În această lună, în ziua a şaptea, se prăznuieşte pomenirea semnului cinstitei Cruci, care s-a arătat pe cer în zilele împăratulut Constanţiu, fiul marelui Constantin.
Sfânta și cinstita Cruce s-a arătat pe cer deasupra Ierusalimului în ziua de 7 mai, anul 351 în timpul domniei împăratului Constantiu, fiul Sfântului Constantin.
În acea vreme, erezia arianismului conform căreia Hristos a fost un som simplu și nu Dumnezeu, era cauza multor scindări și dispute în interiorul imperiului. Chiar și după primul Sinod Ecumenic de la Niceea din 325, mulți au fost atrași de falsele învățături iar ortodocșîi s-au trezit în multe locuri în minoritate.
Conducătorul părțîi estice a imperiului, Constantiu, era adept convins al arianismului. Frațîi săi, Constantin al ÎI-lea și Constans, creștini ortodocși evlavioși, erau conducătorii părții de vest. Ambii au fost uciși în două bătălii diferite prin anul 350, lăsându-l pe Constantiu să domnească singur. Tot în acel an, 350, Sfântul Chiril (praznuit în 18 martie) a devenit Patriarh al Ierusalimului și a început lupta acerbă împotriva arianismului.
În luna mai a anului 351 a apărut deasupra Ierusalimului o cruce luminoasă, care se întindea de la Golgota până la Muntele Măslinilor, pe o distanță de aprox. 9 km, fiind pe cât de lungă pe atât de lată, strălucind mai tare decât soarele. O mulțime de oameni au ieșit din casele lor și de la muncă lor îndreptându-se spre biserici pentru a aduce slavă lui Dumnezeu. Istoricul Sozomen scria că această minune a dus la convertirea multori păgâni și iudei la creștinism.
S-a mai păstrat în timp și o epistolă scrisă de Sf. Chiril adresată împăratului, în care îi descria fenomenul miraculos, mustrandu-l să se alăture credinței creștine. Sfânta Cruce a rămas pe cer timp de 7 zile.
Minunea dumnezeiască a Crucii deasupra Ierusalimului a întărit pe ortodcsi în credință lor și a contribuit la întoarcerea multor arieni în sânul bisericii. Această este și o reamintire a celei de-a două veniri a Mântuitorului pe pământ când “semnul Fiului se va arată pe cer” (Matei 24:30).
Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Acachie.
Acesta a trăit în zilele lui Maximian împăratul, şi era capadocian de neam, centurion în cohorta Martesienilor. Deci fiind adus înaintea tribunului Firmus, şi mărturisind numele lui Hristos, a fost chinuit foarte, şi apoi a fost trimis la alt judecător Vivian, care l-a dus şi cu alţîi legaţi la Bizanţ. Şi chinuindu-l cu cumplite bătăi şi chinuri l-a băgat în temniţă, unde arătându-i-se îngerii l-au făcut sănătos. După aceea alt judecător Falchian, a poruncit să i se taie capul. Şi se face soborul lui într-a să sfântă mucenicie ce este în Eptascalon.
Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Codrat, şi a celor împrennă cu dânsul.
Acesta a trăit în cetatea Nicomidiei în zilele lui Deciu şi Valerian. Şi pentru credinţa în Hristos fiind prins cu alţi mulţi elini, au fost daţi pe seama judecătorului cetăţîi, şi mărturisind cu îndrăzneală pe Hristos l-au pus jos şi l-au bătut cu vine de bou uscate. Şi umplând pământul de sânge, l-au băgat la lanţuri în temniţă. Deci fiind adus de către judecător la Niceea, a fost chinuit iarăşi. Şi văzând el pe oarecare ce erau cu dânsul că vor să jertfească idolilor de frică chinurilor, le-a adus aminte de frică de Dumnezeu şi i-au întărit, până ce au fost arşi de judecător. Iar sfântul Codrat, întrând în capiştea idolilor, a sfărâmat pe toţi idolii ce erau în ea. Pentru aceea l-au spânzurat şi l-au strujit, şi băgându-l într-un sac a fost bătut cu vine de bou. Atunci Satornin şi Rufin, care au trecut la credinţa în Hristos, au fost spânzuraţi, strujiţi, şi li s-au tăiat capetele.
Deci mergând judecătorul la Apolonida, a dus şi pe sfântul; şi amestecând sare cu oţet, îi turnau peste răni şi-l frecau cu ţesături de păr, arzându-l şi pe coaste cu fiare arse. Deci trecând locul ce se numeşte Rundacul şi sosind la Ermupolis au purtat şi pe sfântul într-un car, pentru că nu putea să umble. Iar acolo, întinzându-l peste un grătar ars, i-au turnat deasupra untdelemn şi smoală, şi apoi i-au tăiat capul. Şi aşa i s-a săvârşit mucenicia.
Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici cei mai sus numiţi: Rufin şi Satornin, care de sabie s-au săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Ioan Psihaitul.
Acest fericit din tinereţe urmând obiceiurilor lui Ioan Botezătorul şi Ilie Tesviteanul, şi îndreptându-şi viaţa spre aspră petrecere, a biruit bărbăteşte războaiele demonilor, curăţindu-şi mai înainte sufletul cu curgerile lacrimilor. Şi înduplecând pe Dumnezeu cu privegherile cele de toată noaptea, şi vărsând curgeri de lacrimi, a uscat râurile eresurilor, închinându-se asemănării celei cinstite a Mântuitorului Hristos. Iar sfaturile păgânilor le-a surpat cu biruinţă, suferind cu tărie amare izgoniri şi închisori, şi a apărat legile şi predaniile părinteşti, nesocotind legile împărăteşti. Pentru care şi nevoindu-se cu tărie, în aceeaşi luptă că sfinţi, a luat cununa asemănătoare, vindecând trupurile şi sufletele celor bolnavi, că cel ce a luat de la Dumnezeu harul minunilor.
Tot în această zi, pomenirea pătimirii sfântului mucenic Maxim.
Acest fericit propovăduind pe Hristos în privelişte, şi pe mulţi povăţuind spre dreapta credinţă, şi feluritele chinuri suferind, a fost la sfârşit ucis cu pietre, şi că încununare pentru acestea, s-a mutat către Domnul.
Tot în această zi, pomenirea adormirii întru Domnul a sfântului Alexis Toth, mărturisitor și apărător al Ortodoxiei în America.
Preacuviosul nostru părinte Alexis, apărătorul credinței ortodoxe și lucrător neobosit în via Domnului, s-a născut în Austro-Ungaria în 18 martie 1854, într-o familie săracă din regiunea Rusiei Carpatice. Că mulți alțîi din imperiul austro-ungar, familia Toth era de rit catolic răsăritean. Tatăl și fratele lui Alexis erau preoți iar unchiul sau a fost episcop al Bisericii Unite Greco-Catolice. Alexis a primit o excelență educație, învățând mai multe limbi străine, printre care rusă din regiunea carpatica, maghiară, rusă, germană, latină și citea în limba greacă. El s-a căsătorit cu Rosalie Mihalich, față unui preot și a fost hirotonit preot în 18 aprilie 1878, slujind că al doilea preot al Bisericii Unite. La scurt timp soția să a murit, după care a urmat și unicul lor fiu să-l părăsească, pierderi pe care sfântul le-a răbdat cu blândetea pe care o presupune starea de preot.
În mai 1879, Părintele Alexis a fost numit secretarul episcopului din Presov și administrator la Dioceza. Tot lui i s-a încredințat și conducerea unui orfelinat. La Seminarul din Presov Părintele Toth a predat Istoria Bisericii și Legile canonice, ceea ce l-a ajutat mult în viață pe care urmă s-o trăiască în America. Sf. Alexis nu a rămas mult profesor și administrator deoarece Domnul avea alte planuri cu el. În octombrie 1889 a fost ales pastor al Bisericii Unite din Minneapolis, Minnesota. La fel că un alt Abraham, el și-a părăsit țară și familia pentru a împlini voia Domnului. (Gen 12:1).
La sosirea în America, părintele s-a prezentat autorității locale româno-catolice , arhiepiscopul John Ireland, deoarece nu există episcop al Bisericii Unite în America în acea vreme. Arhiepiscopul Ireland aparținea partidului catolicilor americani care erau adepții “americanizarii” tuturor catolicilor români. Viziunea lui de viitor s-a fondat pe credință obișnuită, obiceiuri și utilizarea limbii engleze în toate cele în afară de slujbele liturgice. Normal că parohiile etnice și clerul de rit non-latin nu intrau în această viziune. Astfel, când părintele Toth și-a prezentat referințele arhiepiscopul l-a întâmpinat cu ostilitate, refuzând să-l recunoască pe Alexis că preot catolic și nelasandu-l să slujească în dioceza să.
Că istoric și profesor de lege canonică Părintele Toth își cunoștea drepturile în cadrul Bisericii Unite și nu a acceptat deciziile nefondate ale arhiepiscopului. În luna octombrie a anului 1890, a avut loc o ședința cu 8 din cei 10 preoți ai Bisericii Unite din America la Wilkes-Barre, Pennsylvania sub prezidarea Părintelui Toth. Deja episcopii americani sesizau Roma cu privire la chemarea în Europa a tuturor episcopilor Bisericii Unite din America, de teamă că preoții și parohiile Bisericii Unite vor îngreuna asimilarea imigranților în cultură Americană. Episcopii Bisericii Unite din Europa au refuzat să răspundă apelului de ajutor al preoților.
