Acatistul sfântului Simeon noul Teolog – 12 Martie

Categories:

Condac 1:

Lumină lumii și mărturisitor al Luminii neînserate, păstor și învățător al Bisericii te-ai arătat, Sfinte Simeon. Prin suirea pe scara virtuților ai odrăslit rodul desăvârșitei iubiri de Hristos, din care izvorăști vrednică cuvântare de Dumnezeu. Pentru aceasta îți cântăm: Bucură-te, Sfinte Simeon, Noule Teolog, fiu al Luminii și liturghisitor al Preacuratei Treimi!

Icos 1:

Născut în Galateea, ai fost adus de tatăl tău la Constantinopol pentru studii și urmai să intri în slujba împăratului. Dar tu, rănit de dragostea lui Hristos, din al Cărui cuvânt te hrăneai, smerindu-ți inima, ai refuzat această cinste. Atunci ai pornit în căutarea unei călăuze nemincinoase, care să te nască în duh la cunoașterea de Dumnezeu și viața adevărată.
Bucură-te, scârbire de viața risipită în pofte și închipuiri trecătoare
Bucură-te, dar și lepădare a cugetelor pătimașe
Bucură-te, inimă sprijinită în chip nevăzut de mâna dumnezeiască
Bucură-te, pogorâre prin smerenie în adâncurile milostivirii divine
Bucură-te, rod al rugăciunii și citirilor evlavioase
Bucură-te, ieșire prin credință pe puntea peste prăpastia resemnării
Bucură-te, căutare de fiu risipitor a Părintelui duhovnicesc
Bucură-te, dorire de hrană nestricăcioasă și înstrăinare de dorința cea rea
Bucură-te, plâns la picioarele Crucii
Bucură-te, nețărmurită încredere în Cuvântul lui Dumnezeu
Bucură-te, suflet mișcat de dumnezeiasca dragoste
Bucură-te, Sfinte Simeon, Noule Teolog, fiu al Luminii și liturghisitor al neprihănitei Treimi!

Condac 2:

Pescuit în chip minunat de Hristos, ai fost, Sfinte Simeon, dăruit de Sus cu un sfânt călăuzitor, Simeon Evlaviosul, călugăr al mănăstirii Studion. Atunci te-ai îmbrăcat în ascultare ca într-un veșmânt de har, cercetându-ți adeseori părintele și urmându-i cu râvnă sfaturile, pentru care neîncetat mulțumeai lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 2:

Cufărul plin de nestemate al cuvintelor părintelui tău l-ai deschis prin evlavioasa lor urmare, căci ai dorit din suflet tămăduirea și, împlinind cu atenție îndemnurile conștiinței, ai înmulțit rugăciunea, plânsul și nevoințele. Iar în privegheri ostenindu-te, ai fost curând învrednicit de vederea Luminii neapropiate și auzirea cuvintelor Vieții Veșnice, răpit nopții acestei lumi întru bucuria cântării de Aliluia!
Bucură-te, lucrare de taină a inimii peste grijile slujirii de la palat
Bucură-te, neodihnită stare de închinare înaintea Domnului
Bucură-te, chemare cu tărie în ajutor a Maicii Domnului
Bucură-te, dezgropare a comorii duhovnicești din adâncurile firii
Bucură-te, căutare prin nădejde a frumuseții suprafirești
Bucură-te, conștiință de sine adâncită de entuziasmul iubirii
Bucură-te, izvor de lacrimi ce stingi flacăra patimilor
Bucură-te, jertfire a nopților pe altarul Luminii neînserate
Bucură-te, spălare cu apa ritualului de taină
Bucură-te, floare a fericitei întristări, înrourată de har
Bucură-te, Sfinte Simeon, Noule Teolog, fiu al Luminii și liturghisitor al Preacuratei Treimi!

Condac 3:

Retrăgându-se harul și slăbindu-ți râvna, ai fost încercat de războiul gândurilor și întunecarea conștiinței vreme de mai mulți ani. Așa ai cunoscut neputința firii și nevoia ei de ajutor dumnezeiesc. Iar neorânduiala simțurilor, alipite prin patimi de cele ale lumii, împreună cu faptele neascultării le-ai urât, și ai fost smuls cu mână tare de Însuși Hristos, înlăuntrul slavei Sale. De atunci nu te-ai mai despărțit, Sfinte Simeon, de îngereasca cântare: Aliluia!

