DENIA IMNULUI ACATIST1, CÂNTARE DE MULȚUMIRE ADUSĂ APĂRĂTOAREI DOAMNE
SÂMBĂTĂ
A CINCEA SĂPTĂMÂNĂ
LA UTRENIE
Tocăm la al patrulea ceas din noapte, pentru rânduiala Acatistului. Şi adunându-ne în Biserică, binecuvântând preotul, începem Utrenia, precum mai înainte s-a scris la Canonul cel mare, joi. După cei 6 Psalmi, cântăm: Dumnezeu este Domnul…, şi cântăm Troparul rar, de trei ori, glasul al 8-lea.
Porunca cea cu taină luându-o întru cunoştinţă cel fără trup, în casa lui Iosif degrab a stătut înainte, zicând celei ce nu ştia de nuntă : Cel ce a plecat cerurile cu pogorârea, încape fără schimbare tot întru tine. Pe Carele şi văzându-L în pântecele tău luând chip de rob, mă spăimântez a striga ţie: Bucură-te, Mireasă pururea fecioară !
Apoi citim Catisma a 16-a: Zis-a Domnul, Domnului meu… După sfârşitul Catismei, Ectenia cea mică. Apoi Stranele cântă pe mare Condacul, cu cântare dulce; şi preotul cădeşte sfintele icoane şi pe toţi fraţii.
Condac, glasul al 8-lea.
Apărătoarei Doamne, pentru biruinţă, mulţumiri, izbăvindu-ne din nevoi aducem ţie, Născătoare de Dumnezeu, noi robii tăi. Ci ca ceea ce ai stăpânire nebiruită, slobozește-ne din toate nevoile, ca să strigăm ţie : Bucură-te, Mireasă pururea fecioară !
1. Cântarea Acatistului este corelată, potrivit sinaxarelor, cu eliberarea Constantinopolului de sub asediul avarilor și perșilor, în 7 august 626, în timpul împăratului Heraclie. Tradus din limba greacă, acest cuvânt înseamnă „a sta în picioare”. Cu alte cuvinte, acatistul este cântarea la care credincioșii stau în picioare, după cum indică chiar de două ori Sinaxarul cuprins în cadrul Deniei Imnului Acatist: Locuitorii Bizanțului l-au numit Acatist, „pentru că întregul popor şi clerul Constantinopolului au cântat atunci acest imn stând în picioare”.
2. Conform rânduielii Bisericii noastre, în vinerea din săptămâna a V-a a Postului Mare, în toate lăcașurile de cult se săvârșește Denia Imnului Acatist. Din punct de vedere liturgic, această slujbă face parte din rânduielile specifice Postului Paștilor, menite să-l pregătească pe credincios pentru întâmpinarea cu vrednicie a Patimilor și a Învierii Domnului.
Și se citesc din cele 243 Icoase şi Condace, câte sunt, acestea şase. Se citesc de preot, fiind îmbrăcat în felon; iar noi nu şedem atunci în strane, ci stând în picioare, ascultăm.
Icosul 1 :
Îngerul cel mai întâi stătător din cer a fost trimis, să zică Născătoarei de Dumnezeu4: Bucură-te ! Şi împreună cu glasul cel netrupesc, văzându-Te Doamne întrupat, s-a spăimântat şi a stătut strigând către dânsa unele ca acestea :
Bucură-te, prin care răsare bucuria; bucură-te, prin care piere blestemul !
Bucură-te, chemarea lui Adam celui căzut; bucură-te, ştergerea lacrimilor Evei !
Bucură-te, înălţime întru care cu nevoie se suie gândurile omeneşti; bucură-te, adâncime care nu te poţi lesne vedea nici cu ochii îngereşti !
Bucură-te, că eşti scaun împăratului; bucură-te, că porţi pe Cel ce poartă toate !
Bucură-te, steaua care arăţi Soarele; bucură-te, pântecele dumnezeieştii întrupări
Bucură-te, prin care se înnoieşte făptura; bucură-te, prin care prunc
se face Făcătorul !
Bucură-te, Mireasă pururea fecioară !
3. În cadrul Imnului Acatist, imnograful se foloseşte de acrostihul alfabetic. Ce înseamnă acest lucru? Avem 24 de strofe, ale căror început este corespunzător literelor alfabetului grecesc, compus din 24 de litere. Poetul bizantin a urmărit să redea în text şi armonia matematică, iar imaginile pe care le-a folosit în fiecare strofă să devină accesibile memoriei fiecărui credincios care participa la acest Imn.
- Theotokos în greacă, termen introdus de Sfântul Chiril al Alexandriei și pecetluit în tradiția Bisericii de Sinodul al III-lea Ecumenic de la Efes (431).
Condacul al 2-lea.
Văzându-se pe sine sfânta întru curăţie, zis-a lui Gavriil cu îndrăznire : Preaslăvit glasul tău se arată a fi cu anevoie primit sufletului meu; că naştere cu zămislire fără sămânţă, cum îmi spui ? Strigând: Aliluia.
Icosul al 2-lea.
Înţelegerea cea neînţeleasă, căutând Fecioara să o înţeleagă, a strigat către cel ce slujea : Din pântece curat, cum este cu putinţă să se nască Fiu, spune-mi ? Către care el a zis cu frică, însă strigând aşa:
Bucură-te, tăinuitoarea sfatului celui nespus; bucură-te, încredinţarea celor ce au trebuinţă de tăcere !
Bucură-te, începutul minunilor lui Hristos; bucură-te, capul poruncilor Lui !
Bucură-te, scara cerească, pe care S-a pogorât Dumnezeu; bucură-te, podul carele treci la cer pe cei de pe pământ !
Bucură-te, minunea care de îngeri eşti mult slăvită; bucură-te, cea ce eşti rană diavolilor de mult plâns !
Bucură-te, ceea ce ai născut Lumina cea nespusă; bucură-te, ceea ce n-ai învăţat pe nimenea în ce chip a fost !
Bucură-te, ceea ce întreci mintea celor înţelepţi; bucură-te, ceea ce luminezi gândul celor credincioşi ! Bucură-te, Mireasă pururea fecioară !
Condacul al 3-lea.
Puterea Celui de sus a umbrit atunci, spre zămislirea celeia ce nu ştia de nuntă; şi pântecele ei cel cu bună roadă, ca o ţarină dulce, l-a arătat tuturor, celor ce vor avea să secere mântuire, când vor cânta aşa : Aliluia.
Icosul al 3-lea.
Având Fecioara în pântece pe Dumnezeu primit, a alergat la Elisabeta; iar pruncul aceleia îndată cunoscând închinarea ei, s-a bucurat, şi cu jucările ca şi cu nişte cântări a strigat către Născătoarea de Dumnezeu :
Bucură-te, viţa mlădiţei celei neveştejite; bucură-te, câştigarea rodului celui fără de moarte !
Bucură-te, ceea ce ai lucrat pe Lucrătorul cel iubitor de oameni; bucură-te, ceea ce ai născut pe Săditorul vieţii noastre !
Bucură-te, brazdă care ai crescut înmulţirea milelor; bucură-te, masă care porţi îndestularea milostivirilor !
Bucură-te, ceea ce înfloreşti ca raiul desfătării; bucură-te, ceea ce găteşti adăpostire sufletelor !
Bucură-te, tămâia rugăciunii cea bineprimită; bucură-te, curăţirea a toată lumea !
Bucură-te, voia lui Dumnezeu cea bună către noi cei muritori; bucură-te, ceea ce eşti îndrăznirea celor muritori către Dumnezeu ! Bucură-te, Mireasă pururea fecioară !
Condacul al 4-lea.
Vifor de gânduri necredincioase având înlăuntru întreg înţeleptul Iosif, s-a tulburat uitându-se spre tine, cea neamestecată cu nunta, şi gândind că eşti furată de nuntă, ceea ce eşti fără prihană; iar dacă a cunoscut că zămislirea ta este de la Duhul Sfânt, a zis : Aliluia.
Apoi iarăşi Condacul: Apărătoarei Doamne… Şi citim Cuvântul Acatistului, în două
stări, Citim apoi, Catisma 17: Fericiți cei fără prihană…, Şi după aceasta iarăşi cântăm
Condacul: Apărătoarei Doamne…, Şi citim trei Icoase şi trei Condace.
Icosul al 4-lea.
Auzit-au păstorii pe înger lăudând venirea trupească a lui Hristos, şi alergând ca şi către un păstor, văzutu-L-au pe Acesta, ca pe un miel fără prihană, în pântecele Mariei păscându-se, pe care lăudând-o, au zis :
Bucură-te, Maica Mielului şi a Păstorului; bucură-te, staulul oilor celor cuvântătoare !
Bucură-te, muncirea vrăjmaşilor celor nevăzuţi; bucură-te, deschizătoarea uşilor raiului !
Bucură-te, că cele cereşti împreună se bucură cu cele pământeşti; bucură-te, că cele pământeşti împreună dănţuiesc cu cele cereşti ! Bucură-te, gura Apostolilor cea netăcută; bucură-te, îndrăznirea cea nebiruită a purtătorilor de chinuri !
Bucură-te, temeiul cel tare al credinţei; bucură-te, cunoştinţa darului cea luminoasă !
Bucură-te, pentru care s-a golit iadul; bucură-te, pentru care ne-am
îmbrăcat cu slavă !
Bucură-te, Mireasă pururea fecioară !
Condacul al 5-lea.
Steaua cea cu dumnezeiască mergere, văzând-o înţelepţii, mers-au pe urma luminii ei şi ţinându-o ca o făclie, cu dânsa căutau pe tarele Împărat; şi ajungând pe Cel neajuns, s-au bucurat, strigând Lui : Aliluia.
Icosul al 5-lea.
Văzut-au pruncii haldeilor în mâinile Fecioarei pe Cela ce a zidit pe oameni cu mâinile şi cunoscându-L a fi Stăpân, măcar că a luat chip de rob, s-au nevoit cu daruri a-i sluji şi a striga celei binecuvântate:
Bucură-te, Maica stelei celei neapuse; bucură-te, raza zilei celei tainice !
Bucură-te, ceea ce ai stins cuptorul înşelăciunii; bucurăte, ceea ce luminezi pe tăinuitorii Treimii !
Bucură-te, ceea ce ai lepădat din dregătorie pe muncitorul cel fără de omenie; bucură-te, ceea ce ai arătat pe Domnul Hristos, Iubitorul de oameni !
Bucură-te, ceea ce ne-ai mântuit din slujba păgânească; bucură-te, ceea ce curăţeşti de lucrurile cele spurcate !
Bucură-te, ceea ce ai stins închinarea focului; bucură-te, ceea ce ne-ai schimbat văpaia chinurilor !
Bucură-te, îndreptătoarea înţelepciunii celor credincioşi; bucură-te, veselia tuturor neamurilor !
Bucură-te, Mireasă pururea fecioară !
Condacul al 6-lea.
Mărturisitori, purtători de Dumnezeu fiind filozofii, s-au întors în Babilon, săvârşind proorocia Ta şi mărturisindu-Te pe Tine, Hristoase, tuturor, lăsat-au pe Irod ca pe un mincinos, că nu ştia să cânte: Aliluia.
