*Părintele Elisei ne spune că Gheronda Emilianos niciodată nu intenționa să-și folosească cuvântul pentru a impune ucenicilor săi stereotipuri în viața monahală, sau pentru a-i forța să imite propriul mod de a se apropia de Dumnezeu.*
☆ Dar, într-un duh de extraordinară libertate și de lărgime a inimii, le oferea o educație duhovnicească.
☆ O autoritate în tradiția monahală și un om ce respecta tipicul Bisericii, el nu se oprea la tipuri de evlavie exterioară și la un ascetism de rutină.
*Ceea ce țintea era ca fiecare ucenic să se înfățișeze ca persoană unică înaintea lui Dumnezeu.*
☆ Cuprinzător și fără prejudecăți, generos cu timpul său și adaptabil la aspirațiile noastre tinere, el a creat o relație atât de unică și personală cu noi, încât fiecare dintre fiii săi credea că viața și cuvântul lui erau numai pentru el.
☆ Pentru a oferi o astfel de creștere, Gheronda Emilianos a primit de la Dumnezeu darul discernământul, [văzând] din primul moment al întâlnirii noastre, care era elementul central al personalității fiecăruia dintre noi. “<Sunt> două sau trei lucruri” – ne spunea el-, *„care sunt cu putință să ne unească cu Dumnezeu, sau, dacă închidem ochii față de ele, ne face să eșuăm în scopul nostru.”*
Și de multe ori, poate după mulți ani, ne aminteam de un cuvânt pe care ni-l spusese la una dintre primele noastre întâlniri, care era elementul crucial în întreaga noastră viață duhovnicească.
☆ Respectul lui pentru integritatea fiilor săi duhovnicești era atât de mare încât nu și-ar fi dorit niciodată să ia decizii pentru ei.
☆ El a spus că Starețul trebuie să stea în spatele celui pe care îl ocrotește, să-l sprijine și să-l ridice atunci când ar putea cădea, dar să-i lase inițiativa dorită pentru înaintarea sa spre Dumnezeu. *De multe ori l-am rugat să ne spună ce trebuie să facem; dar el, zâmbind, ne răspundea: „Fă ce vrei, copilul meu”.*
*Fragment din lucrarea: “Eulogy Gerondas Aimilianos” de Dimitri Konomou, Oxford*