Icos 3:

Ales ai fost de Dumnezeu, și mulțumită rugăciunilor părintelui tău ți-ai luat crucea și ai urmat lui Hristos pe calea desăvârșitei lepădări de lume. Așa ai intrat ca începător la mănăstirea Studion și ucenic al Sfântului Simeon Evlaviosul, întru pocăință și ascultare. Pentru aceasta strigăm ție :
Bucură-te, suflet smuls de bunul Samarinean din mâna tâlharilor nevăzuți
Bucură-te, răsădire în inimă a fricii curate de Domnul
Bucură-te, omorâre a patimilor prin ascultare
Bucură-te, curățire prin lacrimi și înnoire a simțurilor
Bucură-te, mâini întinse cu umilință spre Dumnezeu
Bucură-te, stăpânire a limbii năvalnice
Bucură-te, mărturisire a gândurilor înaintea părintelui ca lui Hristos
Bucură-te, năvod al rugăciunii plin de cuvintele Vieții
Bucură-te, amintire a morții ce pricinuiește smerenia
Bucură-te, lepădare a slavei deșarte pentru slava de Sus
Bucură-te, ieșire din iadul deznădejdii și intrare în focul sfintelor nevoințe
Bucură-te, lumină a iubirii netăiată de războiri
Bucură-te, martor prin conștiință al slavei dumnezeiești
Bucură-te, Sfinte Simeon, Noule Teolog, fiu al Luminii și liturghisitor al Preacuratei Treimi!

Condac 4:

Prin legarea cu sfințenie de cuvântul părintelui duhovnicesc, te-ai izbăvit din legăturile patimilor. Nici măcar sub pretextul respectării rânduielilor, nu ai vrut a-l părăsi pe cel ce te-a născut întru Hristos, pentru care ai suferit izgonire. Dar ai intrat în mănăstirea vecină, închinată Sfântului Mamas, și ai rămas sub ascultarea lui Simeon Evlaviosul. Curând ai depus făgăduință și ai fost hirotonit preot, iar după trei ani ai fost ales stareț, căci viața ta strălucea de taina cântării îngerești: Aliluia!

Icos 4:

Fără să-ți mai întorci pașii de pe calea cea strâmtă, te-ai nevoit, Părinte, prin patimile de bunăvoie pentru dragostea lui Hristos și de razele ei fiind străpuns, ai păzit-o de înșelarea nevăzuților vrăjmași și potrivnicia oamenilor străini de înțelegerea duhovnicească. Pentru aceasta ai dobândit tămăduire sufletului și har călăuzitor, iar noi îți cântăm:
Bucură-te, plecăciune în adâncul fără hotar al Luminii
Bucură-te, părăsire fără de ură a celor trecătoare
Bucură-te, risipire a ceții patimilor
Bucură-te, izgonire a închipuirii cunoștinței mincinoase
Bucură-te, oprire a iscodirii și făuririi gândurilor deșarte
Bucură-te, răbdare a suferințelor curățitoare
Bucură-te, inimă apărată de cercul virtuților
Bucură-te, minte urcată în cerul nepătimirii
Bucură-te, adunare a comorilor Duhului
Bucură-te, supunere a trupului curgător, voii Duhului
Bucură-te, pecetluire a cărții cunoștinței cu Lumina lui Hristos
Bucură-te, ascultare de fiu și purtare de grijă de părinte
Bucură-te, Sfinte Simeon, Noule Teolog, fiu al Luminii și liturghisitor al Preacuratei Treimi!

Condac 5:

Îl căutai fără încetare pe Hristos și Îi urmai prin fapte dumnezeieștile cuvinte, iar El îți călăuzea în taină pașii, prin împărtășiri și retrageri repetate ale harului. Dar când ai deprins tăria neclintită a privirii spre Cele de Sus, Domnul Însuși ți-a vorbit ca unui prieten și frate, iar tu ai strigat cu cutremur: Aliluia!

