Dumnezeule Preasfinte, izvor de înțelepciune și de bunătate nemărginitč, făcător al tuturor celor văzute și rugăciunea noastră pe care cu multă umilință o înălțăm către Tine: Întărește Bunule, pe conducătorii noștri bisericești și pe cei ai țării, insuflă-le lor a gândi cele bune și folositoare pentru Biserica și tara noastră. Apără-i de vrăjmașii văzuți și nevăzuți, pentru a ne putea conduce pe calea propășirii cu pace și cu dragoste.
Iar nouă luminează-ne mintea ca să întelegem învățăturile pe care să le urmăm, și întru toate și de-a pururea să păzim poruncile Tale și să facem voia Ta cea sfântă; ca așa să putem fi folositori nouă înșine, părinților, fraților, surorilor și poporului în miilocul căruia trăim; să aducem bucurie și recunoștință învățătorilor și făcătorilor noștri de bine, și să ne împlinim toate datoriile către tară, către familie și către semenii noștri. Primește plecarea genunchilor noștri și rugăciunea pe care o facem, ca pe o tămâie bine mirositoare înaintea Ta. Trimite harul Tău asupra noastră și ne învrednicește a trece cu bună izbândă cursul învățăturilor de acum, povătuiește-ne a umbla și a lucra cu înțelepciune în toată vremea vieții noastre, ca să se slăvească de noi și prin noi preasfânt numele Tău în veci. Amin.