ei bucurându-se, au cântat lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 7-lea
Minune nouă ai arătat prin rugăciunea ta, fericită maică, atunci când ai zis femeii celei binecinstitoare: „Ia bănuțul, are să se stingă”, proorocind prin aceasta despre focul care cuprindea casa ei; iar prin rugăciunea ta stingându-se văpaia, și noi, cunoscând aceasta, te lăudăm așa:
Bucură-te, ceea ce stingi durerile oamenilor;
Bucură-te, ceea ce ai arătat îndrăznire către Dumnezeu pentru cei aflați în suferință;
Bucură-te, făclie nestinsă, care arzi cu lumină puternică în rugăciune către Dumnezeu;
Bucură-te, mijlocitoarea noastră în nevoi și în necazuri;
Bucură-te, ceea ce scoți din groapa pierzării pe cei stăpâniți de patimi;
Bucură-te, ceea ce ferești pe fecioarele cele binecinstitoare de căsătorii cu nelegiuiții;
Bucură-te, ceea ce izbăvești din deznădejde pe cei răniți de defăimări;
Bucură-te, grabnică ajutătoare a celor târâți prin judecăți nedrepte;
Bucură-te, Sfântă Xenia, rugătoare pururea bineprimită pentru sufletele noastre!
Condacul al 8-lea
Ca o străină fără adăpost ai străbătut calea vieții în cetatea de scaun a patriei tale pământești, suferind cu mare răbdare necazurile și defăimările; iar acum, petrecând în Ierusalimul de sus, cu bucurie cânți lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 8-lea
Fost-ai tuturor toate, fericită maică Xenia: celor scârbiți mângâiere, celor neputincioși acoperământ și ocrotire, celor întristați bucurie, celor săraci scăpare, celor bolnavi tămăduire. Pentru aceasta noi toți grăim către tine:
Bucură-te, că locuiești în sălașurile cele de sus;
Bucură-te, că te rogi pentru noi, păcătoșii;
Bucură-te, că ai arătat chipul cel bun al slujirii lui Dumnezeu;
Bucură-te, acoperitoarea celor înjosiți și prigoniți;
Bucură-te, ceea ce ajuți cu rugăciunile tale poporul dreptmăritor;
Bucură-te, că acoperi pe cei asupriți care se roagă ție;
Bucură-te, ceea ce înțelepțești pe asupritori;
Bucură-te, ceea ce rușinezi pe cei necredincioși și batjocoritori;
Bucură-te, Sfântă Xenia, rugătoare pururea bineprimită pentru sufletele noastre!
Condacul al 9-lea
Toate chinurile le-ai suferit, fericită maică: sărăcia trupească, foamea și setea, încă și defăimarea de la oamenii cei nelegiuiți, care te socoteau ieșită din minți. Ci tu, rugându-te lui Dumnezeu, totdeauna Îi strigai: Aliluia!
Icosul al 9-lea
Ritorii cei mult grăitori nu pot pricepe cum ai mustrat prin nebunia ta nebunia lumii acesteia, și prin neputința ta părută ai rușinat pe cei puternici și înțelepți, care nu au cunoscut puterea și înțelepciunea lui Dumnezeu. Dar noi cei ce am primit ajutorul tău îți vom aduce unele ca acestea:
Bucură-te, purtătoare a dumnezeiescului Duh;
Bucură-te, ceea ce împreună cu Apostolul Pavel te lauzi cu neputința ta;
Bucură-te, ceea ce ai mustrat lumea cu păruta ta nebunie;
Bucură-te, ceea ce ai lepădat, de dragul mântuirii, frumusețea veacului acestuia;
Bucură-te, ceea ce ai iubit din toată inima bunătățile cele cerești;
Bucură-te, ceea ce ne chemi pe calea mântuirii;
Bucură-te, înfricoșătoare mustrătoare a păcatului beției;
Bucură-te, ceea ce ai fost tuturor milostiv doctor fără de arginți;
Bucură-te, Sfântă Xenia, rugătoare pururea bineprimită pentru sufletele noastre!
Condacul al 10-lea
Vrând să-ți mântuiești sufletul, ți-ai răstignit patimile și poftele trupului și lepădându-te de tine pentru totdeauna, ți-ai luat pe umerii tăi crucea și ai urmat cu toată inima lui Hristos, cântându-i: Aliluia!