Icosul al 6-lea.
Strălucind Tu în Egipt, Lumina adevărului, ai gonit întunericul minciunii. Că idolii lui, Mântuitorule, nerăbdând tăria Ta, au căzut; iar cei ce au scăpat de dânşii, strigau către Născătoarea de Dumnezeu :
Bucură-te, îndreptarea oamenilor; bucură-te, căderea dracilor ! Bucură-te, ceea ce ai călcat rătăcirea înşelăciunii; bucură-te, ceea ce ai vădit înşelăciunea idolească !
Bucură-te, mare care ai înecat pe Faraon cel netrupesc; bucură-te, piatră, care ai adăpat pe cei însetaţi de viață !
Bucură-te, stâlp de foc carele povățuieşti pe cei ce sunt întru întuneric; bucură-te, acoperământul lumii cel mai lat decât norul ! Bucură-te, hrană şi năstrapă cu mană; bucură-te, slujitoarea desfătării celei sfinte !
Bucură-te, pământul făgăduinţei; bucură-te, din care curge miere şi lapte !
Bucură-te, Mireasă pururea fecioară !
Condacul al 7-lea.
Vrând Simeon să se mute dintru acest veac de acum înşelător, Te-ai dat lui ca un prunc, dar Te-ai cunoscut lui şi Dumnezeu desăvârşit. Pentru aceea s-a mirat de înţelepciunea Ta cea nespusă, strigând : Aliluia.
Apoi iarăşi cântăm Condacul : Apărătoarei Doamne… Şi citim Celălalt cuvânt al
Acatistului. Apoi Psalmul 50, şi Canoanele :
CANOANELE
Al hramului cu Irmosul, pe 6, şi al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, pe 6.
CANONUL Născătoarei de Dumnezeu
Facere a lui Iosif.
Iar de este hramul Născătoarei de Dumnezeu, cântăm Canonul praznicului Născătoarei de Dumnezeu, cu Irmosul pe 12 : Irmosul de două ori şi Troparele pe 10.
Cântarea 1-a, glasul al 4-lea,
Irmosul :
Deschide-voi gura mea şi se va umplea de Duhul şi cuvânt răspunde-voi împărătesei Maicii şi mă voi arăta luminat, prăznuind, şi voi cânta minunile ei, bucurându-mă.
Pe tine, cartea lui Hristos cea însufleţită, pecetluită cu Duhul, văzându-te marele Arhanghel, Curată, a strigat către tine: Bucură-te, ceea ce eşti locaş bucuriei, pentru care se strică blestemul strămoaşei.
Bucură-te, Fecioară, Mireasă dumnezeiască, îndreptarea lui Adam şi omorârea iadului. Bucură-te, palatul Împăratului tuturor cea cu totul fără prihană; Bucură-te, scaunul cel de foc al Celui ce este Atotţiitor !
Slavă…
Bucură-te, floarea cea neveştejită, care una ai crescut mărul cel cu miros bun ! Bucură-te, ceea ce ai născut mirosul cel bun al Împăratului tuturor ! Bucură-te, mântuirea lumii, ceea ce nu ştii de nuntă !
Și acum…
Bucură-te, comoara curăţiei, prin care ne-am sculat din căderea noastră ! Bucură-te, Stăpână, ceea ce eşti crin cu dulce miros, care umpli de bună mireasmă pe cei credincioşi; tămâia cea cu miros bun şi mirul cel de mult preţ !
Catavasia : Deschide-voi gura mea…
Cântarea a 3-a,
Irmos :
Pe ai tăi cântăreţi, Născătoare de Dumnezeu, ceea ce eşti izvor viu şi îndestulat, care s-au împreunat ceată duhovnicească, întăreşte-i şi întru dumnezeiasca slava ta, cununilor măririi învredniceşte-i.
Ceea ce ai răsărit Spicul cel dumnezeiesc cu adevărat, ca o holdă nearată, bucură-te, masa cea însufleţită în care a încăput Pâinea vieţii ! Bucură-te, Stăpână, care eşti izvorul apei vieţii cel nedeşertat !
Bucură-te, pruncă, ceea ce ai născut pe Pruncul cel fără prihană credincioşilor; bucură-te, mieluşea, care ai născut pe Mieluşelul lui Dumnezeu, Carele a ridicat păcatele a toată lumea ! Bucură-te, curăţitoare caldă !
Slavă…
Bucură-te, luceafărul dimineţii cel prealuminat, care eşti singură locaşul Luminii, ceea ce ai purtat pe Soarele Hristos; bucură-te, ceea ce ai stricat întunericul şi ai gonit de pretutindeni pe dracii cei întunecaţi !
Și acum…
Bucură-te, ceea ce eşti singura uşă prin care a trecut singur Cuvântul, Stăpână care ai sfărâmat cu naşterea ta încuietorile şi uşile iadului ! Bucură-te, dumnezeiasca intrare a celor ce se mântuiesc, ceea ce eşti cu totul lăudată !
Catavasia : Pe ai tăi cântăreţi…
Apoi Ectenia cea mică, şi după Ecfonis, cântăm Condacul: Apărătoarei Doamne… Şi citim trei Icoase şi trei Condace.
Icosul al 7-lea :
Arătat-a făptura nouă, arătându-Se Făcătorul nouă, celor ce suntem făcuţi de Dânsul, răsărind din pântecele cel fără de sămânţă şi păzindu-l întreg, precum a fost; ca noi văzând minunea, să o lăudăm pe dânsa, strigând :
Bucură-te, floarea nestricăciunii; bucură-te, cununa înfrânării ! Bucură-te, ceea ce ai strălucit chipul învierii; bucură-te, ceea ce ai arătat viaţa îngerească !
Bucură-te, pomul cel cu luminoasă roadă, din carele se hrănesc credincioşii; bucură-te, copacul cel înfrunzit cu bună umbră, cu carele se acoperă mulţi !
Bucură-te, ceea ce ai născut pe Îndreptătorul celor rătăciţi; bucură-te, ceea ce ai născut pe Mântuitorul celor robiţi !
Bucură-te, îmblânzirea Judecătorului celui drept; bucură-te, iertarea a multor greşiţi !
Bucură-te, haina celor goi de îndrăzneală; bucură-te, dragostea care
biruieşte toată dorirea !
Bucură-te, Mireasă pururea fecioară !
Condacul al 8-lea.
Văzând naştere străină, să ne înstrăinăm din lume, mutându-ne mintea la cer; că pentru aceasta Dumnezeu Cel Preaînalt pe pământ S-a arătat om plecat, vrând să tragă la înălţime pe cei ce strigă Lui : Aliluia.
Icosul al 8-lea.
Cu totul a fost întru cei de jos şi de cei de sus nicicum nu S-a depărtat Cuvântul cel necuprins; că pogorârea lui Dumnezeu n-a fost, cu mutare din loc, ci naştere din Fecioară primitoare de Dumnezeu, care aude acestea :
Bucură-te, încăperea lui Dumnezeu Celui neîncăput; bucură-te, uşa tainei celei cinstite !
Bucură-te, auzirea cea cu nepricepere a celor necredincioşi; bucură-te, lauda cea fără îndoire a celor credincioşi !
Bucură-te, căruţa cea preasfântă a Celui ce este pe heruvimi; bucură-te, sălaşul cel preaslăvit al Celui de pe serafimi ! Bucură-te, ceea ce ai adunat lucruri potrivnice întru una; bucură-te, ceea ce ai unit fecioria şi naşterea !
Bucură-te, prin care s-a dezlegat călcarea poruncii; bucură-te, prin care s-a deschis raiul !
Bucură-te, cheia împărăţiei lui Hristos; bucură-te, nădejdea
bunătăţilor celor veşnice !
Bucură-te, Mireasă pururea fecioară !
Condacul al 9-lea.
Toată firea îngerească s-a minunat de lucrul cel mare al întrupării Tale; că pe Cel neapropiat, ca Dumnezeu L-au văzut om apropiat tuturor; petrecând împreună cu noi şi auzind de la toţi aşa : Aliluia.
Icosul al 9-lea.
Pe ritorii cei mult vorbitori, îi vedem, Născătoare de Dumnezeu, a fi despre tine ca nişte peşti fără de glas; că nu se pricep să spună în ce chip şi fecioară ai rămas şi ai putut naşte. Iar noi de o taină ca aceasta minunându-ne, cu credinţă strigăm:
Bucură-te, sălaşul înţelepciunii lui Dumnezeu; bucură-te, comoara rânduielii Lui !
Bucură-te, ceea ce arăţi pe filozofi neînţelepţi; bucură-te, ceea ce ai vădit pe cei meşteri la cuvânt a fi necuvântători !
Bucură-te, că au nebunit întrebătorii cei cumpliţi; bucură-te, că s-au veştejit făcătorii de basme !
Bucură-te, ceea ce ai rupt vorbele cele încurcate ale atenienilor; bucură-te, ceea ce ai umplut mrejele pescarilor !
Bucură-te, ceea ce ne-ai tras dintru adâncul necunoştinţei; bucură-te, ceea ce pe mulţi i-ai luminat la minte !
Bucură-te, corabia celor ce vor să se mântuiască; bucură-te, limanul celor ce umblă cu corăbiile acestei vieţi ! Bucură-Te, Mireasă pururea fecioară !
Condacul al 10-lea.
Vrând să mântuiască lumea Împodobitorul tuturor la dânsa însuşi de Sine fiind făgăduit a venit şi Păstor fiind, ca un Dumnezeu, pentru noi S-a arătat om ca noi. Căci cu asemănare chemând pe cel asemenea, ca un Dumnezeu aude: Aliluia.
Şi iarăşi cântăm Condacul: Apărătoarei Doamne…
Apoi Sedelna, glasul 1.
Podobia: Mormântul Tău…
Voievodul cel mare al îngerilor celor fără de trupuri venind în cetatea Nazaret şi stând înaintea ta, ţi-a vestit, Curată, pe Împăratul şi Domnul veacurilor, zicând către tine : Bucură-te, binecuvântată Marie, adâncimea cea neajunsă şi netălmăcită, chemarea oamenilor.
Slavă…, Şi acum…, tot aceasta. Şi iarăşi citire.
Cântarea a 4-a,
Irmos :
Cela ce şade întru mărire pe scaunul Dumnezeirii, pe nor uşor a venit Iisus, Dumnezeul Cel Preaînalt, prin palmă curată, şi a mântuit pe cei ce strigă : Slavă Hristoase, puterii Tale !
Întru glasuri de cântări, cu credinţă strigăm către tine : Ceea ce eşti cu totul lăudată, bucură-te, munte gras şi închegat cu Duhul ! Bucură-te, sfeşnic şi năstrapă, ceea ce porţi Mana, Care îndulceşte simţirile tuturor credincioşilor !
Bucură-te, preacurată Stăpână, care eşti curăţirea lumii; bucură-te, scară, care a înălţat cu darul pe toţi de pe pământ; bucură-te, pod, carele cu adevărat treci din moarte la viață pe toţi cei ce te laudă pe tine !
