Izvorul Tămăduirii – Prima Vineri după Învierea Domnului

Categories:

Izvorul Tămăduirii este o sărbătoare închinată Maicii Domnului.

Nu are dată fixă. Ea este trecută în calendar în vinerea din Săptămâna Luminată, prima după Sfintele Paști.

La originea acestei sărbători se află o minune petrecută în apropierea Constantinopolului. Potrivit Tradiției, un orb a primit vederea după ce s-a spălat cu apă unui izvor din jurul acestui loc. Orbul ajunge la izvor datorită împăratului Leon (457- 474), pe atunci neincoronat, care împlinește descoperirea făcută de Maică Domnului: “Nu este nevoie să te ostenești, căci apă este aproape. Pătrunde, Leone, mai adânc în pădure și, luând cu mâini apă tulbure, potolește cu ea setea orbului și unge cu ea ochii lui cei întunecați”.

Mai târziu, când Leon ajunge împărat, ridică pe locul unde s-a petrecut minunea o biserica cu hramul “Izvorul Tămăduirii”. Aici primește vindecare de o boală grea și împăratul Justinian (526-575), care ridică drept mulțumire o biserica și mai mare. Biserica zidită de împăratul Justinian a fost distrusă în anul 1453, de turci.

Izvorul tămăduirii din timpul lui Leon se păstrează și în zilele noastre. Credincioșii care merg la Istanbul (numele nou al vechii cetăți a Constantinopolului), se pot închină în biserica Izvorului Tămăduirii. Actuală construcție este din secolul al XIX-lea, dar la subsolul acesteia se află un paraclis din secolul al V-lea, unde există izvorul cu apă tămăduitoare din trecut.