Icosul al 10-lea
Zid tare și liman neînviforat te-ai arătat celor ce se roagă ție, maică Xenia. Pentru aceasta și pe noi ne apără cu rugăciunile tale de vrăjmașii văzuți și nevăzuți, ca să strigăm ție:
Bucură-te, ceea ce ne îndemni la osteneala duhovnicească;
Bucură-te, ceea ce ne izbăvești de cursele vrăjmașilor;
Bucură-te, tămâie duhovnicească adusă prinos lui Dumnezeu;
Bucură-te, ceea ce aduci dumnezeiasca pace în inimile oamenilor;
Bucură-te, ceea ce stingi duhul răutății în inimile celor înverșunați;
Bucură-te, ceea ce dai binecuvântare copiilor celor buni;
Bucură-te, ceea ce tămăduiești de boli prin tainica ta rugăciune;
Bucură-te, ceea ce ai arătat înțelepciunea lui Dumnezeu lumii celei înrăite;
Bucură-te, Sfântă Xenia, rugătoare pururea bineprimită pentru sufletele noastre!
Condacul al 11-lea
Cântare cu laudă îți aduc, fericită Xenia, cei izbăviți din nevoi, din necazuri și din toată ispita prin rugăciunile tale și împreună cu tine strigă lui Dumnezeu, bucurându-se: Aliluia!
Icosul al 11-lea
Lumină strălucitoare s-a arătat viața ta, sfântă maică, luminând oamenilor în întunericul acestei vieți, căci tu ai izbăvit din mocirla păcatului pe cei căzuți și spre lumina lui Hristos i-ai povățuit. Pentru aceasta, după datorie auzi de la noi:
Bucură-te, ceea ce luminezi poporul dreptslăvitor cu lumina lui Dumnezeu;
Bucură-te, bineplăcută a lui Dumnezeu, care în lume ai arătat virtuți mai presus de lume;
Bucură-te, ceea ce prin multe strădanii ai dobândit mare har;
Bucură-te, că ai strălucit în întunericul păcatului, prin harul lui Dumnezeu;
Bucură-te, ceea ce dai mână de ajutor celor ce deznădăjduiesc pe calea mântuirii;
Bucură-te, ceea ce întărești în credință pe cei neputincioși;
Bucură-te, ceea ce rușinezi duhurile răutății;
Bucură-te, că ai uimit și pe îngeri cu viețuirea;
Bucură-te, Sfântă Xenia, rugătoare pururea bineprimită pentru sufletele noastre!
Condacul al 12-lea
Har îmbelșugat izvorăști, fericită maică Xenia, tuturor celor ce cinstesc pomenirea ta și aleargă sub acoperământul rugăciunilor tale. Pentru aceasta izvorăște-ne cu îmbelșugare tămăduiri de la Dumnezeu și nouă, care ne rugăm ție, ca să cântăm cu toții: Aliluia!
Icosul al 12-lea
Cinstind, fericită maică, multele tale minuni, te lăudăm și cu toată osârdia ție ne rugăm: nu ne lăsa pe noi, păcătoșii, în toate întâmplările cele întristătoare, ci roagă pe Domnul ca să nu cădem din credința noastră ortodoxă, în care prin tine fiind întăriți, cu bună nădejde să-ți strigăm:
Bucură-te, ceea ce ne înveți să suferim alături de cei necăjiți;
Bucură-te, ceea ce cu toată osârdia ne îngrijești în suferințele noastre;
Bucură-te, ceea ce ne înveți a ne răstigni patimile și poftele trupești;
Bucură-te, mijlocitoarea și acoperitoarea celor ce cinstesc pomenirea ta;
Bucură-te, că ai străbătut calea cea cu osteneală;
Bucură-te, că prin aceasta ai dobândit veșnica mântuire;
Bucură-te, cea care veselești pe cei ce aleargă la mormântul tău;
Bucură-te, cea care mijlocești pururea pentru mântuirea poporului celui dreptmăritor;
Bucură-te, Sfântă Xenia, rugătoare pururea bineprimită pentru sufletele noastre!
