În această lună, în ziua a șaisprezecea, pomenirea sfântului mucenic Sabin egipteanul.
Sfântul Sabin a fost din localitatea Ermuopole a Egiptului și a trăit pe vremea împăratului Dioclețian. Pornindu-se prigoana împotriva creștinilor, el a ieșit împreună cu alții creștini din cetate și s-au ascuns într-o căsuță. Fiind căutat însă de închinătorii la idoli, pentru că se bucură de multă cinstire printre creștinii de acolo, și fiind de neam ales și întrecând pe mulți cu râvna credinței sale, a fost în cele din următorii găsite. Şi, fiind dus înaintea unui oarecare Arian, care era mai marele cetăţii, a fost spânzurat şi strujit într-atâta, în bucăţi din carnea lui cădea la pământ. Apoi a fost ars cu făclii aprinse și în cele din urmă legate fiind de o piatră a fost aruncat în râul Scamandru, luând în chipul acesta cununa muceniciei.
Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Papa.
Acest sfânt, văzând că lumea se găsește în primejdia de a se cufunda în idolatrie, înfățișându-se înaintea stăpânitorului locului unde trăia, la rușinat pe acesta, cu îndrăzneala lui cea multă în Hristos. Fiind aruncat la pământ i sa bătut mai întâi trupul și apoi și fața cu toiege și a fost chinuit în multe chipuri, după care și-a dat duhul. Moaștele lui au fost ridicate de cei din Licaonia, care avându-le la ei se bucură și se veselesc.
Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Iulian cel din Cilicia.
Acest sfânt era de fel din cetatea Anazervelor, care este a doua cetate din ținutul Ciliciei și era fiul unui demnitar grec și al unei mame creștine. Învăţând de la mama lui credinţa creştină şi îndeletnicindu-se cu citirea Sfintelor Scripturi, când a ajuns la vârsta de optsprezece ani a fost dus de către alţii înaintea ighemonului locului aceluia. Și neplecându-se a jertfi idolilor, a fost bătut peste tot corpul, după care a fost aruncat în închisoare. Aducându-și aminte aici de sfatul mamei lui, când a fost scos din nou și întrebat, a răspuns că stăruie în credința lui și vrea să moară în credința lui Hristos. Deci, fiind aruncat într-un sac plin de nisip și de șerpi veninoși, a fost lăsat în mare și astfel a primit cununa muceniciei.
Tot în această zi, pomenirea sfântului Ioan cel din Mănăstirea Rufianelor, care în pace sa săvârșit.
Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Roman, cel din Parion, care de sabie sa săvârșit.
Tot în această zi, pomenirea sfinţilor zece mucenici din Fenicia, care de sabie s-au săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea sfântului Alexandru, papă al Romei, care în pace sa săvârșit.
S f. Mucenic Alexandru , Episcopul Romei, a fost timp de 10 ani pastorul Romei. El a fost ars de viu in ziua de 3 mai 119 din ordinul împăratului Hadrian (117-138).
Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Aninas, făcătorul de minuni.
Acest preacuvios părinte al nostru, încă de pe când era tânăr, fără nici un fel de învăţătură fiind, a iubit blândeţea şi liniştea, trăind retras de toţi ceilalţi, în linişte. Când a ajuns la vârsta de cincisprezece ani, rămânând orfan de părinți, părăsind toate sa dus în regiunea Neocezareea-pe-Eufrat. Şi găsind acolo pe o monah oarecare cu numele Maiuma, care ducea o desăvârşită sărăcie de bunăvoie, a rămas lângă el priveghind şi rugându-se. Atât de mare lipsurile în care trăiau acestea erau doi, de multe ori abia dacă mâncau o singură dată la patruzeci de zile. Și într-o astfel de strâmtorare fiind, se bucură tot atât de mult, ca și cum ar fi luat parte la o masă împărătească. După o oarecare vreme, învăţătorul lui a voit să plece de acolo de unde se găseau şi a şi făcut aceasta. Dar fericitul Aninas, ia grăit: „Iartă-mă, a primit ca răsplată puterea de a îmblânzi fiarele sălbatice. Pentru aceasta oriunde mergea, el era însoțit întotdeauna de doi lei. Odată, chiar unul dintre lei, călcând într-un spin ascuțit și acesta intrând-i adânc în labă, sfântul și la scos afară, ia legat bine laba și astfel la făcut sănătos. a primit ca răsplată puterea de a îmblânzi fiarele sălbatice. Pentru aceasta oriunde mergea, el era însoțit întotdeauna de doi lei. Odată, chiar unul dintre lei, călcând într-un spin ascuțit și acesta intrând-i adânc în labă, sfântul și la scos afară, ia legat bine laba și astfel la făcut sănătos.