Bucură-te, Preacurată ceea ce eşti mai înaltă decât cerurile, care fără de osteneală ai purtat în pântecele tău temelia pământului; bucură-te, roşală, care ai vopsit din sângele tău veşmântul cel dumnezeiesc al Împăratului puterilor !
Slavă…
Bucură-te, Stăpână, care ai născut pe Dătătorul de lege Cel adevărat, Carele curăţeşte în dar fărădelegile tuturor; adâncimea cea necuprinsă cu mintea, înălţimea cea nespusă, ceea ce nu ştii de nuntă, pentru care noi toţi ne-am îndumnezeit !
Și acum…
Pe tine, ceea ce ai împletit lumii cununa cea neîmpletită de mână, te lăudăm : Bucură-te, strigând către tine Fecioară, păzitoarea tuturor, îngrădirea, întărirea şi scăparea cea sfinţită.
Catavasia : Cela ce șade în slavă…
Cântarea a 5-a,
Irmos :
Spăimânta-tu-s-au toate de dumnezeiască mărirea ta; că tu, Fecioară neispitită de nuntă, ai avut în pântece pe Dumnezeu Cel ce este peste toate şi ai născut Fiu pe Cel fără de ani, Cel ce dăruieşte mântuire tuturor celor ce te laudă pe tine.
Bucură-te, preanevinovată, care ai născut calea vieţii şi ai mântuit lumea din potopul păcatului; bucură-te, Mireasă dumnezeiască, ceea ce eşti auzire şi grai înfricoşat; bucură-te, petrecerea Stăpânului făpturii !
Bucură-te, Preacurată, ceea ce eşti tăria şi întărirea oamenilor, foc de sfinţire măririi, omorârea iadului, cămară cu totul luminoasă. Bucură-te, bucuria îngerilor ! Bucură-te, ajutătoarea celor ce se roagă ţie cu credinţă !
Bucură-te, Stăpână, căruţa Cuvântului cea în chipul focului, raiule însufleţite, carele ai în mijloc pomul vieţii pe Domnul, a Cărui dulceaţă înviază pe cei ce se împărtăşesc Lui cu credinţă şi au fost supuşi stricăciunii.
Slavă…
Întăriţi fiind cu puterea ta, cu credinţă strigăm ţie : Bucură-te, cetatea Împăratului tuturor, de care s-a grăit luminat cele preaslăvite şi vrednice a se auzi, muntele cel netăiat ! Bucură-te, adâncul cel nemăsurat !
Și acum…
Ceea ce eşti sălaş desfătat Cuvântului, bucură-te, Preacurată, vasul carele ai scos mărgăritarul cel dumnezeiesc ! Bucură-te, împăcarea cea către Dumnezeu, cu totul minunată, a tuturor celor ce pururea te fericesc pe tine, Născătoare de Dumnezeu !
Catavasia : Spăimânta-tu-s-au toate… Aicea rămâne Canonul Hramului.
Cântarea a 6-a.
Irmos :
Înţelepţii lui Dumnezeu care faceţi acest praznic dumnezeiesc şi cu totul cinstit al Maicii lui Dumnezeu, veniţi să plesnim cu mâinile, slăvind pe Dumnezeu, Cel ce S-a născut dintr-însa.
Ceea ce eşti cămară nespurcată a Cuvântului şi pricină îndumnezeirii tuturor, bucurăte, Preacurată, chemarea proorocilor; bucură-te, podoaba Apostolilor !
Din tine a picat roua care a stins văpaia mulţimii dumnezeilor; pentru aceea strigăm ţie : Bucură-te, lâna cea plină de rouă pe care, Fecioară, Ghedeon mai înainte o a văzut !
Slavă…
Iată, Fecioară, bucură-te, strigăm ţie; fii nouă adăpostire şi linişte celor ce ne învăluim întru adâncul scârbelor şi al tuturor smintelilor potrivnicului !
Și acum…
Ceea ce eşti pricina bucuriei, umple de dar gândul nostru, ca să strigăm ţie : Bucură-te, rugul cel nears şi norul cel cu totul luminos, carele neîncetat umbreşti pe cei credincioşi !
Apoi începem Patrucântarea.
Facere a lui Iosif.
Cântarea a 6-a, glasul al 6-lea,
Irmos : Marea vieţii văzând-o…
Pătimind mucenicii şi ca nişte pietre alese tăvălindu-se pe pământ, toată zidirea vrăjmaşului de tot o au surpat şi s-au făcut Biserici lui Dumnezeu Celui viu.
Rugămu-vă pe voi, mucenicilor, care aţi săvârşit călătoria cea bună, întăriţi-ne să alergăm bine călătoria postului, strălucind cu săvârşirea bunătăţilor.
A morţilor :
Pe robii Tăi, Stăpâne, care s-au mutat de pe pământ la Tine, Cel Preabun, fă-i părtaşi împărăţiei Tale, cu sfintele mijlociri ale dumnezeieştilor mucenici, mult-Îndurate !
A Născătoarei :
Ceea ce eşti una întrutot lăudată, roagă pe Cuvântul cel Preasfânt, să dea iertare de păcate şi partea dumnezeieştilor daruri celor ce te lăudăm cu credinţă, Maică Fecioară !
Altă Patrucântare,
Irmos, glasul al 2-lea : Din chit, pe proorocul…
Săvârşind pomenirea mucenicilor. Să trimitem cântări Domnului, astăzi dumnezeieşte veselindu-ne.
De săbii şi de foc netemându-vă şi îndrăznind întru credinţă, mucenicilor, cu dânsa aţi spăimântat pe tirani.
Slavă…, a Treimii :
Treime după Feţe, Te laud; Unimii celei după Fiinţă, mă închin :
Ţie, Părinte, Fiule şi Duhule Sfinte.
Şi acum…, a Născătoarei :
Lauda îngerilor şi a oamenilor eşti Fecioară, că ai născut pe Hristos, Mântuitorul sufletelor noastre.
Stih : Minunat este Dumnezeu întru sfinţii Săi, Dumnezeul lui Israil.
Luând viață în locul morţii, săltaţi locuind în locaşurile cele cereşti, prealăudaţilor mucenici ai lui Hristos Dumnezeu.
Stih : Sufletele lor întru bunătăţi se vor sălăşlui şi seminţia lor va moşteni pământul.
Cela ce stăpâneşti moartea şi viaţa, odihneşte cu sfinţii Tăi, Hristoase, pe cei ce s-au mutat din viață cu credinţă.
Irmosul :
Din chit pe proorocul l-ai izbăvit şi pe mine dintru adâncul păcatelor mă scoate, Doamne, şi mă mântuieşte.
Apoi Eetenia cea mică, și după Ecfonis, cântăm iarăşi Condacul : Apărătoarei Doamne… Și citim Icoasele şi Condacele ce au mai rămas.
Icosul al 10-lea.
Zid eşti fecioarelor, Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, şi tuturor celor ce aleargă la tine. Că Făcătorul cerului şi al pământului te-a gătit pe tine, Curată, sălăşluindu-Se în pântecele tău, şi învăţând pe toţi să strige ţie :
Bucură-te, turnul fecioriei; bucură-te, uşa mântuirii ! Bucură-te, începătoarea prefacerii cei înţelegătoare; bucură-te, dătătoarea darului celui dumnezeiesc !
Bucură-te, că tu ai înnoit pe cei zămisliţi cu ruşinea; bucură-te, că tu ai învăţat pe cei urâţi de minte !
Bucură-te, ceea ce ai stricat pe stricătorul gândurilor; bucură-te, ceea ce ai născut pe Semănătorul curăţiei !
Bucură-te, cămara nunţii cei fără de sămânţă; bucură-te, ceea ce ai împreunat Domnului pe cei credincioşi !
Bucură-te, ceea ce din fecioare una ai fost bună hrănitoare de prunc; bucură-te, cămara cea împodobită a sufletelor sfinţilor ! Bucură-te, Mireasă pururea fecioară !
Condacul al 11-lea.
Împărate Sfinte, de Ţi-am aduce cântări şi psalmi la număr tocmai ca nisipul, nimica nu plinim cum se cade; ca se biruieşte toată cântarea, care va să se tindă către mulţimea milelor Tale cele multe, care ai dat celor ce-Ţi strigă : Aliluia.
Icosul al 11-lea.
Făclie primitoare de lumină, arătată celor ce sunt întru întuneric, vedem pe Preasfânta Fecioară; că aprinzând în sine focul cel netrupesc, îndreptează spre cunoştinţa cea dumnezeiască pe toţi, care luminează mintea cu raza şi cu chemarea se cinsteşte cu acestea:
Bucură-te, raza Soarelui celui înţelegător; bucură-te, raza Luminii cei neapuse !
Bucură-te, fulger carele luminezi sufletele; bucură-te, ceea ce îngrozeşti pe vrăjmaşi ca tunetul !
Bucură-te, că din tine a răsărit strălucirea cea cu multă lumină; bucură-te, că ai izvorât izvorul cel ce curge cu ape multe ! Bucură-te, ceea ce ai zugrăvit chipul spălării; bucură-te, ceea ce curăţeşti spurcăciunea păcatului !
Bucură-te, baie care speli conştiinţa : bucură-te, pahar carele dregi bucuria !
Bucură-te, mireasma mirosului celui bun al lui Hristos; bucură-te,
viaţa veseliei cei de taină !
Bucură-te, Mireasă pururea fecioară !
Condacul al 12-lea.
Vrând să dea har datoriilor celor dedemult, dezlegătorul tuturor datoriilor omeneşti, venit-a singur la cei ce se depărtaseră de harul Lui şi rupând zapisul, aude de la toţi aşa : Aliluia !
Icosul al 12-lea.
Cântând naşterea ta, te lăudăm toţi ca pe o Biserică însufleţită, Născătoare de Dumnezeu. Că locuind în pântecele tău Domnul, Care ţine toate cu mâna, a sfinţit, a slăvit şi a învăţat pe toţi să strige către tine :
Bucură-te, locaşul lui Dumnezeu şi al Cuvântului; bucură-te, Sfântă care eşti mai mare decât sfinţii !
Bucură-te, ladă poleită cu Duhul; bucură-te, comoara vieţii cea nedeşertată !
Bucură-te, coroana cea scumpă a împăraţilor celor credincioşi; bucură-te, lauda cea de cinste a preoţilor celor cuvioşi !
Bucură-te, stâlpul Bisericii cel neclintit; bucură-te, zidul împărăţiei cel nemişcat !
Bucură-te, prin care se ridică biruinţele; bucură-te, prin care cad vrăjmaşii !
Bucură-te, tămăduirea trupului meu; bucură-te, mântuirea sufletului meu !
Bucură-te, Mireasă pururea fecioară !
Condacul al 13-lea.
O Maică prealăudată, care ai născut pe Cuvântul, Cel ce este mai sfânt decât toţi sfinţii, primind acest dar de acum, izbăveşte din toată ispita şi scoate din munca ceea ce va să fie pe toţi, cei ce-ţi cântă ţie : Aliluia !