Condacul al 13-lea
O, Sfântă maică Xenia, care în viața ta ai purtat, pentru dragostea Mântuitorului tău, o cruce atât de grea. Primește de la noi, păcătoșii, această rugăciune adusă ție. Îngrădește-ne cu rugăciunile tale de ispitirile duhurilor întunericului și ale tuturor celor care cugetă rele asupra noastră. Roagă pe Atotînduratul Dumnezeu să ne dăruiască putere și virtute, ca fiecare din noi luându-și crucea și urmând lui Hristos să-I cânte în vecii nesfârșiți împreună cu tine: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)
Apoi se zice iarăși Icosul 1: Vieții îngerești ai râvnit, maică fericită…, Condacul 1: Ție, celei alese, bineplăcutei lui Dumnezeu și nebunei pentru Hristos…, și această
Icosul 1
Vieții îngerești ai râvnit, maică fericită, căci după moartea soțului tău ai lepădat frumusețea lumii acesteia și toate cele din ea: pofta ochilor, pofta trupului și trufia vieții, dobândind nebunia cea pentru Hristos. Pentru aceasta auzi acum de la noi smerite laude:
Bucură-te, că te-ai asemănat prin viața ta Sfântului Andrei celui nebun pentru Hristos;
Bucură-te, că lepădându-te de numele tău, cu numele celui adormit te-ai numit;
Bucură-te, că nebunia cea pentru Hristos ai început-o luând numele soțului tău Andrei;
Bucură-te, că numindu-te cu nume bărbătesc neputința femeiască ai lepădat;
Bucură-te, că toată avuția ta ai împărțit-o oamenilor buni și săracilor;
Bucură-te, că pentru Hristos ai primit sărăcia cea de bunăvoie;
Bucură-te, că prin nebunia ta ne-ai învățat să lepădăm cugetarea cea deșartă a acestui veac;
Bucură-te, bună mângâietoare a tuturor celor ce aleargă cu credință la tine;
Bucură-te, Sfântă Xenia, rugătoare pururea bineprimită pentru sufletele noastre!
Condacul 1
Ție, celei alese, bineplăcutei lui Dumnezeu și nebunei pentru Hristos, Sfântă și fericită maică Xenia, care ai ales nevoința răbdării și relei pătimiri, cântare de laudă îți aducem toți cei ce cinstim sfântă pomenirea ta. Iar tu ne apără de vrăjmașii cei văzuți și nevăzuți, ca să strigăm ție: Bucură-te, Sfântă Xenia, rugătoare pururea bineprimită pentru sufletele noastre!
Rugăciune către Sfânta Xenia
O, Sfântă maică Xenia, viețuind sub acoperământul Celui Preaînalt și întărită fiind de Maica lui Dumnezeu, răbdând foamea și setea, gerul și arșița, defăimările și prigonirile, ai primit de la Dumnezeu darul înainte-vederii și al facerii de minuni, iar acum sălășluiești întru lumina Celui Atotputernic. Sfânta Biserică te preamărește acum ca pe o floare bineînmiresmată. Stând înaintea sfintei tale icoane, ne rugăm ție ca uneia care ești întru viața cea neîmbătrânitoare, dar petreci și împreună cu noi: primește cererile noastre și le du la scaunul Milostivului Părinte Ceresc, ca ceea ce ai îndrăznire către El; cere pentru cei ce aleargă la tine mântuire veșnică, îmbelșugată binecuvântare pentru faptele și începuturile cele bune, izbăvire din toate nevoile și necazurile. Mijlocește cu rugăciunile tale înaintea Atotînduratului nostru Mântuitor pentru noi, netrebnicii și păcătoșii. Ajută, Sfântă și fericită maică Xenia, să fie luminați pruncii cu lumina Sfântului Botez și să fie pecetluiți cu pecetea darului Sfântului Duh; băieții și fetele să fie crescuți în credință, cinste și frică de Dumnezeu; dăruiește-le lor reușită la învățătură; tămăduiește pe cei neputincioși; trimite dragoste și bunăînțelegere celor căsătoriți, învrednicește pe monahi de nevoința cea bună și apără-i de defăimări; întărește-i pe păstori întru tăria Duhului Sfânt, păzește poporul și țara aceasta în pace și fără de tulburare, roagă-te pentru cei lipsiți în ceasul morții de împărtășirea cu Sfintele lui Hristos Taine; că tu ești nădejdea noastră, grabnica noastră ascultătoare, pentru care îți aducem mulțumire și slăvim pe Tatăl și pe Fiul și pe Duhul Sfânt, pe Dumnezeul Cel în Treime închinat și minunat întru sfinții Săi, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!