Vestea despre el alergând pretutindeni, mulțime de bărbați și de femei veneau la el, aducând cu ei tot felul de bolnavi și el, cu harul dumnezeiesc care sălășluia în inima lui și numai cu rugăciunea îi tămăduia pe toți de orice boală erau cuprinși. Lăsând deci pe toți aceștia să vină la el în pustiu, el trăia mai departe în chilia lui, rugându-se. Dar apă nu se găsea prin apropiere, ci se aducea tocmai de la râul Eufrat, care se găsea la depărtare de aproape opt kilometri. Mai înainte numai rar se aducea, pentru că sfântul fiind singur nici nu prea avea nevoie de ea. Dar când mulțimea celor ce veneau la el a început să fie din ce în ce mai mare, nevoia de apă de băut sa făcut din ce în ce mai mult simțită, de aceea el a construit un mic bazin în care să se aducă apă de ploaie. , care să poată fi întrebuinţată de cei ce aveau nevoie de apă.
Dar și bazinul acesta golindu-se odată cu totul de mulțime care venise, și după aceasta venind și alte mulțime de oameni, iar sfântul poruncă încă slujitorului său să-și scoată apă și pentru aceștia, după ce slujitorul sa dus și nu a mai putut aduna nicio persoană. măcar un pahar de apă, din cauză că toată apa a fost întrebuințată, sfântul ridicându-și ochii către cer și suspinând adânc, cu fața plină de seninătate, a zis din nou slujitorului: “Du-te, copile, în numele Domnului tău poruncesc: scoate apă și împarte celor ce au trebuință”. Şi slujitorul ascultând de poruncă ce i sa dat, sa dus şi, o, minune!, a găsit bazinul plin de apă şi a strigat: “Veniţi cu toţii să vedeţi un lucru minunat!” Și alergând cu toții și bând din destul din apa aceasta foarte curată și rece, s-au minunat și au adus mulțumită lui Dumnezeu.
După aceasta, sfântul, voind să ascundă acest lucru minuni, să gândit să aducă el însuși apă de la râul Eufrat, tot așa cum făcea și mai înainte. Deci, în timpul nopții, lucrul neapărat pe care-l făcea era să aducă apă de la Eufrat. Dar altă dată venind din nou mulțime mare la el și apa terminându-se, bătrânul luând un vas de lut, a pornit spre râu. Nu sa îndepărtat însă nici măcar cât o aruncătură de piatră și să înapoiat. Cei care erau de față socotind că bătrânul să înapoiat așa de repede din cauza slăbiciunii, au alergat cu toții întru întâmpinarea lui. Unul dintre ei luând din mâinile bătrânului vasul de lut, în care voise să aducă apă și văzându-l că este plin, a strigat, zicând cu glas mare: “Dați toți slavă lui Dumnezeu, că brațele bătrânului izvorăsc apă vie!” Deci, alergând cu toții la vasul de lut și văzându-l plin cu apă rece, s-au minunat și au început să se târască la picioarele lui, rugându-l cu căldura să înceteze să mai săvârșească un astfel de lucru și să nu-și mai mulțumească. ia asupra-şi pentru ei o atât de mare osteneală. Căci ziceau: “Dacă nu s-ar fi întâmplat această minune, ai fi adus negreşit apă tocmai de la râul Eufrat!” Dar bătrânul, căzând și el la pământ, se numea pe sine pământ și cenușă, vierme și tot ce poate fi disprețuit și numai în felul acesta abia dacă a putut să-i liniștească.