Acest Condac se zice de trei ori. Şi iarăşi citim Icosul întâi : Îngerul cel mai întâi
stătător… Şi Condacul : Apărătoarei Doamne…
SINAXAR
ÎN SÂMBĂTA DIN SĂPTĂMÂNA A CINCEA A POSTULUI MARE
Sinaxarul din Minei, apoi acesta.
În aceeaşi zi, în Sâmbăta din săptămâna a cincea a postului mare, prăznuim imnul Acatist al Preasfintei Stăpânei noastre, Născătoarea de Dumnezeu şi pururea Fecioara Maria.
Stih : Prin cântări neîncetate, cu mulțumire cetatea, Cântă pe Apărătoarea, ce-n război i-ajutătoare.
Pe timpul domniei lui Iraclie, împăratul Bizanţului, Horsoe, împăratul perşilor, a văzut că împărăţia Bizantinilor este cu totul slăbită în urma domniei împăratului Foca, tiranul. De asta a trimis pe unul din satrapii săi, Sarvar cu numele, cu multe mii de ostaşi ca să-i supună lui răsăritul. Horsoe şi mai-nainte dusese la pieire ca la o sută de mii de creştini; îi vânduse evreilor, iar aceştia i-au omorât. Cucerind deci satrapul Sarvar tot răsăritul, a ajuns chiar până la Hrisopole, numit azi Scutari. Împăratul Iraclie, pentru că avea lipsă de bani în vistieria statului, a prefăcut vasele sfinte ale bisericilor, cu făgăduinţa că va da înapoi mai multe și mai desăvârşite sfinte vase. Iraclie porneşte deci cu corăbiile prin Marea Neagră şi intră în ţinuturile Persiei; nimiceşte Persia; iar Horsoe, împreună cu întreaga sa oaste, este bătut cumplit. Nu după multă vreme Sirois, fiul lui Horsoe, s-a răsculat împotriva tatălui său, a luat el conducerea împărăţiei, a omorât pe Horsoe, tatăl lui, şi a făcut pace cu Iraclie. Hagan, conducătorul Misienilor şi al Sciţilor, când a auzit că împăratul Iraclie străbătea Marea Neagră spre a se duce în Persia, a stricat pacea cu Bizantinii. A strâns nenumărate oşti şi a năvălit din părțile de miazănoapte asupra Constantinopolului, scoţând strigăte de bulă împotriva lui Dumnezeu. Marea s-a umplut îndată de corăbii şi uscatul de pedeştri şi călăreţi. Patriarhul Serghie îndemna poporul Constantinopolului să nu-şi piardă curajul, ci să-și pună din tot sufletul întreaga nădejde în Dumnezeu şi în preacurata lui Maică, Născătoarea de Dumnezeu. La fel şi Vonu patriciul, care era pe atunci în fruntea cetăţii, pregătea tot ce trebuia pentru izgonirea vrăjmaşilor. Trebuie, spunea el, ca împreună cu ajutorul cel de sus să facem şi noi cele ce se cuvin. Patriarhul, purtând împreună cu tot poporul dumnezeiasca icoană a Maicii Domnului, mergea împrejurul cetăţii, pe deasupra zidurilor. Iar când Sarvar dinspre răsărit şi Hagan dinspre apus au început să dea foc locuinţelor dimprejurul cetăţii, patriarhul umbla pe deasupra zidurilor cetăţii, purtând icoana cea nefăcută de mână a lui Hristos, cinstitele şi de viaţă făcătoarele lemne ale Crucii. Hagan a năvălit pe uscat asupra zidurilor cetăţii Constantinopolului cu o mulţime
nenumărată de ostaşi, înarmaţi foarte tare, încât trebuia să lupte un soldat bizantin cu zece soldaţi sciţi. Dar nebiruita Apărătoare a ucis pe cei mai mulţi din Sciţi prin puţinii ostaşi ce se găseau în Biserica Izvorul Tămăduirii. Din pricina asta Bizantinii, prinzând îndrăzneală şi curaj, îi biruia mereu sub conducerea Maicii lui Dumnezeu, cea nebiruită. Cu toate că sciţii au văzut că sunt respinşi, au cerut locuitorilor Constantinopolului să ceară pace; dar ei n-au vrut. Atunci Hagan le-a răspuns : Nu vă înşelaţi cu Dumnezeul în care credeţi ! Neapărat mâine voi lua cetatea voastră ! La auzul acestor cuvinte locuitorii cetăţii şi-au întins mâinile către Dumnezeu. Hagan şi Sarvar s-au înţeles să atace şi pe uscat şi pe mare. Dar au fost atât de cumplit bătuţi de Bizantini, încât nu mai dovedeau cei vii să îngroape morţii. Corăbiile cele făcute dintr-un singur lemn pline cu soldaţi, care se îndreptau, prin golful numit Cornul de Aur, spre Biserica din Vlaherna a Născătoarei do Dumnezeu din pricina unei puternice furtuni ce s-a pornit pe neaşteptate pe mare, le-a despărţit pe unele de altele și le-a sfărâmat împreună cu toate corăbiile duşmanilor. Şi se putea vedea minunata lucrare a preacuratei Maicii lui Dumnezeu, căci pe toţi i-a aruncat la ţărmul mării lângă Vlaherne. Poporul, deschizând iute porţile, cu femei şi cu copii, năvălind vitejeşte asupra lor, i-a ucis pe toţi fără deosebire. Conducătorii vrăjmaşilor s-au întors plângând şi tânguindu-se. Poporul cel iubitor de Dumnezeu al Constantinopolului, dând mulţumire Maicii Domnului, a făcut privegheri şi a cântat toată noaptea imnul Acatist, ca uneia ce a privegheat pentru ei şi a biruit pe duşmani prin puterea ei cea mai presus de fire. Şi de atunci, spre pomenirea acestui fapt şi a minunii acesteia mai presus de fire, Biserica a rânduit să se afierosească Maicii Domnului această sărbătoare în acest timp când a avut loc biruinţa prin ajutorul Maicii Domnului. L-au numit Acatist, pentru că întreg poporul şi clerul Constantinopolului a cântat atunci acest imn stând în picioare. După trecere a treizeci şi şase de ani, pe timpul împărăţiei lui Constantin Pogonatul, agarinenii venind cu nenumărată oaste au atacat din nou Constatinopolul. Și au ţinut
înconjurată cetatea timp de şapte ani, în care timp au iernat în părţile Cizicului, şi au murit mulţi oameni de-ai lor. Apoi au plecat şi s-au întors cu corăbiile lor; când au ajuns la lacul numit Sileo, cu ajutorul preacuratei Maicii lui Dumnezeu, a fost toţi înecaţi în mare. Dar a mai făcut Născătoarea de Dumnezeu și o a treia minune. Pe timpul lui Leon Isaurul, mahomedanii, urmaşii lui Agar, în număr de foarte multe zeci de mii, au nimicii mai întâi împărăţia perşilor, apoi Egiptul şi Libia şi au atacat pe indieni, etiopieni şi spanioli. Mai pe urmă au pornit cu opt sute de corăbii pline de ostaşi şi împotriva oraşelor împărătesei. Au înconjurat Constantinopolul și aveau de gând să-l nimicească îndată. Poporul cel sfânt al cetăţii a luat cinstitul lemn al cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci şi cinstita icoană a Maicii lui Dumnezeu Povăţuitoarea şi au mers de jur împrejurul zidului cetăţii, rugând pe Dumnezeu cu lacrimi să se îndure de ei. agarenilor le-a venit în gând să-şi împartă oştile în două părţi; o parte au pornit-o împotriva bulgarilor, unde au căzut mai mult de douăzeci de mii, iar altă parte a rămas ca să cucerească Constantinopolul. Fiind însă împiedicaţi de un lanț de fier care se întindea de la Galata până la zidurile cetăţii, au ocolit şi au ajuns aproape de locul numit Sosten. Acolo a izbucnit un vânt de la miazănoapte, încât cele mai multe din corăbiile lor s-au sfărâmat şi s-au înecat. Cei care au mai rămas au căzut în mare foamete, încât au mâncat şi carne omenească şi muiau băligar şi-l mâncau. Apoi au plecat şi când au ajuns în Marea Egee, toate corăbiile lor împreună cu toţi ai lor s-au dus în fundul mării, căci căzând din cer grindină puternică şi înfierbântând marea a topit corăbiile lor şi aşa acel stol nenumărat de corăbii au pierit şi au rămas numai trei ca să dea de veste. Aşadar prăznuim sărbătoarea de astăzi pentru toate aceste minuni mai presus de fire ale preacuratei Maicii lui Dumnezeu. Se numeşte Acatist, pentru că atunci întreg poporul a cântat în noaptea aceea imnul Maicii Cuvântului stând în picioare și pentru că la toate celelalte icoase obişnuim să şedem, în timp ce icoasele acestea ale Maicii lui Dumnezeu le ascultăm cu toți în picioare.
Pentru rugăciunile Apărătoarei şi nebiruitei Maicii Tale, Hristoase Dumnezeule, slobozeşte-ne pe noi din toată nevoile ce stau în jurul nostru şi ne mântuieşte ca un singur Iubitor de oameni, Amin.
Cântarea a 7-a,
Irmos :
N-au slujii făpturii înţelepţii de Dumnezeu, fără numai Făcătorului; ci groaza focului bărbăteşte călcându-o s-au bucurat, cântând : Prealăudate Domnul părinţilor şi Dumnezeule, bine eşti cuvântat.
Pe tine te lăudăm strigând : Bucură-te, căruţa Soarelui celui înţelegător şi viţa cea adevărată, care ai crescut Strugurul cel copt, din carele curge vinul, cel ce veseleşte sufletele celor ce te slăvesc pe tine cu credinţă.
Ceea ce ai născut pe Vindecătorul tuturor oamenilor, bucură-te, Mireasă dumnezeiască, toiagul cel de taină, carele ai înflorit floarea cea neveştejită ! Bucură-te, Stăpână prin care ne umplem de bucurie şi moştenim viaţa.
Nu poate, Stăpână, limba cea cu podoabă vorbitoare să te laude pe tine; că te-ai înălţat mai presus de serafimi, născând pe Împăratul Hristos; pe Carele roagă-L, să ne mântuim din toată nevoia, cei ce ne închinăm ţie cu credinţă.
Marginile lumii te laudă şi te fericesc şi cu dragoste strigă către tine : Bucură-te, carte întru care s-a scris Cuvântul cu degetul Tatălui, ceea ce eşti curată; pe Carele roagă-L, Născătoare de Dumnezeu, să scrie în cartea vieţii pe robii tăi.
Plecăm genunchii inimii noastre, noi robii tăi, şi ne rugăm ţie; pleacă urechea ta, ceea ce eşti curată, şi ne mântuieşte pe noi, cei ce suntem cufundaţi pururea în scârbe; şi apără de toată robia vrăjmaşului cetatea ta, Născătoare de Dumnezeu.
