Acatist / Canon de rugăciune către Sfântul Mucenic Teodor din Perga Pamfiliei – 21 Aprilie

Categories:

Troparul Sfântului Mucenic Teodor din Perga Pamfiliei, glasul al 4-lea:

Dumnezeul părinţilor noştri Care faci pururea cu noi după blândeţile Tale, nu îndepărta mila Ta de la noi; ci, pentru rugăciunile lor, în pace îndreptează viaţa noastră.

 

Cântarea 1, glasul al 4-lea. Irmos: Deschide-voi gura mea…

Stih: Sfinte Mucenice Teodor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Dar bine plăcut şi iubit Stăpâ­nului şi podoabă mucenicilor te-ai arătat, Sfinte Părinte Teodor. Pentru aceasta ca un dar cântare aduc ţie, dă-mi ajutorul tău.

Stih: Sfinte Mucenice Teodor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fiind împodobit cu duhul şi înfrumuseţat cu trupul, ai îndepărtat pe cel viclean şi pe acesta vătămându-l, ai primit cununa biruinţei.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Biruind graiurile celui rău credincios, Părinte Teodor, lămurit te-ai arătat pe tine plăcut Domnului şi ostaş al Împăratului Hristos şi mucenic desăvârşit.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cel Neapropiat cu firea Sălăşluindu-Se în pântecele tău, ne-a arătat pe noi prin negrăită milostivire locuitori ai Raiului, din care am fost izgoniţi prin înşelăciunea şarpelui, Preacurată Fecioară.

 

Cântarea a 3-a. Irmos: Pe ai tăi cântăreţi…

Stih: Sfinte Mucenice Teodor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Făcându-te locaş Dumnezeies­cului Duh, înţelepte, ai surpat capiştile idolilor cele pierzătoare şi cu cuvinte ai înfruntat jertfele cele spurcate ale celor fărădelege, Părinte Teodor.

Stih: Sfinte Mucenice Teodor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu mânie bătându-te judecătorul cel fărădelege, ca pe unul ce întăreai Legile Dumnezeului nostru, Sfinte Mucenice Teodor, pe Acela văzându-L înaintea ta, ai rămas neclin­tit.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu osârdie te-ai pus în tigaie arsă şi te-ai aprins de Dumnezeiască dragoste, Părinte Teodor, aprinzându-te cu râvna lui Dumnezeu Celui Atotţiitor.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cel fără de ani cu firea S-a văzut din tine sub ani, născându-Se cu adevărată asemănarea trupului, văzând mai înainte prin milostivirea cea negrăită păcatele mele în ani.

Irmosul:

Pe ai tăi cântăreţi, Născătoare de Dumnezeu, Ceea ce eşti Izvor Viu şi Îndestulat, care s-au împreunat ceată duhovnicească întăreşte-i şi întru Dumnezeiască mărirea ta, de cununile măririi învredniceşte-i.

 

Cântarea a 4-a. Irmos: Cel Ce şade în Slavă…

Stih: Sfinte Mucenice Teodor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fiind pus în tigaie, îngerul din cer stând înainte, te-a rourat, păzindu-te pe tine nears, Sfinte Părinte Teodor, prin curgerile apelor, cu cutremur şi cu sunet şi cu înfricoşătoare arătări.

Stih: Sfinte Mucenice Teodor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Lucrând tu minuni, Dioscor cel învăţat cu înşelăciunea îndată ca o piatră tăvălindu-se către credinţă, s-a numărat în ceata mucenicilor, ca cel ce s-a sfârşit prin foc.

Stih: Sfinte Mucenice Teodor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca un păzitor al poruncilor Ziditorului ai fost pus în temniţă şi ai păzit lui Dumnezeu credinţa, pe care din pruncie ai avut-o şi cu înţelepciunea cea desăvârşită ai lepădat pe cei fără de minte, care nu păzeau credinţa cea dreaptă.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Suferind încercările chinurilor celor cu multe dureri, te-ai învrednicit a tămădui multe boli, mucenice şi te-ai făcut moşte­nitor Locaşurilor celor fără de durere şi vieţii şi îndulcirii celei cu adevărat fără de întristare.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Fără durere ai născut pe Dumnezeu Cel fără de trup, pe Cel Ce a dezlegat durerile strămoaşei Eva şi a mântuit din durerile iadului pe păcătoşii ce aveau viaţă cu durere.

 

Cântarea a 5-a. Irmos: Spăimântatu-s-au toate…

Stih: Sfinte Mucenice Teodor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Înşelăciunile necredinţei ai înfruntat; pentru aceasta fiind legat de o căruţă, ai rămas întreg, ridicându-te cai de foc ca pe Măritul Prooroc Ilie, Sfinte Mucenice, Părinte Teodor.