În vremea aceea Patriciu, episcopul Cezareii, auzind că sfântul aduce el singur apa, ia trimis bătrânului, ca să-l uşureze, un animal obişnuit cu căratul apei. Dar un sărac oarecare, strâmtorat de creditorul lui, venind la bătrân, ia povestit acesta nenorocirea lui. Bătrânul însă neavând nimic altceva cu care să-l ajute, și nelăsându-l inima să-i dea drumul să plece neajutorat, dându-i asinul pe care-l primise pentru căratul apei, ia zis: “Vinde-l, copile, plătește. -ţi datoria şi scapă!” Deci, episcopul aflând aceasta, ia dat din nou, alt asin, zicându-i: “Pe acesta nu ți-l dau în dar, ci numai ca să-ți care apă; când voi avea nevoie de el, am să ți-oi. iau înapoi!” După puțină vreme însă, venind la bătrân un alt sărac și cerându-i ajutor, iar sfântul neavând ce să-i dea, ia dat asinul. Aflând din nou și de acest lucru,
Sa întâmplat, apoi, ca în regiunea aceea să se găsească un stâlpnic despre care se dusese vestea. Dar acesta, prin lucrarea meșteșugită a diavolului, a ajuns odată la o ceartă cu un oarecare, fiind rănit de o piatră aruncată de aceasta. Simțindu-se mânat de o pornire lăuntrică să se răzbune împotriva celui ce îl lovește cu piatră și să se apere împotriva tuturor celor ce săvârșeau neorânduială, căci stâlpnicul socotea că așa se cuvine să facă, omul acesta al lui Dumnezeu, Aninas, cunoscând aceasta mai. dinainte prin Duhul Sfânt, scriind cele ce se cuvine stâlpnicului, ia trimis scrisoarea printr-un leu. Ucenicul stâlpnicului, văzând leul sa înspăimântat, cuprins fiind de frică. Dar înțelegând că leul aducea o scrisoare, apropiindu-se de el, ia luat scrisoarea și a dat-o stâlpnicului, care, după ce a citit-o,
Odată, o femeie, cuprinsă de o boală grea, urcă spre locul unde se găsea sfântul. Un barbar însă ieșindu-i în cale și năpustindu-se asupra-i ca să o necinstească, numai cu chemarea în ajutor a numelui sfântului, barbarul deodată sa îmblânzit și întinzând mâna ca să-și ia arma pe care mai înainte de a se năpusti. asupra femeii o înfipse în pământ, a găsit-o că prinsese rădăcini. Minunându-se deci și el de acest lucru cu totul neobișnuit a alergat și către sfântul Aninas. Și ajungând la el, după ce a fost catehizat, a fost botezat, rămânând mai departe pe lângă sfânt și devenind, cu timpul, un bărbat foarte încercat în viața duhovnicească. Iar femeia după ce a primit vindecarea de care avea nevoie, a plecat, bucurându-se.
Multe alte minuni și lucruri mai presus de fire au fost săvârșite de acest sfânt, dar nu le mai arătăm aici, cu toate că și pe acestea au arătat mai sus le-am înfățișat fără să vrem.
Deci trăind timp de nouăzeci și cinci de ani în sihăstria lui și neplecând câtuși de puțin acolo, când a ajuns la vârsta de o sută zece ani, după ce a vestit de mai înainte multe vedenii pe care le-a avut cu privire la viitor. , simţind că ia venit sfârşitul, a adunat la sine pe toţi cei care care făceau parte din frăţietatea în fruntea căreia se găsea, a ales pe unul dintre fraţi, care întrecea pe toţi cei ceilalţi în virtute şi a zis: “Pe acesta la pecetluit Dumnezeu ca păstor al vostru, în locul meu”. Și zicând acestea a pe fratele despre care era vorba, la îmbrățișat și ia binecuvântat pe toți. După această trăind încă șapte zile, sa mutat la Domnul în ziua a șaisprezecea a lunii martie.
Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Hristodul (1020-1093), făcătorul de minuni, întemeietorul Mănăstirii Sfântului Ioan Teologul din Patmos.