Altă Patrucântare,
Irmos, glasul al 6-lea : Dătător de rouă…
Prealuminata adunare a dumnezeieştilor Tăi mucenici, mult-Milostive, întru lumina Ta cea neapusă acum vieţuiesc; cu rugăciunile lor dăruieşte tuturor luminarea şi iertarea păcatelor, Hristoase.
Cât este de frumoasă vremea postului, care ne-ai dat nouă, Doamne ! Întru care milostiveşte-Te spre sufletele noastre ca un bun; pentru rugăciunile Sfinţilor Mucenici, care au iubit patimile Tale cele frumoase şi cinstite.
A morţilor :
Pe robii Tăi, care au trecut viforul vieţii cel cu multă durere, îndreptează-i la limanul vieţii, Stăpâne, ca să strige cu toţi aleşii Tăi : Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.
A Născătoarei :
Ceea ce ai născut pe Dătătorul legii, roagă-L, pururea Fecioară, să ridice acum toate fărădelegile celor ce binevoiesc a săvârşi nevoinţa dumnezeiescului post.
Altă Patrucântare,
Irmos, glasul al 5-lea : Bine eşti cuvântat Dumnezeul…
Bine eşti cuvântat Dumnezeule, Cel ce ai arătat viteji pe mucenicii cei ce au pătimit pentru Tine, Carele eşti lăudat şi preaslăvit.
Bine eşti cuvântat Dumnezeule, Cela ce ai dat nouă rugători către Tine pe purtătorii de chinuri, Carele eşti lăudat şi preaslăvit.
Slavă…, a Treimii :
Bine eşti cuvântat Dumnezeule, Cel ce eşti cunoscut Unul după Fire şi în trei Feţe, Cel prealăudat şi preaslăvit.
Şi acum…, a Născătoarei :
Bine eşti cuvântat Dumnezeule, Cela ce Te-ai născut fără sămânţă şi pe ceea ce Te-a născut o ai arătat curată, Cel prealăudat şi preaslăvit.
Stih : Sfinţilor care sunt pe pământul Lui, minunate a făcut Domnul toate voile Sale într-înşii.
Bine eşti cuvântat Dumnezeule, Cela ce ai astupat gurile fiarelor şi ai stins focul, spre lauda sfinţilor Tăi, Cel prealăudat şi preaslăvit.
Stih : Fericiţi sunt pe care i-ai ales şi i-ai primit, Doamne.
Bine eşti cuvântat Dumnezeule, Cela ce ai mutat de la moarte la viaţa cea fără sfârşit pe cei ce Ţi-au slujit Ţie cu credinţă în viață.
Irmosul :
Bine eşti cuvântat Dumnezeule, Cela ce vezi adâncurile şi şezi pe scaunul slavei, Cel prealăudat şi preaslăvit.
Cântarea a 8-a,
Irmosul :
Pe tinerii cei binecredincioşi în cuptor, naşterea Născătoarei de Dumnezeu i-a mântuit; atunci fiind închipuită, iar acum lucrată, pe toată lumea ridică să-Ţi cânte Ţie : Pe Domnul lucrurile lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
În pântece ai primit pe Cuvântul şi ai purtat pe Cela ce poartă toate şi ai hrănit cu lapte, ceea ce eşti curată, pe Cela ce hrăneşte toată lumea cu buna voire; Căruia cântăm : Pe Domnul lucrurile lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
Moise a cunoscut în rug taina cea mare a naşterii tale, Preasfântă curată Fecioară, iar tinerii mai înainte au închipuit aceasta mai luminat, în mijlocul focului stând şi fiind nearşi; pentru aceea te lăudăm pe tine întru toţi vecii.
Cei ce mai-nainte, pentru înşelăciune, eram dezbrăcaţi, acum ne-am îmbrăcat în haina nestricăciunii, prin naşterea ta; şi cei ce şedeam întru întunericul păcatelor, am văzut lumină, Fecioară, ceea ce eşti locaş luminii; pentru aceea te lăudăm întru toţi vecii.
Cei morţi prin tine viază, că ai născut viaţa cea într-un Ipostas; cei ce mai înainte erau muţi, acum grăiesc bine, stricaţii se curăţesc, bolile se gonesc şi mulţimea duhurilor celor din văzduh se biruieşte, Fecioară, ceea ce eşti mântuirea oamenilor.
Ceea ce ai născut mântuirea lumii, prin care ne-am ridicat de pe pământ la înălţime, bucură-te cea cu totul binecuvântată, care eşti acoperământ şi putere, zid şi tărie celor ce cântă, Curată : Pe Domnul lucrurile lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
Altă Patrucântare,
Irmos : Din văpaie, cuvioşilor…
Minţile cele cereşti prea s-au minunat de isprăvile Sfinţilor Mucenici; pentru rugăciunile lor, minunează întru noi, Stăpâne îndurate, din-destul, milele Tale.
Cei ce aţi călcat focul cu roua cea dumnezeiască, vitejii Domnului cei vrednici de minune, izbăviţi-ne pe noi de focul cel muncitor, cu rugăciunile noastre cele fierbinţi către Stăpânul.
Preabunule Cuvinte, pe cei ce s-au mutat de la noi cu dreaptă credinţă învredniceşte-i vieţii cereşti şi luminii celei sfinte; prin rugăciunile mucenicilor celor bine biruitori.
A Născătoarei :
Cu rugăciunile celeia ce Te-a născut pe Tine, Îndurate, ale Sfinţilor Mucenici şi ale Apostolilor Tăi, luminează sufletele noastre; ca să Te slăvim pe Tine cu bucuria sufletului, întru toţi vecii.
Altă Patrucântare,
Irmos : Pe Făcătorul făpturii…
Sfinte cete ale mucenicilor, aduceţi-vă aminte de cei ce vă laudă pe voi cu dragoste şi preaînalță pe Hristos în veci.
Cu sabie tăindu-se mucenicii, se bucurau lăudând pe Hristos şi preaînălţându-L întru toţi vecii.
Binecuvântăm pe Tatăl…
Cu minunată cuviinţă se împarte Treimea şi rămâne neîmpărţită ca un Dumnezeu. Pe aceasta o preaînălţăm întru toţi vecii.
Şi acum…, a Născătoarei :
Fecioara a născut prunc; căci Dumnezeu S-a făcut om dintr-însa. Tot trupul să-L laude întru toţi vecii !
Stih : Minunat este Dumnezeu întru sfinţii Săi, Dumnezeul lui Israil.
Stâlpi ai vitejiei s-au arătat mucenicii, veselindu-se pentru căderea diavolului, lăudând pe Hristos şi preaînălţându-L în veci.
Stih : Sufletele lor întru bunătăţi se vor sălăşlui.
Învredniceşte, Doamne, în sânul lui Avraam pe robii Tăi, care cu credinţă şi cu nădejde s-au mutat la Tine.
Irmosul : Să lăudăm, bine să cuvântăm…
Pe Făcătorul a toată făptura, de Care se spăimântează îngerii, cântaţi-L popoare şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
Cântarea a 9-a,
Irmos :
Tot neamul pământesc să sălteze cu Duhul, fiind luminat, şi să prăznuiască firea minţilor celor fără de trup, cinstind sfinţita prăznuire a Maicii lui Dumnezeu şi să strige : Bucură-te, preafericită Născătoare de Dumnezeu, curată, pururea Fecioară.
Să strigăm ţie credincioşii, bucură-te ! prin tine făcându-ne părtaşi bucuriei celei deapururea; mântuieşte-ne pe noi de ispitele robiei păgâneşti şi de toată altă bătaie, Fecioară, care vine oamenilor celor ce greşesc, pentru mulţimea păcatelor.
Arătatu-te-ai luminarea şi întărirea noastră, pentru aceasta strigăm către tine : Bucură-te, steaua cea neapusă, care ai adus în lume pe Soarele cel mare; bucură-te, Curată, ceea ce ai deschis raiul cel încuiat; bucură-te, vasul, carele ai primit Mirul cel nedeşertat, ce S-a vărsat deasupra ta.
Să stăm cu Cuvioasă temere în casa Dumnezeului nostru şi să strigăm : Bucură-te, Stăpâna lumii; bucură-te, Marie, Doamna noastră a tuturor; bucură-te, ceea ce una eşti între femei fără prihană şi bună; bucură-te, stâlpul cel de foc carele conduci firea omenească la viaţa cea de sus.
Porumbiţă, ceea ce ai născut pe Cel milostiv, bucură-te, pururea Fecioară ! Bucură-te, lauda tuturor cuvioşilor; bucură-te cununia mucenicilor; bucură-te, frumuseţea cea dumnezeiască a tuturor drepţilor şi mântuirea noastră a credincioşilor.
Fie-Ţi milă, Doamne, de moştenirea Ta, trecând cu vederea acum toate păcatele noastre; având rugătoare spre aceasta către Tine, pe ceea ce Te-a născut pe pământ fără de sămânţă, pe Tine, Hristoase, Carele ai voit de Te-ai închipuit în firea omenească, pentru mare mila Ta.
Altă Patrucântare,
Irmos : Pe Dumnezeu a-L vedea…
Ca lumina, ca soarele răsărind, mucenicii au luminat tot pământul cu razele bunei credinţe şi cu strălucirile minunilor; şi au pierdut întunericul mulţimii dumnezeilor. Cu ale cărora rugăciuni, Dumnezeule, miluieşte-ne pe noi.
Oaste nebiruită a mucenicilor, întăreşte-ne pe noi pe toţi, ca bine să ne nevoim şi să săvârşim curgerea postului; ca săvârşind lucrul dumnezeieştii vieţi, să ne facem părtaşi vieţii, bucurându-ne.
A morţilor :
Să ajungă bunătatea Ta, Doamne, pe cei ce s-au mutat de la noi, cu înfricoşată porunca Ta; să-i înconjure pe dânşii mila Ta şi să-i îndrepteze la locaşurile cele luminate de lumina feţei Tale.
A Născătoarei :
Prin glasul îngerului ai născut, Născătoare de Dumnezeu, negrăit, pe Vestitorul voii Tatălui. Deci primeşte glasurile robilor tăi, cele ce aducem în vremea postului şi le du lui Dumnezeu ca nişte tămâie.
Altă Patrucântare,
Irmos : Isaie dănţuieşte..
Săvârşind praznic mucenicesc, să săltăm astăzi cu cântări, popoare, cântând lui Hristos, rânduitorul nevoinţelor, Celui ce le-a dat lor biruinţă asupra vrăjmaşilor. Pe Carele cu cântări să-L slăvim.
Cu unghii de fier zgâriaţi fiind şi cu săbii tăiaţi din toate mădularele, v-aţi unit cu Hristos prin dragoste, prealăudaţilor mucenici. Pentru aceasta bucurându-vă acum în ceruri, rugaţi-vă pentru noi toţi.
Slavă…, a Treimii :
Întocmai în fiinţă, Te laud pe Tine, Treime, Ceea ce eşti fără de început, cinstită, de viață începătoare, nedespărţită Unime. Părinte, Cela ce eşti nenăscut, Cuvinte şi Fiule Cel născut şi Duhule Sfinte; mântuieşte-ne pe noi, cei ce Te lăudăm pe Tine.