Stih: Sfinte Mucenice Teodor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Mâniindu-se cel fărădelege te-a aruncat pe tine, dimpreună cu Socrat şi cu Dumnezeiescul Dionisie, într-un cuptor încins, cu care împreună ai cântat cântarea proorocilor cea sfinţită, ca un viteaz, Părinte Teodor.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Dumnezeiescul Dionisie împre­ună cu viteazul Socrat, cei ce în mijlocul cuptorului s-au rănit cu sufita, în cântări să fie lăudaţi ca nişte tari mucenici, cei ce s-au plecat Dumnezeieştilor învăţături ale Sfântului Teodor.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ceea ce cu adevărat eşti Preacurată, Singura de Dumne­zeu Născătoare, întăreşte-mă ca să stăpânesc patimile cele ce m-au robit pe mine, ca bucurându-mă cu cuget curat să te fericesc pe tine, Izbăvirea credincioşilor.

 

Cântarea a 6-a. Irmos: Cugetătorilor de Dumnezeu…

Stih: Sfinte Mucenice Teodor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu Dumnezeiească pogorârea îngerului s-a stins văpaia cuptorului, iar inima ta, prea­fericite, umplându-se de îndrăznire, se răcorea, cu chemarea cea către Ziditorul.

Stih: Sfinte Mucenice Teodor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Auzind chinuitorul graiurile cele sfinte ale celei ce te-a născut pe tine, săbiei a dat-o pe dânsa, săvârşindu-şi curgerea cu Dumnezeiască mucenicie.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Dorind Filipia ca să moară împreună cu fiul, cu grăbire a venit nechemată înaintea judecătorului şi a primit mărirea mucenicilor.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Iată Muntele cel Sfânt, iată pe Dătătoarea de mir a Duhului şi Podul care trece pe toţi către Dumnezeu, Născătoarea de Dumnezeu Fecioara, pe care o mărim.

Irmosul:

Cugetătorilor de Dumnezeu, săvârşind acest praznic Dumne­zeiesc şi cu totul cinstit al Maicii lui Dumnezeu, veniţi să batem din palme, slăvind pe Hristos, Cel Ce S-a născut dintr-însa.

 

CONDAC, glasul al 3-lea. Podobie: Fecioara astăzi…

Cu ungerea preoţiei şi cu sângele muceniciei v-aţi împodobit, Măriţilor Mucenici Ianuarie şi Teodor şi întru cele de sus locuind, pretutindenea străluciţi. Căutaţi spre noi, cei ce am venit în Biserica voastră şi într-însa neîncetat strigăm: păziţi-ne pe noi pe toţi, rugând pe Dumnezeu Cel Iubitor de oameni.

 

Cântarea a 7-a. Irmos: N-au slujit făpturii…

Stih: Sfinte Mucenice Teodor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Păzindu-te cu Roua Duhului ca cei trei tineri, ai rămas nears în mijlocul focului, de Dumnezeu Înţelepţite, Sfinte Părinte Teodor, împreună cu dânşii cântând: Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat.

Stih: Sfinte Mucenice Teodor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Înşelăciunea păgânilor cu cuvântul darului care îndestulat izvora din buzele tale, ai înfrun­tat-o, Mucenice Teodor şi ai strigat: Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Mai înainte de zămislire cunoscând chemarea şi pătimirea ta, cea care te-a născut pe tine, mare mucenice şi mult pătimitorule, Sfinte Teodor ai strigat: Dumnezeul părinţilor noştri bine eşti cuvântat.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Fii mie Curăţire către Cel Ce S-a născut din tine, Preacurată, mijlocindu-mi Dumnezeiască intrare întru Împărăţia lui Dumnezeu şi îndulcirea hranei şi împărtăşirea Luminii, tămăduindu-mi datoriile cele cumplite.