Icos 5:

Ca un sărac plin de dragoste frățească, care ai primit de la Hristos moneda de aur a harului, te-ai arătat apostol al iubirii Sale nebune pentru oameni. Căci ai descoperit milostivirea și slava cu care îi învrednicește pe cei ce Îl caută din toată inima. Pentru aceasta și noi strigăm :
Bucură-te, pământ al inimii, luminat de Soarele dreptății
Bucură-te, prindere prin pocăință de veșmântul iubirii
Bucură-te, cunoaștere prin experiență a minunilor lui Dumnezeu
Bucură-te, reînnoire a icoanei vieții evanghelice
Bucură-te, conștiință clară a răspunderii duhovnicești
Bucură-te, bucurie a împărtășirii cu aproapele a milei de Sus
Bucură-te, silire a firii de a iubi dincolo de fire
Bucură-te, rod al morții dătătoare de viață a lui Hristos
Bucură-te, pământ din care izvorăște Viața veșnică
Bucură-te, îndestulare din potirul tainei
Bucură-te, părtaș al nunții duhovnicești
Bucură-te, alergare până la capătul puterilor după Hristos
Bucură-te, Sfinte Simeon, Noule Teolog, fiu al Luminii și liturghisitor al Preacuratei Treimi!

Condac 6:

Primind sărutarea iubirii, te-ai sălășluit în cortul Luminii, de unde chemarea lui Hristos s-a făcut prin tine auzită tuturor. Căci cu limbă de foc adunai oile risipite, și purtai cu bărbăție crucea fraților tăi, pururi cântând: Aliluia!

Icos 6:

Te-ai luptat, Sfinte Părinte, să-i faci pe toți să înțeleagă că vederea lui Dumnezeu, și îndumnezeirea omului sunt cu putință în orice vreme. Căci bunăvoirea ființei create este întâmpinată de puterea curățitoare și desăvârșitoare a harului și atunci nimic nu poate opri unirea omului cu Ziditorul său.
Bucură-te, limpezime a vederii duhovnicești
Bucură-te, memorie neclătinată a luminii neapropiate
Bucură-te, pecete a învățăturii de Dumnezeu insuflate
Bucură-te, adunare prin iubire a mădularelor împrăștiate ale Bisericii
Bucură-te, pârgă a zidirii duhovnicești
Bucură-te, plâns și rugă de foc la hotarul Veșniciei
Bucură-te, cuvânt cu putere multă, născut din cunoașterea lui Dumnezeu
Bucură-te, rușinare a cunoștinței care îngâmfă
Bucură-te, mustrare a fățărniciei și necăutare la fața omului
Bucură-te, zdrobire a sămânței ascunse a iubirii de arginți
Bucură-te, inimă străbătută de fulgerul iubirii dumnezeiești
Bucură-te, inimă ce naști perla luminoasă a iubirii de Dumnezeu
Bucură-te, Sfinte Simeon, Noule Teolog, fiu al Luminii și liturghisitor al Preacuratei Treimi!

Condac 7:

Pentru fiii duhovnicești îți puneai sufletul, Sfinte Simeon, pătimind dureri lăuntrice ca să-i naști întru Hristos, căci pe toți îi iubeai deopotrivă și îi zoreai să intre în focul iubirii. Fiindcă în el stau începutul și sfârșitul, și el este haina de nuntă a celor ce cântă cu lacrimi de bucurie: Aliluia!

Icos 7:

