Un enoriaș, care anterior mergea regulat la slujbe, nu s-a mai dus. După câteva săptămâni, preotul a decis să-l viziteze, așa că a plecat în căutarea lui.
L-a găsit pe om acasă, în fața șemineului unde ardea focul. Bărbatul și-a dat seama de scopul vizitei, așa că l-a invitat pe preot să ia loc și i-a adus un scaun. Preotul s-a făcut comod, dar nu a spus nimic.
După câteva minute de tăcere, preotul a luat cleștele de foc și a cules cu grijă un jar fierbinte și l-a pus deoparte. Apoi, se lăsă pe spate în scaun încă tăcut.
Gazda a urmărit toate acestea curios să afle continuarea, însă după ce intensitatea flăcării din jarul singuratic s-a diminuat, a existat o strălucire de moment și apoi focul nu mai era.
Nici un cuvânt nu au rostit de la salutul inițial, ci doar au urmărit amândoi întreaga scenă.
Când preotul se pregătea să plece, a luat jarul mort și după ce l-a pus din nou în mijlocul focului, acesta din urmă a început să strălucească din nou cu lumină și căldură de la cărbunii aprinși. Când preotul a ajuns la ușă să plece, gazda lui a spus doar atât:
“Vă mulțumesc mult pentru vizită, dar mai ales pentru predică.
Voi fi din nou în biserică!”