Fiind domnitor în Nicomidia Alexandru, care prigonea pe creștini, a fost adusă înaintea lui și sfânta. Domnitorul, văzând neînduplecarea ei, a poruncit să o bată peste obraz, iar ea mulțumea lui Dumnezeu; atunci a poruncit să o dezbrace de îmbrăcăminte și să o bată cu toiege. Iar ea mai mult mulțumea lui Dumnezeu. Și atâta au bătut-o peste tot trupul, încât era o rană peste tot. Apoi a fost supusă la nenumărate chinuri, dar ea striga: «Mulțumescu-Ți Doamne, Dumnezeul meu». Văzând domnitorul că ea socotește chinurile ca niște jucării, a poruncit să fie încins un cuptor și să fie aruncată în el. Sfânta și-a făcut semnul crucii și a intrat în mijlocul văpăii și stând multe ceasuri, a fost păzită nevătămată, așa cum a rămas nevătămată si din alte chinuri. Acestea toate văzându-le domnitorul se minună și, umilindu-se cu sufletul în ce chip sunt judecățile lui Dumnezeu, a căzut la picioarele sfintei zicând: «Miluiește-mă roaba lui Dumnezeu, cerescul împărat, și mă iartă de câte rele am arătat față de tine, și mă fă și pe mine ostaș împăratului tău, de vreme ce, precum zici, primește și pe cei păcătoși».
Atunci sfânta, mulțumind Atotputernicului Dumnezeu, învătă pe domnitor și ducându-l în biserică la Antonie episcopul, l-a botezat. După ce a fost botezat, domnitorul a zis către sfânta: «Roaba lui Dumnezeu, roagă-te pentru mine să fiu iertat pentru cele ce ți-am făcut ție, și să săvârsesc cu bună săvârșire vremea vieții mele». Sfânta făcând rugă, iar Alexandru dând mărire si multumită lui Dumnezeu, numaidecât și-a dat sufletul către Domnul. Sfânta, îngropându-i trupul, a ieșit împreună cu episcopul din cetate afară ca la trei mile și, aflând o piatră, a stat pe ea și, rugându-se, a izvorât apă si a băut si a mulțumit lui Dumnezeu; și mergând încă puțin zise: «Doamne, primește duhul meu cu pace». Acestea zicând și, îngenunchind la pământ, s-a dus către Domnul cu bucurie, veselindu-se si mulțumind lui Dumnezeu. Aceasta aflând, episcopul Antonie a mers de a îngropat-o, făcându-i mormântul lângă piatra care izvorâse apă la rugăciunea sfintei