În această lună, în ziua a doua pomenirea Sfântului Mucenic Mamant.
Acest sfânt era din Gangra, cetatea paflagonilor. Părinții săi erau creștini, și fiind prinși pentru credința în Hristos și băgati în temniță, s-a născut acolo acesta. Murind părinții lui în temnită, fericitul acesta a fost luat de o femeie creștină, anume Ammia, care l-a crescut. Și deoarece copilul striga adesea pe maică-sa zicând mama, ea i-a pus numele Mamant. Iar dacă s-a făcut de cincisprezece ani, aflându-l că este creștin, l-au prins și l-au bătut cu toiege, și spânzurându-i un plumb pe grumaz l-au aruncat în mare. Dar prin dumnezeiască putere, mântuit de primejdie,
s-a ascuns într-o peșteră, și se hrănea cu lapte de ciută. Și iarăși prinzându-l, l-au supus la și mai grele chinuri și, spintecându-i-se pântecele cu sulițe de fier, s-a mutat din lumea aceasta.
Tot în această zi, pomenirea celui între sfinți părintelui nostru Ioan Postitorul, patriarhul Constantinopolului.
Acest între sfinți Părintele nostru Ioan, a trăit pe vremea împărătiei lui Iustin, Tiberiu si Mauriciu. Se născuse în Constantinopol, și fusese lucrător de aur, om evlavios și iubitor de săraci si de străini, și temător de Dumnezeu.
Acesta a primit pe un monah anume Eusebie, ce venea din Palestina. Acesta umblând pe cale de-a dreapta sfântului auzea zicându-i-se: «Nu-ți este Îngăduit Avva să mergi de-a dreapta celui mai mare. Prin aceasta Dumnezeu arăta de mai înainte arhieria care avea să i se dea. Apoi a fost cunoscut de Sfântul Eutihie scolasticul si arhiereul lui Dumnezeu, care l-a sfătuit să se tundă ca fiind vrednic să intre în rândul clericilor. Fiind el încă diacon, a venit la biserica Sfântului Laurențiu in amiaza zilei. Și a aflat acolo pe un oarecare pustnic, pe care nu-l știa nimeni de unde era venit; și acesta arăta sfântului treptele jertfelnicului. Și iată acolo se vedea mulțime mare de sfinți și glas amestecat de cântare minunată, și toți erau îmbrăcați în vesminte albe strălucitoare. Ajungând el împărtitor si slujitor al banilor bisericii, când se întorcea de la șes și avea numai o pungă, dăruia la săracii ce veneau la el, iar punga nu se golea. Dar ajungând la locul ce se cheamă Boul, un oarecare dintre săraci strigă și zise: «Doamne miluiește până când se va deșerta această pungă». Și numaidecât punga rămase deșartă. Iar sfântul căutând spre acela, cu un chip înfricosător, îi zise: «Dumnezeu să te ierte, frate».
După adormirea patriarhului Eutihie, voind ca să fie hirotonit, nu se supunea poruncii până ce a văzut această vedenie înfricoșătoare: marea se suia până la cer, și un cuptor de foc înfricoșător și mulțime de îngeri care ziceau așa: «Nu poate fi într-alt chip, ci taci; că altfel vei ispiti și una și alta». Și acestea îi ziceau cu asprime. Atunci, deși nu voia, s-a dat pe sine de a fost hirotonit patriarh al Constantinopolului, petrecând cu nevoință desăvârșită și cu viață cinstită prin toată fapta bună până la sfârșit.
Acesta trecând pe mare (pe la Evdomon), și făcându-se mare furtună, cu rugăciunea sa și cu semnul crucii, a adus marea la liniște. Ioan Gazeanul, scolasticul, pătimind de curgerea ochilor, și luând împărtășanie de la sfântul, care zicea «Trupul lui Hristos, Celui ce a tămăduit pe cel din naștere orb», l-a sărutat și s-a tămăduit.
Fiind moarte mare, a dat unui om credincios două coșnițe; una deșartă și alta plină de ghioci, si îi zise: «Stai la locul ce se numește Boul și numără morții câți trec, deșertând ghiocii în cosnița cea desartă. Și făcând aceasta o dată și de două ori, a cunoscut că în întâia zi au ieșit afară trei sute douăzeci si trei de suflete, și a doua zi făcând asemenea, a cunoscut că a mai încetat puțintel, Si făcând aceasta șapte zile, află că s-a potolit de tot molima datorită rugăciunii sfântului.
La înfrânare atât se nevoia, încât n-a băut apă șase luni, fără cât numai miezul unei lăptuci i-a fost și mâncare și băutură, sau puțintel pepene; ori struguri sau smochine, schimbându-le. Acestea i-au fost hrana, în treisprezece ani și jumătate ai arhieriei sale. Iar somnul lui era, șezând cu pieptul lipit de genunchii săi. Înfigea o undrea într-o lumânare aprinsă, si când ajungea focul lumânării la undrea, cădea undreaua într-un lighean, și se trezea. Iar de se întâmpla să nu audă sunetul undrelei, toată noaptea următoare o petrecea fără somn.
O dată, o femeie, fiindu-i bărbatul îndrăcit, si năzuind către un oarecare om pustnic, îi zise acela: «Mergi la preasfântul Ioan, patriarhul Constantinopolului, că acela îl va lecui». Si făcând așa n-a greșit, că luând tămăduirea bărbatului ei cu ruga sfântului, se duse veselă la casa ei. Cu ruga acestuia și femei sterpe au născut, și mulți bolnavi s-au tămăduit.
Răposând sfântul cu pace, și mergând preamăritul Nil eparhul să-l sărute, l-a sărutat si sfântul pe el, văzând toti și mirându-se. A fost îngropat înăuntrul altarului Sfinților Apostoli, precum era vrednic, mărind pe Tatăl și pe Fiul și pe Sfântul Duh.