Denia Acatistului Bunei Vestiri sau Slujba Imnului Acatist este oficiată în fiecare an, vineri seară, în săptămâna a V a din Postul Sfintelor Paști.
Sărbătoarea își are originea în intervenția miraculoasă a Fecioarei Maria în timpul atacarii Constantinopolului de către perși și avari, în 7 august 626. În timp ce împăratul Heraclie se află într-o expediție în Orient, departe de Constantinopol, Patriarhul Serghie a făcut procesiuni cu lemnul Sfintei Cruci, cu icoană “nefăcută de mâna” a lui Hristos și vesmântul Maicii Domnului și a încurajat poporul să înalte rugăciuni către Născătoarea de Dumnezeu. Râvna locuitorilor a fost atât de intensă, încât au reușit să respingă inamicul. În semn de mulțumire, întreg poporul capitalei a petrecut noaptea victoriei cântând în picioare Imnul Acatist în biserica Maicii Domnului de la Vlaherne.
Comemorarea zilei de 7 august, că zi de ajutor dat de Dumnezeu împotriva dușmanilor, a fost mutată în secolul al VIII-lea pe dată de 25 martie, de Patriarhul Gherman. În secolul al IX-lea, această era sărbătorită la sfârșitul Postului Sfintelor Paști, iar mai târziu a fost fixată în săptămâna a V-a din Postul Mare.
În lucrarea “Triodul explicat”, Makarios Simonopetritul afirmă că această comemorare nu este însemnată doar pentru locuitorii Constantinopolului din vechime, ci și pentru noi, cei care suntem asediați neîncetat de diferite patimi.
Așadar, acum nu mai vorbim de un atac asupra unei cetăți, ci de un atac asupra ființei noastre din partea demonilor. Cerem, așa cum au cerut cei din vechime ajutor, că și noi să ieșim din această lupta victorioși.
Deniile, slujbe specifice Postului Mare
Prin caracterul și conținutul lor, deniile sunt slujbe unice în serviciul liturgic ortodox. Deniile pot fi considerate slujbe specifice deoarece sunt săvârșite numai în două săptămâni ale acestuia și anume: în săptămâna a cincea (Denia Canonului celui Mare, respectiv Denia Acatistului Bunei Vestiri) și a șaptea (începând cu seară Floriilor până vineri seară, inclusiv). Cuvântul “denie” vine de la slavonescul “vdenie” și înseamnă priveghere sau slujba nocturnă. Denia este de fapt slujba utreniei care se savârseste în ajun, seară. Nu trebuie confundată cu privegherea care se savârseste în ajunul praznicelor mai importante.
Acatistul că gen imnografic
Acatistul (de la gr. Akathistos) este un imn de laudă alcătuit din 13 condace și 12 icoase, care descriu și proslăvesc episoade din viață și minunile Mântuitorului nostru Iisus Hristos, ale Maicii Domnului sau ale unor sfinți. În sens propriu, cuvântul “akathistos” înseamnă “a stă în picioare”, ceea ce indică faptul că cei ce ascultau acest imn nu stăteau în genunchi (care este un alt fel de ședere), ci drepți, în picioare. Acatistul are la origine condacul bizantin, un poem alcătuit din 18-24 de tropare sau strofe, fiecare cu câte 20-30 de versuri, aranjate în acrostih (în ordinea alfabetică grecească), fiecare strofă având același număr de silabe și aceleași accente metrice că și prima strofă. Aceste tropare erau precedate de o strofă aparte, ce avea în comun doar glasul (nu și melodia) și refrenul. Reprezentantul prin excelență al acestui gen imnografic foarte cultivat în literatură bizantină este Sfântul Român Melodul, în cântările căruia condacul bizantin atinge dezvoltarea maximă și perfecțiunea.
Acatistul Bunei Vestiri – origine și autor
Cel mai vechi imn de acest gen care s-a păstrat în întregime în cărțile de ritual (Ceaslov și Triod) și se întrebuințează încă în serviciul bisericii, în extensiunea lui de odinioară, este Acatistul Bunei Vestiri sau al Maicii Domnului, care se citește în cadrul Deniei din seară de Vineri a Săptămânii a cincea din Postul Mare. Acesta reprezintă o înflorire a poeziei liturgice, nici o altă compoziție nu a egalat-o prin frumusețe și popularitate. Acatistul Bunei Vestiri a servit că model pentru numeroase imnuri liturgice alcătuite mai târziu în cinstea sfinților sau a unor sărbători care, deși iau formă și extensiunea condacelor de odinioară, nu se mai numesc condace, ci acatiste.
Denia Acatistului Bunei Vestiri reprezintă un oficiu votiv pentru eliberarea cetățîi și un imn centrat în principal pe Bună-Vestire. Multă vreme sinaxarele i-au atribuit redactarea patriarhului Serghie al Constantinopolului (sec. VII ) în urmă salvării Constantinopolului de invazia perșilor și avarilor din 7 august 626.
Până nu de mult savanțîi moderni, bazați mai cu seama pe analiză atentă a textului păreau să fi ajuns la un consens în ce privește atribuirea imnului Acatist lui Român Melodul. Recent însă, specialiștii înclină să împingă datarea compunerii lui înainte de Român Melodul.
Acatistul Bunei Vestiri și rânduiala tipiconala a Postului Mare
Acatistul Bunei Vestiri este un imn de laudă și mulțumire adresat Fecioarei Maria, alcătuit din 13 condace (astăzi, condacul este doar o strofă scurtă) și 12 icoase (strofă mai lungă, ce dezvoltă tema condacului, sub formă stihurilor ce încep cu exclamația “Bucură-te!”).
Împreună cu acatistul se cânta Canonul Bunei Vestiri, alcătuirea lui Iosif Imnograful, care-i împrumută unele expresii și îi este asemănător prin formă, amplificând salutarea îngerului (“Bucură-te!”) și legând de ea expresii antinomice ce exprimă realizarea în Fecioara Maria a prefigurarilor Vechiului Testament și caracterul neînțeles al întrupării. În acest sens, Maică Domnului este numită “noul răi”, “scară lui Iacob”, “marea” care l-a înghițit pe faraonul spiritual, “piatră” din care a țâșnit apă care i-a adăpat pe evrei în pustie și “stâlpul de foc” care i-a călăuzit, “pământul făgăduit” și “mâna”, “rugul aprins“, “lână acoperită de rouă a lui Ghedeon”, “sfeșnicul”, “vasul cu mâna” și adevăratul “cort al mărturiei” etc.
Canonul este cântat împreună cu “irmoase” care nu sunt însă ale lui Iosif, ci sunt atribuite Sfântului Ioan Damaschinul. Acestea au cunoscut un foarte mare succes în imnografia bizantină, fiindcă le regăsim adeseori întrebuințate în cult sub formă catavasiilor Bunei Vestiri. Acest adaos a permis în același timp afirmarea clară a legăturii Acatistului cu praznicul Bunei-Vestiri și proiectarea acestuia din urmă în inima ciclului liturgic mobil.
Motivul introducerii citirii Acatistului în timpul Postului Mare îl constituie nu doar apropierea de praznicul Bunei Vestiri, ci și învățătură mariologica și hristologica pe care o cuprinde, în nașterea feciorelnică fiind recapitulate și realizate toate figurile Legii și ale Profeților, căci ea este realizarea Marii Taine a planului mai înainte de veci al lui Dumnezeu cu privire la creația Să.