Privesc o frunză care pică
Şi-n gând îmi e tot primăvară,
Dar știind că nu se mai ridică
Începe timpul să mă doară!
Tot astfel și zilele mele
Se duc ca frunzele, pe rând,
Căci tot la fel zboară și ele
Și nu se mai întorc nicicând!
Călătorim grăbiți prin timp
De ieri spre azi, apoi spre mâine
Prin fiecare anotimp.
Nici nu simțim cum toamna vine!
Ce este viața unui om?
O frunză ce o poartă vântul,
Ce pică toamna dintr-un pom
Și o acoperă pământul
Autor: Dorel Mărgan