Te nevoiai ca pe toți să-i scoți din iadul patimilor și-i îmboldeai spre suirea pe scara virtuților. Pentru aceasta ai pătimit împotrivirea celor împietriți, întru răbdare și desăvârșită iubire de vrăjmași. Odată, au vrut să te alunge din biserică, dar ai rămas netulburat, iar harul lui Dumnezeu nu i-a lăsat să se apropie. Atunci au fugit la patriarh, care i-a izgonit, însă tu le-ai mijlocit iertarea.
Bucură-te, păzire a dragostei de orice tulburare sau micșorare
Bucură-te, umblare în lumină și mântuire din groapa neiubirii
Bucură-te, purtare înlăuntru a rănilor Domnului
Bucură-te, vedere a patimilor ascunse și mijlocire a milostivirii de Sus
Bucură-te, săgeată a Cuvântului ce nimerești ținta
Bucură-te, lucrare a poruncilor din iubire pentru Hristos
Bucură-te, lucrare întru cunoștință a darului Sfântului Duh
Bucură-te, călăuză izbăvitoare de lanțurile trufiei
Bucură-te, îndrăzneală ce zgudui pe cei nepăsători
Bucură-te, vedere înfricoșată a dreptății dumnezeiești
Bucură-te, alai al virtuților ce porți iubirea ca într-un car de heruvimi
Bucură-te, Sfinte Simeon, Noule Teolog, fiu al Luminii și liturghisitor al Preacuratei Treimi!

Condac 8:

După un sfert de veac de stăreție, te-ai retras la isihia mult dorită. Atunci vrăjmașul a asmuțit asupra ta pizma celor ce luau lumina drept întuneric și întunericul drept lumină. Iar tu primeai toate cu mulțumire ca din mâna Domnului, cântând întru nerăutate: Aliluia!

Icos 8:

Ca o trâmbiță a teologiei ai răspuns la întrebările puse în chip viclean de singhelul Ștefan, fost episcop al Nicomidiei și, fără să cauți la rangul înalt, ai mustrat vorbirea de Dumnezeu a celor ce nu au în ei pe Duhul Sfânt. Apoi, sfătuindu-l să nu se bizuie pe înțelepciunea ruptă de viața duhovnicească, l-ai îndemnat spre căutarea Duhului prin pocăință și lupta cu patimile.
Bucură-te, odihnă în spațiul negrăit al plinătății
Bucură-te, vrednic închinător al tronului înfricoșător
Bucură-te, slujire cu cutremur a tainelor dumnezeiești
Bucură-te, conglăsuire cu ceata dumnezeieștilor Părinți
Bucură-te, casă a înțelepciunii zidită pe Hristos
Bucură-te, surpare a înălțării cu mintea asupra aproapelui
Bucură-te, vedere a întunecării inimii
Bucură-te, Întrupare de taină a adevărului dumnezeiesc
Bucură-te, sabie de foc ce păzești pomul vieții
Bucură-te, sfială înaintea unirii negrăite
Bucură-te, frică ce odrăslești floarea străină a iubirii
Bucură-te, uitare a fricii în contemplarea rodului iubirii
Bucură-te, Sfinte Simeon, Noule Teolog, fiu al Luminii și liturghisitor al Preacuratei Treimi!

Condac 9:

Orbit de dușmănie, singhelul Ștefan a început a defăima scrierile și viața părintelui tău duhovnicesc. Apoi te-a acuzat înaintea Sinodului pentru prăznuirea aleasă a adormirii Sfântului Simeon, care întru cereștile lăcașuri se învrednicise a cânta: Aliluia!

Icos 9:

Fericita nebunie întru Hristos a călăuzitorului tău ai arătat-o ca pe un vlăstar al dragostei și nepătimirii. Iar minciunii care tulburase Sinodul te-ai împotrivit cu tărie, socotind lepădarea mai rea decât moartea, căci chipul părintelui tău strălucea în Veșnicie de slava lui Hristos !
Bucură-te, purtare în inimă a icoanei părintelui duhovnicesc
Bucură-te, mucenicească mărturisire pentru adevăr
Bucură-te, alergare pe drumul Crucii
Bucură-te, închinare de fiu
Bucură-te, îndelungă răbdare în necazuri și prigoane
Bucură-te, slujire jertfelnică a voii lui Dumnezeu
Bucură-te, osândire a faptelor întunericului
Bucură-te, blândețe neclintită ce stăvilești furia înșelării
Bucură-te, îmbrăcare cu armele lui Dumnezeu
Bucură-te, alipire cu duhul de sfintele mădulare ale Bisericii
Bucură-te, cucerire cu asalt a Împărăției
Bucură-te, vedere înlăuntrul cămării de nuntă a Mirelui
Bucură-te, Sfinte Simeon, Noule Teolog, fiu al Luminii și liturghisitor al Preacuratei Treimi!