Şi acum…, a Născătoarei :
Mai presus de minte este naşterea ta, Maica lui Dumnezeu; că întru tine zămislirea s-a făcut fără de bărbat şi naştera întru feciorie. Dumnezeu este Cel ce S-a născut; pe Carele mărindu-L, pe tine Fecioară te fericim.
Stih : Sfinţilor care sunt pe pământul Lui, minunate a făcut Domnul toate voile Sale întru dânşii.
Oastea mucenicilor cea vitează a Împăratului şi Dumnezeului tuturor, cu cântări să o încununăm popoare, că aceea a biruit taberele drăceşti. Pe care lăudându-i, slăvim pe Stăpânul.
Stih : Fericiţi sunt pe care i-ai ales şi i-ai primit, Doamne.
Când vei scula toată făptura să se judece, Hristoase, miluieşte pe credincioşii robii Tăi, pe care i-ai luat acum; iartă greşalele lor cele din viaţă şi cu sfinţii Tăi odihneşte-i în veci.
Irmosul :
Isaie dănţuieşte ! Fecioara a avut în pântece şi a născut Fiu pe Emmanuil, pe Dumnezeu şi omul; răsărit este numele Lui, pe Carele slăvindu-L, pe Fecioara o fericim.
Luminânda
Podobia : Femei, auziţi glas de veselie…
Taina cea din veci se cunoaşte astăzi; că Dumezeu, Cuvântul lui Dumnezeu, se face fiu Fecioarei Mariei, pentru milostivire, şi Gavriil vesteşte bucuria bunei vestiri. Cu carele împreună să strigăm toţi : Bucură-te, Maica Domnului !
LA LAUDE
Punem Stihirile pe 4; şi cântăm aceste Stihiri glasul al 4-lea.
Podobia : Ca pe un viteaz…
Taina cea ascunsă şi neştiută de îngeri, arhanghelului Gavriil se încredinţează şi către tine acum vine, ceea ce eşti bună şi curată porumbiţă, chemarea neamului nostru; şi strigă către tine, Preasfântă : Bucură-te, şi te găteşte prin cuvântul acesta, să primeşti pe Dumnezeu Cuvântul în pântecele tău.
Palat purtător de lumină s-a gătit Ţie, Stăpâne, pântecele cel curat al dumnezeieştii fiice. Pogoară-Te şi vino la dânsa şi miluieşte făptura Ta, care a dobândit război pentru pizmă, s-a ţinut în robia celui viclean, şi-a pierdut frumuseţea cea dintâi şi aşteaptă pogorârea Ta cea mântuitoare.
Gavriil arhanghelul de faţă vine către tine şi strigă ţie, ceea ce eşti cu totul nevinovată : Bucură-te, dezlegarea blestemului şi învierea celor căzuţi; bucură-te, ceea ce singură ai fost aleasă lui Dumnezeu; bucură-te, norul cel însufleţit al Soarelui, care primeşti pe Cel neîncăput, ce va să Se sălăşluiască în pântecele tău.
Slavă…, Şi acum…, Stihira, glasul al 4-lea, singur glasul.
Auzit-a Născătoarea de Dumnezeu limba care nu o ştia; că grăia către dânsa arhanghelul graiuri de veste bună; şi ea primind vestirea cu credinţă, Te-a zămislit pe Tine, Dumnezeule Cel mai înainte de veci. Pentru aceea şi noi bucurându-ne, strigăm Ţie : Dumnezeule, Cela ce Te-ai întrupat dintr-însa fără schimbare, dăruieşte lumii pace şi sufletelor noastre mare milă.
DOXOLOGIA MARE
Ectenia şi Apolisul. Apoi ceasul întâi și Apolisul deplin.
ISTORIE DE FOLOS
DIN SCRIERI VECHI AŞEZATĂ
Care arată aducerea aminte de minunea cea mare ce s-a făcut când perşii şi barbarii au înconjurat cu oaste Constantinopolul; după judecata lui Dumnezeu, aceştia au pierit şi cetatea au lăsat-o nestricată, prin rugăciunile Preacuratei Stăpânei noastre de Dumnezeu Născătoare, şi de atunci se cântă această cântare de mulţumire, care se numeşte Acatist.
MINUNEA ÎNTÂIA ASUPRA SCIŢILOR ŞI PERŞILOR
Pe vremea lui Iraclie, împăratul grecilor, Hosroe, care avea atunci stăpânia perşilor a trimis pe Sarvar, voievodul său, cu mulţime de oşti în toată latura răsăritului, care era sub stăpânirea grecească, ca să străbată prin ea ca un fulger oarecare cu foc arzând, topind şi pierzând. Deci acesta, cu multă îndrăzneală fără temere, a umblat prin părţile răsăritului, stricând şi pierzând pe grecii care se aflau în ele, nefiind nimeni ca să-l oprească sau să stea împotriva puterii lui celei multe; şi încă fiind atunci puterea grecească foarte slabă, pentru cruzimea cea grea şi în chip de fiară a lui Foca, zis tiranul, care tirăneşte, iar nu ca un împărat, ţinuse de curând stăpânia grecească. Însă ajungând Sarvar şi până la Calcedon, a pus oaste împrejurul lui şi tot ce trebuia spre stricarea acelei cetăţi mari împărăteşti a pregătit; că aceea gândea şi de aceea se sfătuia şi pentru aceea în tot chipul se nevoia. Nişte lucruri ca acelea văzând împăratul Iraclie, care după tiranul Foca de curând stătuse împărat şi fiind în mare durere şi scârbă, lăsându-şi împărăţia a mers pe Pontul Euxinului (Marea Neagră). Şi încă mai strângând oaste, fără de veste, când nimeni nu ştia, a mers în ţinuturile Perşilor. De a cărui mergere împărătească auzind Hagan al sciţilor, îndată a sărit la război şi a umplut marea de corăbii şi pământul l-a umplut de oameni călări şi pedeştri. Iar pe acei oameni, care rămăseseră în Constantinopol, Serghie, care a fost patriarh atunci, i-a mângâiat şi i-a învăţat zicând : Îndrăzniţi, fiilor, şi să punem nădejdea mântuirii
noastre întru Dumnezeu şi la Dânsul să ridicăm mâinile şi ochii noştri din tot sufletul şi ne va izbăvi pe noi de relele ce ne-au înconjurat şi toate sfaturile barbarilor, care sunt asupra noastră, le va risipi. Cu nişte cuvinte ca acestea întărind patriarhul pe oamenii cei ce s-au aflat în cetate, au răbdat fiind întăriţi cu credinţă întru preacurata Născătoare de Dumnezeu şi întru Hristos, Dumnezeul
nostru, Care, pentru milostivire, a voit de a luat trup dintr-însa şi aşteptând ca să dobândească spre sine mila Lui, au răbdat nădăjduindu-se, căruia s-au şi învrednicit peste puţin şi nu i-au amăgit nădejdea lor. Pentru că un boier de sfat anume Vonos, care era pus de împărat spre paza cetăţii, cât era cu putinţă a se pricepe împotriva ostaşilor acelora, nu s-a lenevit, toate lucrându-le şi făcându-le. Că a zis că voieşte Dumnezeu ca să nu şedem noi în deşert şi fără de lucru, ci să şi lucrăm câte ceva şi să gândim şi noi şi să avem toată nădejdea izbăvirii noastre întru acela, că aşa şi Iosua, feciorul lui Navi, a poruncit de a făcut înşelăciuni şi meşteşuguri asupra gliganilor. Şi Ghedeon asupra madiamitenilor a întrarmat ostaşii săi cu apă şi cu lumânări, Asa şi Vonos, sfetnicul cel mare, a întărit zidurile cetăţii şi a gătit toate cele ce trebuia la război. Iar Serghie, patriarhul luând sfintele icoane ale Maicii lui Dumnezeu şi mai vârtos acelea în care era Mântuitorul prunc mic zugrăvit ţinându-se pe mâinile Maicii Sale, a înconjurat pe deasupra zidurile cetăţii, acelora adică întărire dându-le. Iar barbarilor celor potrivnici groază, fugă şi pieire; pe care neprietenii ce năvăliseră
asupra cetăţenilor, mai pe urmă i-au dat pierderii. Iar de vreme ce
perşii care tăbărâseră asupra Calcedonului începuseră a arde oraşele
cele de pe lângă Calcedon şi altele toate a face, câte obişnuiesc
prădătorii a face şi oraşele a strica, asemenea şi sciţii şi barbarii ca
si perşii făcând; pentru aceea patriarhul iarăşi luând icoana cea
nefăcută de mână a Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos
şi Dumnezeiescul veşmânt al preacuratei Născătoarei de Dumnezeu,
încă şi lemnele cele de viaţă făcătoare şi umblând împrejur pe zidurile cetăţii şi cu lacrimi rugându-se zicea : Scoală-Te, Doamne, ajută nouă şi să se risipească vrăjmaşii Tăi şi să se stingă ca fumul şi să se topească ca ceara de faţa focului. Şi încă nu trecuseră trei zile după arderea aceea ce făcuse ei şi iată, s-a apropiat de cetate toată oastea voievodului sciţilor. Şi atâta era de mare tabăra potrivnicilor şi rânduită spre mulţime multă şi întărită cu arme şi cu paveze, cât cu adevărat zicând, putea să stea zece sciţi împotriva unui grec. Însă Doamna, stăpâna cea preacurată, care se oşteşte pentru creştini, ajutătoarea cea grabnică a celor ce o cheamă pe dânsa, cu ostaşii ce se întâmplaseră atunci în dumnezeiasca ei biserică, ce se cheamă Pighi, pe mulţi din sciţii ce se oşteau asupră-le, au ucis. Acest ajutor ce a făcut creştinilor stăpâna cea atotputernică, Maica lui Dumnezeu, nu numai căderea acelor ostaşi prin greci a adus, ci şi întărirea voievodului sciţilor întru nepricepere o a mutat cu a sa voievozie şi încă şi-au cunoscut şi pierderea sa cea de istov ce era să li se întâmple lor peste puţin mai pe urmă. Şi dacă au văzut acei ostaşi acea cădere a lor atât de mare dinaintea orăşenilor ce se făcuse atunci, au cunoscut că este semnul începăturii pierderii lor. Deci, din aceasta socotind grecii şi umplându-se de mare îndrăzneală, au început a face gătire de război asupra lor în toate zilele, având pe Maica lui Dumnezeu, care le ajută lor şi-i face pe dânşii mai tari decât aceia, care meşteşugurile şi puterea sciţilor tulbură şi ştiinţa lor de oaste. După acestea cu voia de obşte a patriarhului şi a mai-marelui cetăţii şi a tuturor orăşenilor au fost trimişi oarecare din cetate cu daruri ca să grăiască sciţilor şi să-i îndemne pe ei spre pace. Iar Hagan acela, având nărav de fiară, iar nu de om, şi mai vârtos fiind cu nărav iubitor de argint, darurile a luat şi negrijindu-se de acea cerere de pace, a trimis solii înapoi cu nicio ispravă, numai aceasta zicându-le lor : Nu vă amăgiţi întru Dumnezeul în Care credeţi, căci cu adevărat mâine voi lua