 

Cântarea a 8-a. Irmos: Pe tinerii cei binecredincioşi…

Stih: Sfinte Mucenice Teodor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Suindu-te pe Cruce, trei zile ai fost spânzurat pe ea, arătat închipuind Patima Stăpânului tău cea pururea pomenită, care a fost peste trei ceasuri; pe Domnul lucruri lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Stih: Sfinte Mucenice Teodor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fiind pus pe lemn şi primind durerile rănilor, ai vătămat pe şarpele cel potrivnic, care prin gustarea lemnului a pricinuit lui Adam şi urmaşilor lui moartea cea cu durere. Pentru aceasta te cinstim întru toţi vecii.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Perga laudă nevoinţele tale, durerile, răbdarea, rănile şi pătimirea cea fericită, prin care prin moartea cea cinstită, către Viaţa Cea fără de moarte te-ai mutat, Sfinte Mucenice, Părinte Teodor, strigând: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

O adâncul Tainei Celei de negrăit! Cel Ce odinioară a zidit pe om cu mâna, Se zideşte Întrupat, sălăşluindu-Se în pântecele pururea Fecioarei şi mă mântuieşte pe mine cel ce cu frică strig: Binecuvântaţi toate lucru­rile Domnului pe Domnul şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Irmosul:

Să lăudăm, bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Pe tinerii cei binecredincioşi în cuptor, naşterea Născătoarei de Dumnezeu i-a mântuit. Atunci fiind închipuită, iar acum lucrată; pe toată lumea ridică să-ţi cânte ţie: pe Domnul lucrurile lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

 

Cântarea a 9-a. Irmos: Tot neamul pământesc…

Stih: Sfinte Mucenice Teodor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Urmând urmelor lui Hristos, preaînţelepte, ca mucenicul cel dintâi, ai suferit răstignirea, primind legături şi rănile piroanelor şi te-ai înălţat de pe pământ către cele Cereşti şi ai primit soarta purtătorilor de cununi şi Împărăţia lui Dumnezeu cea care nu poate fi furată.

Stih: Sfinte Mucenice Teodor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Stând în mijlocul focului, ca aurul cel strălucitor, lumină te-ai arătat, Părinte Teodor, că aprinzându-te de dorirea Stăpânului, prin pogorârea îngerului celui cinstit, ai rămas nears. Cu care împreună ai cântat cântarea de mântuire, luminat bucurându-te.

Stih: Sfinte Mucenice Teodor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Să stăm în Casa Dumnezeului nostru cu bună cuviinţă, mărind cu credinţă pe pătimitorul cel ce prin cuget bărbătesc s-a nevoit şi a primit de sus cununa biruinţei.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu bucurie suindu-te către Locaşurile cele de sus, ai ajuns la Cetele celor fără de trup, Sfinte Mucenice Teodor, şi în trup biruind cu tărie pe demonii cei fără de trup, te rogi pentru cei ce cu credinţă te cinstesc pe tine, ca să ia iertare datoriilor.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Luminează ochii sufletului meu, Preacurată Născătoare de Dumnezeu, ca să nu mă cuprindă întunericul cel greu al păcatului, nici să mă acopere pe mine adâncul deznădăjduirii; ci, ca Ceea ce eşti Mijlocitoarea cea Neînfricată a credincioşilor, izbăveşte-mă şi mă îndreptează pe mine.

Irmosul:

Tot neamul pământesc să salte cu Duhul fiind luminat şi să prăznuiască firea minţilor celor fără de trup, cinstind sfinţita prăznuire a Maicii lui Dumnezeu şi să strige: Bucură-te Prea­fericită, Născătoare de Dumne­zeu, Curată, pururea Fecioară.

 

SEDELNA, glasul al 4-lea. Podobie: Cel Ce Te-ai Înălţat…

Pe cel cu un nume numit al darului Mântuitorului, pe moştenitorul fericirii acestuia, ca pe cel întocmai mucenic al lui Hristos Dumnezeu, veniţi să-l lăudăm prăznuind acum cinstită pomenirea lui şi să strigăm către dânsul: Mare Mucenice Teodor, roagă-te ca să se dăruiască nouă iertare de greşeli.

 

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 4-lea. Podobie: Cel Ce Te-ai Înălţat…

Nu vom tăcea, Născătoare de Dumnezeu, pururea a spune puterile tale noi nevrednicii. Că de n-ai fi stat tu înainte rugân­du-te, cine ne-ar fi izbăvit pe noi de atâtea nevoi? Sau cine ne-ar fi păzit până acum slobozi? Nu ne vom îndepărta de la tine, Stăpână, că tu izbăveşti pe robii tăi pururea din toate nevoile.

 

SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 4-lea. Podobie: Cel Ce Te-ai Înălţat…

Ceea ce în vremile cele de pe urmă Te-a născut, Hristoase, cu Trup, văzându-Te spânzurat pe Cruce pe Tine Cel Născut din Tatăl fără de început, strigă: vai mie, Preaiubitul meu Fiu! Ce răsplă­tire ţi-a dat poporul iudeilor? Ci, scoală-Te şi mântuieşte pe cei ce au crezut întru Tine, ca Cel Ce eşti Singurul Iubitor de oameni.