Arhiepiscopul Ireland a trimis o scrisoare parohiilor sale în care dădea ordin membrilor acestora să nu participe la slujbele părintelui Toth și să nu accepte serviciile preoțești ale acestuia. Asteptându-se să fie deportat în orice moment, părintele Toth a explicat enoriașilor săi situația, sugerând ideea reîntoarcerii sale în Europa.
“Nu,” au răspuns ei. Mai bine ne ducem la Episcopul Rusiei. De ce să ne lăsăm călcați tot timpul de străini?” S-a decis să se trimită o adresa consulului rus din San Francisco pentru a-i cere acestuia numele și adresa episcopului rus. Ivan Mlinar s-a dus la San Francisco pentru a-l întâlni personal pe Episcopul Vladimir; apoi în februarie 1891, părintele Toth și administratorul bisericii, Paul Podany, au mers și ei la întâlnirea cu episcopul. Că urmare, Episcopul Vladimir a venit la Minneapolis în 25 martie 1891 și l-a primit pe părintele Toth și încă 361 de enoriași în Biserica Ortodoxă a înaintașilor lor. Enoriașii au privit acest eveniment că o nouă victorie a ortodoxiei, bucurându-se: “Slavă lui Dumnezeu pentru multă Să milă față de noi!”
Inițiativa a venit din partea poporului fără nici o influență din afară. Biserica Ortodoxă Rusă nu a știut de existența imigranților Bisericii Unite Slave în America dar au răspuns pozitiv la petiția lor de a fi reuniți cu Biserica Ortodoxă.
Întoarcerea la biserica ortodoxă a Sf. Alexis și a parohiei sale a fost un exemplu încurajator pentru sute de greco-catolici. Exemplul a fost că lumânarea în sfeşnic care luminează tuturor celor din casă (Matei 5:15), iar turmă poate fi asemănată cu aluatul pe care, luându-l, o femeie l-a ascuns în trei măsuri de făînă, până ce s-a dospit toată (Matei 13:33). Prin predicile sale hotarâte el a smuls rădăcinile tarelor care au crescut în grâul adevăratei doctrinei, demascand falsele învățături care i-au dus poporul în rătăcire. Chiar dacă nu a ezitat să arate cu degetul erorile doctrinelor din alte biserici, părintele Alexis a avut grijă să le trezească enoriașilor săi vigilența împotriva intoleranței. Scrierile sale și predicile sunt pline de admonestări referitoare la respectul față de aproapele și la ideea de a nu judecă credință altora.
Chiar dacă a făcut comentarii dure în corespondență să privată cu administrația bisericii, trebuie să reținem că acestea s-au făcut pentru apărarea Bisericii Ortodoxe și a Misiunii Americane de acuzații nefondate din partea unora care foloseau un limbaj mult mai dur decât Părintele Toth. Acești opozanți pot fi caracterizați că intoleranți, nepoliticoși, cu metode non-etice de amenințarea la adresa lui și a enoriașilor săi.
În mijlocul greutăților, acest erald al teologiei Dumnezeiești și a doctrinei fără cusur a izvorât scrieri ortodoxe inepuizabile pentru noii convertiți, pline de sfaturi practice despre modul de trăire ortodox. De exemplu, articolul sau “Cum ar trebui să trăim în America” pune accent pe educație, curăție, sobrietate și prezența copiilor în biserica duminică și în sărbători.
Deși parohia din Minneapolis a fost primită în Biserica ortodoxă în martie 1891, abia în iulie 1892 Sfântul Sinod al Rusiei a recunoscut și acceptat parohia în Dioceza Alaska și Insulele Aleutine. Rezoluția a ajuns în America numai în octombrie 1892. În acest timp ostilitatea religioasă și etnică împotriva noilor convertiți s-a făcut bine simțită. Părintele Alexis a fost acuzat că și-a vândut poporul carpato-rus și religia să “moscovitilor” pentru bani.
În realitate el nu s-a bucurat de nici un suport financiar pentru o lungă perioada de timp, parohia să fiind una din cele mai sărace. Pâna să-i parvină salariul din Rusia, sfântul a trebuit să lucreze la o brutărie pentru a se întreține. Chiar dacă veniturile sale erau neînsemnate, el nu ezită să facă pomeni celor săraci și cu nevoi. El și-a împărțit banii cu alți clerici mai săraci că el și a contribuit la ridicarea bisericilor și educația din seminariile din Minneapolis. Nu-i pasă de viață lui, despre ce va mânca și bea. (Matei, 6:25). Lăsând toate cele în grijă lui Dumnezeu, Sf. Alexis a urmat sfatul Mântuitorului nostru care spunea ” Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă” (Matei 6:33). Deci el a suportat durerile, necazurile și atacurile fizice cu răbdare și bucurie spirituală, amintindu-ne că “Dumnezeirea este mai puternică că toate” (Înțeleptul Solomon 10:12).