Condac 10:

Patriarhul, înșelat de uneltirile singhelului, a lăsat să fie distruse icoanele zugrăvite cu chipul Sfântului Simeon Evlaviosul. Și adus înaintea sinodului, ai amuțit prin cuvântul de apărare cel de Dumnezeu insuflat pe judecătorii nedrepți. Condamnat apoi la surghiun, ai binecuvântat pe Hristos cântând: Aliluia!

Icos 10:

Exilat într-un pustiu, în mijlocul iernii, lipsit de hrană, ai mulțumit lui Dumnezeu și ai binecuvântat pe prigonitori. În acel loc ai aflat paraclisul Sfintei Mucenițe Macrina, unde prin voia de Sus ai întemeiat o mănăstire.
Bucură-te, slavă și mulțumire lui Dumnezeu pentru toate
Bucură-te, flămânzire și însetoșare de dreptate
Bucură-te, neîngrijire de cele vremelnice
Bucură-te, pironire a păcatului pe Cruce
Bucură-te, închinare, leagăn de naștere al iubirii
Bucură-te, crin al isihiei în pământul bunei pătimiri
Bucură-te, colț de rai în pustie
Bucură-te, iubire roditoare de fii duhovnicești
Bucură-te, rodire a înțelesurilor tainice ale teologiei
Bucură-te, vedere de icoană peste zidul păcatului
Bucură-te, mireasmă a ungerii duhovnicești
Bucură-te, naștere pe pământ a duhului mântuirii
Bucură-te, Sfinte Simeon, Noule Teolog, fiu al Luminii și liturghisitor al Preacuratei Treimi!

Condac 11:

Înaintea mulțimii fiilor duhovnicești ce sufereau pentru prigonirea păstorului, patriarhul s-a hotârât să asculte în Sinod cuvântul tău. Apoi a mărturisit buna ta credință și cedarea în fața hărțuielilor singhelului, drept pentru care te-a chemat cu cinste, să te sfințească arhiepiscop. Atunci cei binecredincioși au strigat într-un cuget: Aliluia!

Icos 11:

Nu te-ai plecat, Sfinte, întru a micșora strălucirea prăznuirii părintelui tău, și nu te-ai mai întors în locul unde fusesei prigonit pentru dreptate. Însuși patriarhul, lăudându-ți râvna, te-a slobozit cu pace, ca să săvârșești cele ale lui Dumnezeu în locul și felul în care vei găsi că este voia Lui.
Bucură-te, că năvălind în chilia ta, prigonitorii s-au uimit de desăvârșita-ți sărăcie
Bucură-te, cel frânt ca pâinea de dinții lor, pentru slava de Sus
Bucură-te, că ai păzit neatinsă icoana iubirii de părintele duhovnicesc
Bucură-te, că în ea strălucea cu tărie Însuși Chipul lui Hristos
Bucură-te, lumină strălucind în întunericul lumii
Bucură-te, privire neîntoarsă spre cele dinapoi
Bucură-te, alăută ce viersuiești imne dumnezeiești
Bucură-te, răsturnarea învățăturii fățarnice
Bucură-te, ajutătorule al celor din nevoi
Bucură-te, iubire ce prin încercări, mai tare strălucești
Bucură-te, iubire ce Îl încapi pe Cel neîncăput
Bucură-te, iubire ce acoperi întreaga creație
Bucură-te, Sfinte Simeon, Noule Teolog, fiu al Luminii și liturghisitor al Preacuratei Treimi!

Condac 12:

Harul de Sus îl revărsai prin mijlocirile tale, peste mulțimile care te cercetau spre tămăduire. Către sfârșitul vieții, ai primit cu bucurie crucea suferinței trupești și ai descoperit dinainte ziua adormirii tale și cea a mutării sfintelor tale moaște. Iar pe când trupul tău era măcinat de neputință, ucenicul Nichifor te-a văzut noaptea în chilie, înălțat la patru coți în aer, cum te rugai negrăit: Aliluia!