cetatea voastră cu mâna mea ca pe o pasăre şi vreau să o pustiesc, şi pentru mila mea voi slobozi pe voi toţi cu câte o dulamă şi vă veţi duce din cetate unde veţi vrea; iar altă milă afară de aceasta spre voi nu voi arăta. Şi a grăit încă şi mai înainte acest ticălos şi alte cuvinte multe de hulă asupra lui Hristos, Dumnezeul nostru şi asupra celei ce L-a născut pe Dânsul. Deci, nişte cuvinte ca acestea auzind de la cei trimişi, locuitorii cei din cetate, toţi preoţii, clericii, călugării şi tot poporul suspinând din adâncul inimii şi alergând la sfintele lui Dumnezeu biserici şi ridicându-şi mâinile la cer şi cu multe lacrimi rugându-se, au zis : Apărătorul nostru, Doamne, Doamne, caută din sfânt locaşul Tău şi vezi pe acest spurcat barbar şi pe cei ce sunt cu dânsul cum îndrăznesc a huli numele Tău cel mare şi sfânt; surpă-l pe dânsul Păzitorul nostru, Doamne, ca sa nu zică : Unde este Dumnezeul lor ? Că Tu eşti Dumnezeul nostru. Care celor mândri le stai împotrivă şi cauţi spre cei smeriţi, că puterea Ta este neasemănată şi stăpânia Ta nebiruită. Auzi cuvintele barbarului acestuia care a trimis hulindu-Te pe Tine, Cel ce stăpâneşti toate, izbăveşte cetatea moştenirii Tale şi poporul cel numit cu numele Tău. Şi aşa rugându-se şi plângând poporul, iar Dumnezeu a oprit venirea perşilor la Hagan, care orânduise să fie, ucigând nu puţin dintru aceia, pe care trimitea unul la altul şi câte două şi câte trei zile pe margine a se bate şi prin cetate a umbla şi a da război n-au încetat, iar cele de treaba obştii precum se sfătuise, era gata despre amândoi şi pe uscat meşteşugurile cele de stricarea zidului le apropia, maşinile de aruncat şi altele spre sfărâmarea cetăţii; iar pe mare rânduia mulţime multă de corăbii perseşti, aşa cât de odată şi într-un ceas a lovit cu război asupra cetăţii şi pe uscat şi pe mare; iar când se făcea războiul acesta, atunci Hagan luând pe câţi avea călăraşi mai aleşi, a venit spre părţile gurii mării celei mari şi s-a arătat oştilor perseşti; asemenea şi voievodul perşilor s-a arătat lui, acela adică despre Asia, iar celălalt despre Europa ca nişte fiare sălbatice au răcnit asupra cetăţii, socotind gata a o avea spre vânat loruşi. Dar cine va spune minunile lui Dumnezeu, care s-au făcut atunci ? Sau milostivirea spre noi a Preacuratei Fecioare cine va putea să o povestească ? Pentru că Hagan umplând de corăbii sânul mării ce se cheamă Cheratos şi cu ostaşii ce erau în ele, încă şi cu cei ce se băleau pe uscat, se sileau să răstoarne zidurile cetăţii şi cei ce băteau spre mare despre sânul Cheratului socoteau că în curând vor lua cetatea. Iar Domnul şi Dumnezeul nostru cel hulit de dânşii, Care pretutindenea este ca un Dumnezeu, pentru rugăciunile Fecioarei de Dumnezeu Născătoarei, care L-a născut pe Dânsul, nădejdile lor netrebnice şi deşarte le-a arătat; pentru că atâta mulţime de cei potrivnici sub fiecare latură de zid ostaşii grecilor au ucis, cât n-au putut cei vii să ardă pe cei morţi şi aceasta s-a făcut celor ce se băteau pe uscat şi se sileau pe pământ să răstoarne zidurile, iar corăbiile împreună şi cu ostaşii ce erau în ele le-a înecat fără de veste Stăpâna de Dumnezeu Născătoarea în preajma dumnezeieştii biserici din Vlaherne, ridicând asupra lor înfricoşător şi silnic vifor; pentru că fiind aproape de dumnezeiasca biserică ei, foarte întărâtându-se marea şi înălţându-se după voia lui Dumnezeu, pe toţi degrab i-a cufundat şi i-a înecat împreună cu corăbiile. Şi putea să se vadă acolo minune mare şi nespusă; că marea şi-a înălţat valurile întocmai ca munţii şi în chipul unei fiare sălbatice s-a sălbăticit şi tulburându-se asupra vrăjmaşilor Maicii lui Dumnezeu, cumplit sărea asupra lor şi fără de milă i-a sorbit, aşa precum oarecând a făcut egiptenilor, care goneau pe Israelul cel de demult, care a trecut pedestru prin ea cu minunată vedere. Aşa dând război înainte pentru a sa cetate, Născătoarea de Dumnezeu şi Apărătoarea a făcut biruinţă fără de sânge cu această vitejie, degrab înecând pe aceia, care aduseseră acel război asupra moştenirii ei şi ridicaseră armă asupra lor; şi dând acele arme de război pe repejunile mării; iar pe aceia care îşi puseseră nădejdea mântuirii spre dânsa, păzindu-i ca pe o moştenire a sa fără de nicio primejdie de asuprelile ce le veniseră asupră. Că atunci şi însuşi mai-marele lor Hagan văzând cu ochii pieirea ostaşilor săi acolo, care, unde într-un loc înalt stând cu călăraşii săi cei aleşi, s-au bătut cu mâinile peste obraz şi peste piept. Iar cei ce erau în cetate şi dădeau război împotriva neprietenilor, dacă au văzut pierderea vrăjmaşilor ce se făcuse în mare, îndată întărindu-se cu puterea lui Dumnezeu şi întrarmându-se cu tăria Fecioarei de Dumnezeu Născătoarei, au deschis porţile cetăţii şi strigând şi chiuind au alergat asupra vrăjmaşilor. Deci, câtă bucurie şi tărie au avut ostaşii cetăţii, atâta frică de mare au avut şi barbarii. Şi putea să vadă atunci cineva preaslăvita vitejie a Stăpânei noastre de Dumnezeu Născătoare, că şi pruncii cei mici şi femeile s-au pornit asupra barbarilor şi au intrat în mijlocul oştilor vrăjmaşilor săi şi atâta ucidere au făcut barbarilor, cât nu este cu putinţă nici cu cuvântul a socoti. Acolo cu adevărat s-a plinit ceea ce s-a zis : «Unul gonea o mie, iar doi zece mii». O putere şi tărie ca aceasta a dăruit Preacurata Fecioară şi Stăpâna de Dumnezeu Născătoarea celor neputincioşi şi slabi. Iar dacă a apus soarele şi a venit noaptea, atunci uneltele cele de război, pe care le aduseseră barbarii pe roate pentru luarea cetăţii, toate le-au băgat în foc, poruncind ţăranilor să ardă acele măiestrii şi meşteşuguri ale lor, de vreme ce făcuse cu dânşii milă Născătoarea de Dumnezeu. Iar patriarhul şi toţi cetăţenii, ridicând mâinile la cer, cu lacrimi mulţumire au adus şi au zis : Dreapta Ta, Doamne, s-a preaslăvit întru tărie, mâna Ta cea dreaptă, Doamne, a zdrobit pe vrăjmaşi şi întru mulţimea slavei Tale ai sfărâmat pe cei protivnici. Şi aşa nebunul Hagan, care venise cu mulţime multă de ostaşi, s-a întors înapoi cu ruşine. Asemenea şi voievodul, care adusese acele oşti perseşti punându-şi mâna la gură şi acoperindu-şi faţa, căci dintru atâtea mii cu puţin număr rămăsese, şi el cu ruşine sa întors la ţara sa. Aşa slujitoarea dumnezeieştii rânduieli şi a bunătăţii lui Dumnezeu, Preacurata şi cea cu totul fără prihană Născătoarea de Dumnezeu, ajutătoarea cea tare a creştinilor, şi-a arătat puterea sa pentru apărarea noastră; şi atât de mare şi slăvită izbăvire ne-a dăruit nouă, căreia, spre aducere aminte de acea facere de bine atât de mare, îi facem această adunare de acum rugăciune cu tot poporul şi praznic cu priveghere, aducându-i cântări cu bună mulţumire, ca praznic, Acatist l-a numit Biserica a toată lumea şi l-a aşezat să-l prăznuim Maicii lui Dumnezeu pe vremea aceasta, când şi biruinţa s-a făcut prin Maica lui Dumnezeu. Şi Acatist l-a numit, adică neşedere; pentru că aşa au făcut atunci clericii Bisericii şi tot poporul cetății.
MINUNEA A DOUA ASUPRA SARACINILOR
După ce au trecut treizeci şi şase de ani de la bătălia cea dintâi ce s-a făcut asupra lui Hagan şi a sciţilor şi a perşilor pe vremea împărăţiei lui Constantin Bărbosul, iarăşi a venit Roistolom cel mare al saracinilor cu mulţime de corăbii asupra aceleaşi cetăţi împărăteşti şi îndată a stat lângă ţărmul dinspre Evdom de la care în toate zilele se făcea război pe mare asupra cetăţii de primăvara până toamna şi se ducea de ierna la Cizic; şi iarăşi venea primăvara la Constantinopol şi iarăşi făcea război pe mare şi şapte ani tare s-a bătut şi multe corăbii de ale sale a pierdut şi mulţi ostaşi întrarmaţi şi toată gătirea cea de oaste, care adusese cu sine. Şi s-a întors înapoi la ţara sa şi aicea cu mare lipsă şi fiind ei în părţile Salei şi bătând vânt iute şi mare împotriva lor, după dreapta mânie a lui Dumnezeu a pierit şi cu ajutorul Maicii lui Dumnezeu toţi s-au înecat în mare. Asemenea şi în alte vremi de multe ori pornindu-se acei ticăloşi asupra acelei cetăţi de Dumnezeu păzite, plinindu-se şi pornirile sale cele nebuneşti, deşerţi şi plini de ruşine s-au întors.
MINUNEA A TREIA ASUPRA AGARENILOR
Însă pentru că iarăşi puterea lor pretutindenea se înălţase întru mărime de la răsărit şi de la apus crescând şi întru mulţime ieşind, întâi a venit asupra împărăţiei perşilor şi de acolo în Egipt şi în Libia, făgăduindu-se creştinilor că nu-i vor sili pe dânşii să se lepede de credinţa cea dreptcredincioasă şi fără prihană, care este în Hristos Dumnezeul nostru, care făgăduinţă nu au păzit-o, ci, încă pe mulţi i-au făcut Mucenici, pentru că nu vreau să calce cinstita cruce, că silea pe creştini să facă aceasta. Şi iarăşi zic, că au cuprins tot pământul prădându-l şi înconjurând India, Etiopia, Ispania, poporul mamvruşilor şi Libia, mai pe urmă de toate au tâlhărit şi asupra acelei cetăţi împărăteşti, vrând să o ia. Când împăratul Leon Isaurul luase de curând împărăţia, care se făgăduise că le va da lor dajdie.