Episcopii Vladimir, Nicolae, Sf. Tihon și Platon au recunoscut harul special al părintelui Toth, trimițându-l de multe ori să predice și să învețe poporul slav. Sf. Alexis a vizitat multe parohii ale Bisericii Unite, explicându-le diferențele dintre ortodoxie, protestantism, româno-catolicism și uniatism, subliniind că drumul spre mântuire este numai cu Biserica Ortodoxă.
La fel că Iosua, “el și-a călăuzit drept poporul spre convertire” (Sirah 49:2). El a ajutat formarea și convertirea a 17 parohii, plantând o vie a lui Hristos în America, îmbogățindu-i roadele din ce în ce mai mult. În 1909, anul binecuvantatei lui repauzari, mai multe mii de adepți ai Bisericii Unite Carpato-Ruse și Galiciene s-au întors la ortodoxie. Acesta a fost un eveniment major în istoria Misiunii Nord-Americane care a continuat să contureze viitorul ortodoxiei în această țară de-a lungul multor generații ce aveau să vină.
Cine poate ști lupta duhovnicească a sfântului? Cine poate spune ce rugăciuni a ridicat din sufletul sau smerit către Dumnezeu? Sfântul Alexis nu și-a arată niciodată în public evlavia ci s-a rugat lui Dumnezeu în secret, cu lacrimi, smerenie și zdrobire de inima. Dumnezeu, Cel ce vede toate câte facem în ascuns, l-a răsplătit pe sfânt (Matei 6:6). Este de neconceput că Sf. Alexis să-și poată duce la bun sfârșit muncă să de apostolat fără că Dumnezeu să-l fi binecuvântat și întărit pentru această.
Eforturile Părintelui Toth au fost recunoscute în timpul vieții sale. El a primit în dar o mitra încrustată cu pietre prețioase din partea Sfântului Sinod precum și Ordinul Sfântul Vladimir și al Sfintei Ana de la Țarul Nicolae al ÎI-lea pentru serviciile deosebite și devotamentul față de Dumnezeu și țară. În 1907 a fost printre candidații la scaunul episcopal, însă nu a acceptat onoarea, motivând cu smerenie că o astfel de demnitate ar trebui să fie responsabilitatea unei persoane mai tinere și mai sănătoase decât el.
Pe la sfârșitul anului 1908, sănătatea Sf. Alexis a început să șubrezească datorită unor complicații mai vechi. A încercat să se refacă în sudul orașului New Jersey, dar s-a reîntors după puțîn timp la Wilkes-Barre, unde a fost nevoit să stea la pat timp de două luni. Vineri, 7 mai 1909 (24 aprilie după vechiul calendar), s-a dus la Domnul, zi în care se prăznuiesc sfinții Sava și Alexie Pustnicul Peșterilor din Kiev. Dragostea Sf. Alexis și preocuparea pentru copiii săi spirituali nu a dispărut odată cu moartea să. Că o concluzie la viață sfântului, ar fi potrivită prezentarea uneia din intervențiile miraculoase ale părintelui care s-a petrecut în anul 1993:
În ianuarie 1993 un bărbat s-a rugat Sfântului Alexis să-l ajute să obțînă informații despre fiul sau de care nu mai știa nimic de 28 de ani. Punându-și nădejdea în îndrăzneala sfântului la bunul Dumnezeu omul a așteptat răspunsul. Chiar a două zi fiul acestuia l-a sunat pe tatăl sau. Se pare că tânărul se află în biserica atunci când a simțit o pornire de nestăvilit de a-l sună pe tatăl sau. Mama să îl dusese cu ea în alt stat schimbându-și numele când el era un copil. De aceea tatăl sau nu a putut să le dea de urmă. Aflând de la mama să că tatăl sau era creștin ortodox, a obținut de la un preot ortodox telefonul tatălui sau dintr-un oraș îndepărtat. Astfel tatăl și fiul s-au reintilnit, mulțumind lui Dumnezeu și Sfântului Alexis pentru ajutorul primit.
Sf. Alexis a fost cu adevărat omul lui Dumnezeu care a călăuzit mulți imigranți galicieni și carpato-ruși prin confuzia neagră a provocărilor religioase din Lumea Nouă până la unitatea Bisericii Ortodoxe cu ajutorul cuvintelor harice și exemplului sau de viață. În testamentul sau, Sf. Alexis și-a lăsat sufletul la milă lui Dumnezeu, cerându-și iertare de la toți și iertând pe toți. Sfintele sale moaște se odihnesc acum la Mănăstirea Sfântul Tihon din Sudul Canaan-ului, Pensilvania unde credincioșii pot veni să se închine lor și să-i ceară sfântului să mijlocească la Dumnezeu pentru ei.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.