Denumirea sărbătorii. Originea cuvântului “Pașți” și formele lui în diversele limbi.

Categories:

Sărbătoarea Învierii Domnului este indicată în limba română prin cuvântul “Pașți” întrebuințat de obicei la plural, care este de origine ebraică. La evrei cuvantui Pascha (pesah) însemna trecere și era moștenit de aceștia de la egipteni, indicând: sărbătoarea anuală a azimilor în amintirea trecerii evreilor prin Marea Roșie și a exilului… (Ies. XII, 27), sărbătoare ce se praznuia la 14 Nisan și care coincidea cu prima luna plină de după echinocțiul de primăvară, așa cum am arătat mai sus. Termenul ebraic a trecut în vocabularul creștin, pe motivul că evenimentele istorice care sunt comemorate de această sărbătoare, adică pătimirile, moartea și învierea Domnului, au coincis cu Paștile iudaice din acel an.

Trebuie să specificăm însă că termenul nu implică o identitate a Paștilor creștine cu cele evreieșți, ci numai o înrudire terminologică și cronologică dintre ele. Pastile iudaice sunt instituite de Moise, după ieșirea din Egipt, cu scopul de a aduce mereu aminte fiilor lui Israil că Domnul Dumnezeu i-a scos din robie și i-a trecut Marea Roșie, făcând minuni mari cu ei. De la această trecere sărbătoarea s-a numit pasah, iar grecește to pascha. Acest cuvânt s-a impus în creștinism pe considerentul că însuși Mântuitorul l-a folosit, când a spus ucenicilor Săi : “Știți că peste două zile va fi Paștile și Fiul Omului va fi dat să fie răstignit” (Matei XXVI, 2). Iar ucenicii au întrebat, intrebuintand același cuvânt : “Unde voiesti să-ti pregătim să mănânci Paștile?” (Matei XXVI, 17).

“Pastile” la care se referă aici atât Mântuitorul cât și ucenicii Lui, sunt Pastile iudaice, instituite de Moise, dar cu aceste “Paști” pe care se pregăteau Apostolii să le gătească lui Iisus Hristos, se împletesc pătimirile, moartea și, după trei zile, învierea Domnului. Astfel că, încă de la început, cuvântul Paști pentru creștini nu avea deloc sensul pe care îl avea la iudei, ci el avea un conținut pur creștin.

Cu acest nou sens, vechiul termen evreu de “Pascha” trece în limba greacă, folosită de primii creștini și de cărțile Noului Testament, prin transcriere. Se pare că până în secolul al V-lea acest termen indică mai ales pătimirile și moartea Domnului și nu atât serbarea învierii Lui ; din secolul al V-lea înainte termenul de Pașți indică serbarea învierii Domnului, care în latină echivala cu expresia Dominica Resurrectionis.

Dintre limbile moderne, am amintit limba română, care prin intermediul grec-bizantin folosește pentru serbarea învierii Domnului cuvântul de “Pașți”, transcriere a termenului grecesc. Din același termen provine și termenul francez “Paques”. Trebuie să amintim aici termenul german “Oster” și pe cel englez de “Easter”, care au dat naștere unor interesante interpretări. Bedă Venerabilul (673-735) leagă acești termeni de numele unei zeițe de primăvară, numită “Eastre”, zeiță din panteonul, anglo-saxon. Dar studiile mai noi făcute de Knablock arată că termenul englez de “Easter” este de proveniență latină. El spune că latinii numeau săptămâna Paștilor “hebdomata albă”, pe motivul că cei nou-botezați purtau îmbrăcăminte albă în acest, răstimp. Formă pluralului a termenului “albă” a fost folosită în anumite expresii că : “Dominica în albis”, sau “poist albas”, desemnând aceeași sărbătoare a Paștilor. Mai târziu, acest termen a fost înțeles greșit și s-a tradus în germană veche cu “eostarum”-pentru pluralul cuvântului “albă”, devenind în germană modernă “Oșteni”, iar în engleză “Easter”. În limba rusă se folosește termenul de “Bockpecenue”, adică înviere, pentru a desemna sărbătoarea Paștilor.

În limba malayalam sărbătoarea Paștilor este denumită prin termenul “Uirpa”,-care este o traducere a cuvântului “Kiomto” din limba siriacă și care înseamnă, înviere. Putem observă de aici că diferiții termeni prin care este numită sărbătoarea Învierii Domnului sunt de proveniență pur creștină și filologic desemnează un aspect sau altul legat de această sărbătoare atât de însemnată pentru creștini.

Părintele Aruppala Gheevarghis