Iar ei îi sileau pe dânşii ca să pună şi străjile sale la cetate, că se nădăjduia spre mulţimea oştilor şi a acelora câţi erau de ai lor şi câţi fuseseră aduşi cu plată, de făcuse mulţime multă de oşti şi a celor din corăbii; că a fost numărul corăbiilor o mie şi opt sute, precum scriu istoricii cei mai nevoitori. Şi şi-au pus oştile sale înaintea cetăţii, acei rătăciţi luptători împotriva lui Dumnezeu. Dar încă nicio apropiere de zidurile cetăţii n-au făcut; că se zăboveau cu facerea de case, socotind că vor locui în ele ca acasă, aşa puseseră ei în mintea şi în gândul lor; dar Domnul a făcut deşarte sfaturile lor, că iubitorul de Hristos popor, care era în cetate, făcea slujbe neîncetat, precum aveau ei obicei a face pentru pacea şi bun aşezământul creştinilor. Şi atunci luând ei preacinstit lemnul Crucii Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi sfintele icoane ale Preacuratei Maicii lui Dumnezeu, au umblat împrejur pe zidurile cetăţii; şi ridicându-şi mâinile la Dumnezeu, au zis : «Scoală-Te, Doamne, ajută nouă şi nu lepăda pe poporul Tău, până în sfârşit, că iată, vrăjmaşii Tăi s-au întărit şi cei ce Te urăsc pe Tine au ridicat capul; nu da moştenirea Ta spre ocară, ca să stăpânească păgânii peste noi, ca să nu zică vreodată : Unde este Dumnezeul lor ? Ci ca să cunoască, că numele îţi este Domnul Iisus Hristos, întru slava lui Dumnezeu Tatăl. Iar un călăraş oarecare saracin Sofie, din cei protivnici, cuvinte de hulă zicând asupra cetăţii, chemând-o cetatea lui Constantin şi Biserica cu nume prost numind-o căzând de pe cal într-o groapă, a murit. Încă şi un hoge de ai lor suindu-se într-un copac înalt, ca să vestească rugăciunea lor, asemenea şi acela căzând jos cu ticăloşie şi-a lepădat din sine sufletul său cel fără de Dumnezeu. După aceea s-au sfătuit să ridice război şi asupra bulgarilor, că doi voievozi erau şi unul a rămas să strice împărăteasca cetate, iar altul s-a dus asupra bulgarilor să se bată cu dânşii cu care lovindu-se, a rămas biruit de dânşii şi a căzut din oastea lui mai mult decât douăzeci de mii; iar cei ce au rămas s-au întors cu ruşine la ai săi. Însă după întoarcerea de la bulgari se silea să treacă cu corăbiile cele adusese spre partea dinspre Vlaherne; dar s-au oprit de un lanţ de fier ce era întins de la Constantinopol până la Galata, neputând să facă ceea ce se sfătuise. Şi aşa au mers cu corăbiile la locul ce se cheamă Sosten şi la alte limanuri mai mici şi acolo foarte mulţi dintr-înşii au crăpat de iuţimea frigului şi multe corăbii de vânturi groaznice s-au sfărâmat şi altă mulţime de corăbii mari, grecii le-au ars. Iar oraşul a fost într-o mare strâmtorare pentru lipsa de cele de trebuinţă oamenilor. Şi protivnicii toate cele ce li se întâmplase lor fără nicio fereală mâncau şi întru amară nevoie au căzut de foame cât şi trupuri omeneşti şi de dobitoace moarte au mâncat şi pentru o nevoie mare ca aceea, mulţi din cei vestiţi dintr-înşii şi viteji fugind în cetate, s-au închinat. Şi în ce chip pe egiptenii care goneau pe Israel de demult i-a cufundat întru adânc ca o piatră şi a adus peste dânşii apa mării, aşa şi asupra saracinilor a adus Domnul, fugind ei de la Constantinopol. Că întărindu-se marea cu vânt întunecat şi valuri groaznice şi arzătoare, a pierdut acele mii de corăbii. Pentru că pe Marea Egee mergând corăbii multe, a căzut fără de veste piatră din cer; că precum fierul când se apropie de foc i se încălzeşte răceala, aşa şi piatra aceea căzând în apa mării a făcut-o de s-a înfierbântat şi pentru fierberea aceea s-a topit smoala corăbiilor celor protivnici şi toţi s-au cufundat întru adânc, numai trei corăbii rămânând pentru înştiinţare. Şi putea să vadă cineva grămezile morţilor care zăceau lepădaţi afară pe la toate ostroavele, ţărmurile, limanurile şi sânurile mării. Deci nişte isprăvi ca acestea să se spună şi altor popoare, precum zice psalmistul şi toată gura creştinească să cânte cuvânt sfinţit : «Tu, Doamne, ai sfărâmat capetele balaurilor în apă şi spre aceasta să se adauge cu mare glas şi cântarea israelitenilor cea de la ieşire : Să cântăm Domnului, căci cu slavă S-a preaslăvit. Până la acest cuvânt viind şi privind la înălţimea minunilor celor preaslăvite ale lui Dumnezeu şi Stăpânului şi ale singurei Preacuratei, de Dumnezeu Născătoarei, rămân fără glas de spaimă şi nu pot a afla cuvinte asemenea lucrurilor ce s-au făcut. Că ce limbă împodobită vorbitoare va putea lăuda după vrednicie pe Fecioara de Dumnezeu Născătoare ? Sau în ce chip va slăvi cum se cuvine preaslăvit darul ei sau va putea preaslăvi izvorul milostivirii ei, sau va aduce ei mulţumită ? Că se cade nouă cu faptele să aducem mulţumită Maicii lui Dumnezeu; că de acestea se veseleşte şi ea singură şi Fiul ei, mai mult decât de fluiere şi de organe şi de cântările cele muziceşti, care sunt precum zicem, dragostea cea nefăţarnică, care este capul Legii şi al profeţilor, iubirea de fraţi cea neschimbată, milostenia cea fără de întoarcere, fecioria cea dumnezeiască, căsătoria cea după lege, curăţia cea fără de prihană, dreptatea cea stătătoare, vitejia cea după lege asupra poftelor, gândul cel tocmit după voia lui Dumnezeu, milostivirea cea fără strâmbătate, înfrânarea fără trufie, smerenia cea cu bună umilinţă, încă şi viaţa cea fără prihană, năravul cel drept, obiceiul cel smerit, mintea cea cu bună pricepere, gura ce grăieşte cele bune, limba care laudă pe Dumnezeu, ochiul cel ce nu se uită la destin, mâinile cele nejefuitoare, picioarele cele negrabnice spre rău, mânia nu cea dobitocească şi care trage gândurile prin repejunile nebuniei şi altele, cu care omul cel făcut după chipul lui Dumnezeu şi este împreunat cu Dumnezeu, se împodobeşte ca şi cu o podoabă de mult preţ şi frumoasă. Cu acest fel de fapte bune se cade nouă să mulţumim Născătoarei de Dumnezeu, pentru că aşa au zis cei înţelepţi, că mulţumirea din fapte, iar nu din cuvinte se face. Însă de vreme ce neputinţa firii noastre şi zăticnirea gândului, ne face pe noi leneşi spre osteneala faptelor bune şi încet ne atingem de dânsa, cum am zice, cu vârful degetului, pentru aceasta spre dare de mulţumită cea datornică lipsă avem. Deci, măcar şi cuvinte de cântări să aducem şi înălţând glasurile noastre şi mintea ridicându-ne, aşa să zicem cu strigare : Tu dară, o, stăpână, de Dumnezeu Născătoare, ca ceea ce ai din fire iubire de oameni, n-ai părăsit apărând, neamul nostru cel creştinesc, ca o Maică iubitoare de fii împreună şi milostivă şi încă pururea ne dăruieşti nouă facerile de bine, mântuindu-ne, acoperindu-ne, păzindu-ne, din nevoi slobozindu-ne şi din primejdii izbăvindu-ne. Deci, noi pentru aceasta mulţumim ţie şi mărturisim darul, nu tăinuim facerile de bine, lăudăm cu mare glas minunile tale, ajutorul tău preaslăvim, purtarea de grijă pentru noi o slăvim, folosinţa ta o slăvim, pe tine, Ajutătoare de bine, făcătoare te avem, milostivirea ta o vestim şi pomenind darurile tale cele mari ce ai făcut nouă până acum şi din câte primejdii ne-am izbăvit prin tine, aceste cântări de mulţumită ca o datorie aducem ţie, nu doară că suntem vrednici facerii tale de bine. Însă iubeşte-le şi le primeşte ca de la nişte prunci ce nu pot grăi. Că pentru aceste necazuri de acum, care ne scârbesc pe noi cerem ajutorul tău cel grabnic şi avem nevoie de ocrotirea ta; strică smintelile cele ce sunt între noi; risipeşte norul şi întunericul, care ne înconjoară pe noi, cu care ca într-un război de noapte suntem răniţi şi mai ales zicând : ca şi cum am fi fără de minte, ne mâncăm trupurile noastre, necunoscând rudeniile, nici gândind de cei de un neam cu noi. Şi unele ca acestea îndrăznim a face, noi care ne-am învrednicit a avea un Duh, pe Hristos unul, o credinţă, un botez, o Biserică şi aceleaşi taine. Ci ca să nu tindem cuvântul mult, pentru aceasta ne rugăm milostivirii tale, Preasfântă Stăpână, ca să luăm poporul tău şi moştenirea ta îndurările tale. Şi fii rugătoare către Dumnezeul nostru, Cel ce S-a născut din tine, ca să ne ajute nouă să nu pierim de tot şi să ne scoată pe noi din ispitele cele ce nu se pot vindeca. Vezi, stăpână, cu cite lacrimi ne udăm; deci, te milostiveşte şi nu ne lepăda pe noi până în sfârşit. Pentru ce, împărăteasă, întorci faţa ta de la noi şi uiţi neputinţa noastră şi întristarea ? Risipeşte frica şi spaima care vine asupra noastră; alină mânia lui Dumnezeu care s-a pornit asupra noastră şi pierderea noastră o potoleşte şi împerecherile care sunt între noi şi zarvele le împacă şi dă linişte şi pace robilor tăi. Că spre multe facerile tale de bine şi acestea adăugând, vestim totdeauna minunile tale. Şi până aici înotând, slobozind vetrele cuvântului, să stăm în limanul cel tare al tăcerii. Şi când ne adunăm, iarăşi să facem pomenire de acestea, ca să nu ne arătăm necunoscători de facerea de bine a Stăpânei; nici să facem bunătăţi prin fapte numai şi leneşi fiind prin cuvinte să aducem mulţumită, că dobânda iarăşi la noi se va întoarce. Că de vom fi mulţumitori pentru cele ce a făcut spre noi, mare nădejde vom găti nouă spre cele ce vor să fie şi vom dobândi bunătăţile cele ce nu se pot spune, prin darul şi prin iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia se cuvine slava şi puterea, cinstea şi închinăciunea, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.