Icos 12:

În ziua de pe urmă, te-ai împărtășit cu Preacuratele Taine și după ce ai spus „Amin!”, ai poruncit ucenicilor să cânte cântarea de îngropare. Spre mijlocul ei ți-ai adunat puterile și ai grăit cu dulceață și liniște: „O, Hristoase Împărate, în mâinile Tale îmi dau duhul”, și ai primit de la Dânsul cununa vieții. Iar așa precum ai proorocit, după treizeci de ani moaștele tale pline de tot harul și mireasma s-au mutat spre sfințirea credincioșilor și slava Bisericii.
Bucură-te, făcătorule de minuni, întru bucuria Domnului tău
Bucură-te, nume binecuvântat de Tatăl Ceresc
Bucură-te, lemn înmiresmat al Crucii iubirii
Bucură-te, vas sfințit în care Fiul varsă din Duhul Său
Bucură-te, revărsare de har peste lumea deznădăjduită
Bucură-te, hrănire a mulțimilor cu pâinea dumnezeieștilor descoperiri
Bucură-te, pas liniștit și împăcat pe calea Vieții
Bucură-te, urcare în veșnica nepăcătuire
Bucură-te, că aprins de focul ceresc, îl treci în multe sfeșnice
Bucură-te, pom al iubirii răsădit în grădini de rai
Bucură-te, că ești întru Hristos și El întru tine
Bucură-te, chip făcut icoană, vrednic de închinare
Bucură-te, Sfinte Simeon, Noule Teolog, fiu al Luminii și liturghisitor al Preacuratei Treimi!

Condac 13:

O, Sfinte Preacuvioase Simeon, nu ne lăsa pe noi, cei preamici, ci precum ai făgăduit fii pururi cu noi pe calea mântuirii. Roagă-te Preasfintei Treimi să strălucească peste noi raza dumnezeirii, ca de ea călăuziți să ieșim din adâncul patimilor, și prin crucea pătimirii de bunăvoie pentru dragostea lui Hristos să ne împărtășim și de Învierea Lui. Așa, Sfinte Simeon, mijlocește iertare sufletelor noastre și milă de la Cel Preaînalt, Căruia împreună cu tine Îi cântăm: Aliluia! (de 3 ori)

Apoi se zice iarăși Icos 1 și Condac 1

Icos 1:

Născut în Galateea, ai fost adus de tatăl tău la Constantinopol pentru studii și urmai să intri în slujba împăratului. Dar tu, rănit de dragostea lui Hristos, din al Cărui cuvânt te hrăneai, smerindu-ți inima, ai refuzat această cinste. Atunci ai pornit în căutarea unei călăuze nemincinoase, care să te nască în duh la cunoașterea de Dumnezeu și viața adevărată.
Bucură-te, scârbire de viața risipită în pofte și închipuiri trecătoare
Bucură-te, dar și lepădare a cugetelor pătimașe
Bucură-te, inimă sprijinită în chip nevăzut de mâna dumnezeiască
Bucură-te, pogorâre prin smerenie în adâncurile milostivirii divine
Bucură-te, rod al rugăciunii și citirilor evlavioase
Bucură-te, ieșire prin credință pe puntea peste prăpastia resemnării
Bucură-te, căutare de fiu risipitor a Părintelui duhovnicesc
Bucură-te, dorire de hrană nestricăcioasă și înstrăinare de dorința cea rea
Bucură-te, plâns la picioarele Crucii
Bucură-te, nețărmurită încredere în Cuvântul lui Dumnezeu
Bucură-te, suflet mișcat de dumnezeiasca dragoste
Bucură-te, Sfinte Simeon, Noule Teolog, fiu al Luminii și liturghisitor al neprihănitei Treimi!

Condac 1:

Lumină lumii și mărturisitor al Luminii neînserate, păstor și învățător al Bisericii te-ai arătat, Sfinte Simeon. Prin suirea pe scara virtuților ai odrăslit rodul desăvârșitei iubiri de Hristos, din care izvorăști vrednică cuvântare de Dumnezeu. Pentru aceasta îți cântăm: Bucură-te, Sfinte Simeon, Noule Teolog, fiu al Luminii și liturghisitor al Preacuratei Treimi!